În premieră în România, compozitori
invitați din toată lumea au realizat lucrări noi de muzică clasică
pornind de la inspirația Monumentelor eroilor din București, Șelimbăr și
Brașov.
Cu istorii uitate, ignorate sau tratate cu lipsă de demnitate,
Monumentele eroilor sunt readuse în atenția publicului, la 100 de ani de
la încetarea Primului Război Mondial, prin intermediul muzicii clasice.
Marți, 14 noiembrie 2017, de la ora 19:00, la Sala Mediateca a Universității Naționale de Muzică din București (Strada Poiana Narciselor nr. 33), va avea loc concertul final Arts District 100, manifestul cultural dedicat spațiilor de patrimoniu din România.
ICon Arts Ensemble, format din muzicieni de vârf ai
scenelor din România, va interpreta șase lucrări nou-compuse, având ca
sursă de inspirație șase Monumente ale eroilor, amplasate în diferite
cartiere ale Bucurestiului. Concertul va fi însoțit de proiecții cu
fotografii documentare realizate de Mihai Benea.
Intrarea va fi liberă, iar pentru publicul din mediul online, concertul va fi transmis în direct pe site-ul televiziunii culturale EnjoyTV.ro
Va concerta ICon Arts Ensemble, format din
membri ai Orchestrelor Naționale Radio și profesori la instituțiile de
muzică din București: Raluca Stratulat – vioară, Andreea Țimiraș – violoncel, Mihai Murariu – pian, Adrian Buciu - flaut, invitat, Alexandru Anastasiu - percuție - vibrafon, invitat.
„Războiul care ar fi pus capăt tuturor
războaielor” s-a încheiat în anul 1918 prin sacrificiul a milioane de
tineri pe câmpul de luptă. Pentru România, tratatele de pace încheiate
în urma Războiului au culminat cu Marea Unire, proclamată la 1 decembrie
1918. Azi, spre deosebire de alte țări, ne lipsește un cult al eroilor
prin care să dovedim respect celor care și-au jertifit totul pentru
următoarele generații.
În București și în țară, au fost create numeroase monumente în memoria
eroilor cu chip necunoscut care au suferit morți cumplite pentru a
întoarce una dintre cele mai importante pagini din istoria noastră și a
omenirii.
Numărul total al victimelor Primului Război Mondial este de aproximativ
11 milioane de soldați și 6 milioane de civili. Și-au pierdut viața
600.000 de români, reprezentând la acea vreme aproape 9% din întreaga
populație a Principatelor Române.
„Arts District 100” – O coloană sonoră pentru Monumentele Eroilor
Cu scopul de a readuce în atenția publică spații de patrimoniu prin
intermediul muzicii clasice, UCIMR a lansat în anul 2016 manifestul
cultural „Arts District”, aflat în prezent la cel de-al treilea sezon.
Desfășurate sub forma unor documentare online de scurt – metraj,
edițiile din acest sezon sunt grupate sub titlul de „Arts District 100”
și sunt dedicate eroilor și monumentelor Primului Război Mondial.
În perioada octombrie – noiembrie au fost programate trei concerte cu
transmisiune în direct, în București și Șelimbăr, în cadrul cărora sunt
prezentate lucrări în primă audiție absolută create special pentru
monumentele aduse în atenția publicului.
În premieră în România, la invitația UCIMR, compozitori din toată lumea
au creat lucrări noi cu inspirația Monumentelor Eroilor din București,
Șelimbăr și Brașov. Au acceptat invitația compozitori din România, Serbia/ Olanda, Finlanda, Irlanda, China
- unii dintre cei mai apreciați de forurile internaționale de
specialitate. Dimensiunea globală a Războiului va fi reflectată, așadar,
și din perspectiva muzicii noi, prin viziunea tinerilor compozitori.
În perioada imediat următoare, publicul din mediul online va urmări
producția a 8 documentare de scurt - metraj care vor cuprinde poveștile
celor 8 monumente ale căror istorii sunt mai puțin cunoscute azi. Va fi
alături istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie din Brașov.
În perioada de documentare pentru proiect, au fost întrebați trecătorii
despre semnificația acestor monumente: trei din patru persoane
intervievate nu au știut ce reprezintă monumentul și perioada istorică
la care se raportează.
Acest proiect cultural este inițiat de UCIMR – Uniunea de Creație
Interpretativă a Muzicienilor din România și este finanțat în cadrul
Programului cultural „București, oraș participativ” de către Primăria
Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului București
ArCuB.
Cu ajutorul unor cofinanțări din partea Primăriei Comunei Șelimbăr și a
Ministerului Culturii și Identității Naționale prin programul „Acces
Centenar”, în proiect au fost incluse monumente din alte două orașe,
Brașov și Șelimbăr, iar lucrările dedicate acestora sunt compuse de
Zhiyi Wang (China) și Miika Hyytiainen (Finlanda).
Parteneri: Exces Music, Muzeul Județean de
Istorie din Brașov, Muzeul Național al Hărțior și Cărții Vechi,
Universitatea Națională de Muzică din București
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu