"Premiul Goncourt - Alegerea României" decizia finala a juriului român

Studenții a 7 universități românești au decis: al 5-lea ”Premiu Goncourt – Alegerea României” este atribuit romanului ”Un oarecare Dl. Piekielny” de François-Henri Désérable.
Numele laureatului ediției aniversare a acestui proiect foarte popular printre tinerii literați din România a fost anunțat joi, 26 octombrie, cu ocazia unei conferințe de presă organizate la Institutul Francez din București. În fața jurnaliștilor s-au aflat doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, doamna Leïla Slimani, autoarea romanului ”Cântec lin” (Prix Goncourt 2016) și invitata de onoarea a ediției, doamna Magdalena Mărculescu, directoarea editorială a Editurii Pandora M/Trei și președinta de onoare a juriului, doamna Denisa Jderu, reprezentanta juriului studențesc, și doamna Monica Ioniță, responsabil Relaţii Presă Corporate Direcţia Comunicare, Groupe Renault.


Roman la limita ficțiunii, ”Un oarecare domn Piekielny” prezintă publicului una dintre fețele necunoscute ale marelui scriitor Romain Gary. François-Henri Désérable spune despre geneza romanului său: ” ‘Când vei întâlni personaje mari, oameni importanți, promite-mi că le vei spune: la numărul 16, pe strada Grande-Pohulanka, la Wilno, locuia domnul Piekielny....’ Când a făcut această promisiune vecinului său, Roman Kacew era un copil.


Odată devenit adult și cunoscut drept scriitorul Romain Gary, acesta și-a îndeplinit promisiunea: de la platforma ONU la Ambasada de la Londra, de la Palatul Federal al Bernei la Elysee, în prezența lui Charles de Gaulle și Vichinsky, în prezența înalților demnitari și a constructorilor, nu am uitat niciodată să menționez existența acestui mic domn, povestește el în ”La promesse de l’aube”, autobiografia sa romanțată. Într-o zi de mai, întâmplarea m-a aruncat în fața numărului 16, pe strada rue Grande-Pohulanka. Am hotărât în acea zi să plec în căutarea unui anume domn Piekielny”.


Născut în 1987, François-Henri Désérable își face debutul în literatură în 2012 cu ”Tu montreras ma tête au peuple” (Vei arăta capul meu poporului), o uimitoare culegere de povești despre Revoluţia franceză. A fost jucător profesionist de hochei pe gheaţă, ca și tatăl său. Anul trecut a vizitat România pentru a prezinta romanul său ”Evariste”, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere FILIT.


Aflat sub patronajul Academiei Goncourt, proiectul ”Premiul Goncourt – Alegerea României” se organizează din 2013 și implică studenții facultăților de limba și literatura franceză a 7 universități din țară (Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu și Timișoara). Timp de două luni, aceștia citesc, analizează și dezbat – la nivel regional și apoi național, prin reprezentanți – toate cele 15 volume din Lista Goncourt. În cei cinci ani de existență, ”Premiul Goncourt – Alegerea României” a consolidat cooperarea între universitățile participante, a contribuit la afirmarea unor voci critice noi, specializate în literatura franceză și literaturile francofone contemporane, și a crescut interesul editurilor românești și al publicul pentru acest tip de creație literară. Nu în ultimul rând, acest program literar confirmă puterea de atracție pe care o exercită cultura francofonă în rândul românilor.


România este cea de a 5-a țară din constelația Goncourt, după Polonia (1998), Serbia (2011), Liban (2012) și Italia (2013). ”Premiul Goncourt – Alegerea României 2017” este organizat de Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, Lectoratul de franceză al Universității din București și Editura Pandora M/Trei.


Partenerii proiectului sunt Agenția Universitară a Francofoniei în Europa Centrală și de Est, Groupe Renault, Imprimeria Arta Grafica, Librăria Kyralina și Sitka - Centrul de carte străină, iar partenerii media sunt RFI România și Radio România Internațional. Evenimentul a avut loc sub egida clusterului EUNIC, Rețeaua europeană a Institutelor culturale naționale din România, în cadrul Lunii Literaturii Europene.

0 comentarii: