Noutati si premiere cinematografice maghiare la prima editie TIFF Oradea
Prima ediție TIFF Oradea alocă un loc important cinematografiei maghiare în programul său – 4 dintre cele mai apreciate filme din ultimul an, dintre care două în premieră în România vor putea fi văzute de orădeni între 7 și 9 septembrie. Selecția filmelor a fost făcută cu ajutorul lui Zágoni Bálint, curator al Zilei Maghiare în cadrul TIFF și editor al publicației Filmtett.
Lajkó: țigan în cosmos / Lajkó: Cigány az űrben, lungmetrajul de debut al regizorului ungar Balázs Lengyel, va avea o dublă-premieră în România pe 7 septembrie. Filmul va fi proiectat atât la Cluj, cât și la Oradea, în aer liber, în atmosfera autentică din interiorul Cetății. O satiră de excepție, cu Tamas Keresztes și Tibor Palffy (nominalizat în 2010 la Premiile Gopo pentru rolul secundar din Katalin Varga) în distribuție, filmul pornește de la ideea cum că primul om care s-a întors în viață din spațiu nu a fost Yuri Gagarin, ci Lajkó Serbán, un pilot țigan din Ungaria, devenit unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Războiului Rece.
Tot în premieră națională va fi proiectat Trupa de teatru / Vándorszínészek, cel mai nou film al lui Pál Sándor, unul dintre cei mai prolifici regizori din cinematografia maghiară actuală – filmografia sa numără 28 de producții, printre care Arca lui Noe / Noé bárkája (2007), Miss Arizona (1988) și Un rol straniu / Herkulesfürdöi emlék (1976), premiat cu Ursul de Argint. Trupa de teatru, recent selecționat în afara competiției în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Montreal, urmărește aventurile unui grup de actori care susțin reprezentații din oraș în oraș, având destinația finală Budapesta. În momentul în care se naște o bătaie spontană, lor li se alătură un soldat care vede în asta oportunitatea de a dezerta fără a fi prins, neștiind că ceea ce urmează va fi departe de liniștea la care speră.
Fost membru al juriului internațional la TIFF, regizorul și scenaristul János Szász revine în România, la Oradea, cu ultimul său film, Măcelarul, curva și chiorul / A hentes, a kurva és a félszemü, povestea criminală a unui sălbatic triunghi amoros. Numit de criticii maghiari „o reinterpretare autohtonă a poveștii lui Samson și Dalila”, filmul se bazează pe un caz real petrecut în 1925 și reușește să recreeze cu succes atmosfera sumbră din culisele crimei care a zguduit Ungaria interbelică.
După premiera românească de la TIFF Cluj în secțiunea Ziua Maghiară, cel mai nou film al Évei Gárdos, a cărei carieră cinematografică a început în anii ’80 ca monteur, debutând în regie abia în 2001 cu An American Rhapsody, ajunge și la Oradea. Budapest Noir, ecranizat după best seller-ul lui Vilmos Kondor, este o incursiune fascinantă în lumea întunecată a criminalității și a abuzului de putere de la începutul secolului XX. Într-un interviu acordat pentru Variety, Éva Gárdos a declarat despre ultima ei producție că și-a dorit de la început „să fie un film în care orașul devine un personaj principal”.
Dincolo de premierele maghiare, festivalul va aduce și numeroase filme românești încă nelansate în cinema, precum și filme premiate la Cannes și în alte festivaluluri internaționale, cine-concerte și proiecții în onoarea unor invitați speciali omagiați. Biletele pentru filmele și evenimentele speciale ale primei ediții TIFF Oradea vor fi puse în vânzare curând.
***
Ne puteți urmări pe:
www.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram
***
TIFF Oradea este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) și co-finanțat de Primăria Municipiului Oradea, prin Consiliul Local Oradea.
Prezentat de: Banca Transilvania
Partener instituțional: Universitatea Partium
Sponsori: Staropramen
Partener mobilitate: ATP Motors Oradea
Partener ospitalitate: Hotel Caro
Partener comunicare: Manifest Advertisting
Parteneri media: Europa FM, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Zile și Nopți, Cinemap, Observator Cultural, Cinemagia, Agerpres, LiterNet, MovieCore, Radio Cluj, Plusz FM, Bihon.ro, Bihari Naplo, Jurnalul Bihorean, Bihoreanul, eBihoreanul.
Partener monitorizare: mediaTRUST
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu