Legendarul chitarist și compozitor TOTO - Steve Lucather - a mărturisit că abia așteaptă să revină în
România, mai ales că muzicianul declară că are origini românești!
"De fapt, eu sunt parțial român, așa că abia
aștept să cânt din nou acasă", spune Steve Lucather.
Formația
TOTO va concerta în premieră în
România, în data de 27 iunie, la Sala Palatului din București, în cadrul unui
eveniment prezentat de Phoenix
Entertainment.
"Vom cânta toate hiturile pe care le știți și
îndrăgiți, dar și piese de pe noul album TOTO
XIV. Este cel mai tare turneu din cariera noastră,
toți băieții de pe vremuri sunt înapoi, așa că vă așteptăm pe toți",
a continuat Lucather.
Întregul material cu declarațiilor celor de la TOTO poate fi urmărit aici:
Puține grupuri
au reușit să își pună amprenta asupra istoriei muzicii pop rock așa cum
au făcut-o legendarii artiști de la TOTO. Având la activ hituri care au fermecat generații întregi și
nenumărate prestații live impecabile, TOTO
promite să transforme seara de 27 iunie într-o experiență muzicală unică.
Publicul va avea ocazia să vadă și să asculte live piese celebre ca Hold the
Line, Africa, Rosanna sau I won’t hold you back, cât și materiale de
pe ultimul album.
Înființată
în 1977, trupa TOTO a înregistrat
vânzări de peste 35 de milioane de albume și continuă să umple până la refuz
stadioane și săli de concerte din întreaga lume.
TOTO reprezintă un simbol
incontestabil al culturii pop rock și este printre puținele trupe care și-au
păstrat stilul original, în ciuda tuturor schimbărilor din curentele muzicale,
bucurându-se pe parcursul a celor 36 de ani de carieră de fani din toate
generațiile.
Așadar,
Phoenix Entertainment vă invită să
participați la un show incredibil, care va marca cu siguranța istoria
concertelor din țara noastră.
Biletele se găsesc în reţeaua
Eventim sau online pe www.eventim.ro la
următoarele preturi:
VIP - 450 lei
Cat 1 – 315 lei
Cat 2 – 225 lei
Cat 3- 171 lei
Cat 4 - 121,5 lei
TOTO la Sala Palatului este
un eveniment organizat de Phoenix
Entertainment și susținut de ROCK FM.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu