Noaptea Cercetatorilor: Bucuresti


Finalul lui Septembrie aduce cu sine a 11- a ediție a seriei de evenimente “Noaptea Cercetătorilor Europeni” unde te invităm în fascinanta lume a științelor exacte și sociale. Zeci de prezentări de la academicieni de renume alături de și mai multe invenții și tehnologii. Piața Universității va fi animată de atelierele și de multe alte evenimente vineri între orele 17:00 - 22:00 și sâmbătă între orele 11:00 - 21:00.

Discută cu cercetătorii și bursierii Marie Curie sau interacționează direct cu o casă inteligentă! Apoi, află câte ceva interesant despre liliecii urbani și cercetașii mai puțin urbani. Dacă consideri că nu te-ai încărcat destul, oprește-te la “Casa Experimentelor” ca să faci cunoștință cu Generatorul Van de Graaf. Și dacă îți mai rămâne timp, te așteaptă două dezbateri importante legate de cercetare la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană. Te vom primi cu drag.
În paralel, se vor desfășura evenimente la Promenada Mall și în două muzee partenere în program. 

Cercetarea românească își mută centrul de greutate, pentru câteva ore, la Promenada Mall. Zeci de cercetători se prezintă publicului prin experimente spectaculoase, conferințe fascinante și demonstrații trăsnite de știință. Copiii vor fi invitați să compună muzică folosind legume și fructe, să folosească lumină neagră pentru a desluși mesaje secrete, să provoace mini-cutremure și să le măsoare intensitatea și să creeze propriile tornade și fulgere. 

Alături de oamenii de știință, cei prezenți vor afla răspunsuri la întrebări precum: cum funcționează acceleratoarele de particule? ce vom putea studia cu cel mai puternic laser din lume? ce secrete poate dezvălui o picătură de lichid studiată cu laserul? Există cutremure pe alte planete? Concursuri de roboți, programe de analiză ce folosesc inteligența artificială și tehnici speciale de observație vor completa programul Activitățile de la Promenada Mall se desfășoară între 16.00 și 23.00.

În parteneriat cu Noaptea cercetătorilor, două muzee importante din București vor derula programe speciale conectate evenimentului:Muzeul Antipa va organiza unsprezece ateliere pentru copii în intervalul 17.00 - 22.00 (ultimul vizitator va intra la ora 21.00). De asemenea, Muzeul National de Geologie va fi deschis în regim de gratuitate între orele 18.00-22.00 și vor fi proiectate filme documentare de specialitate.

Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria de evenimente finanțate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020, acțiunile Marie Sklodowska-Curie (MSCA) și își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Prima ediţie a avut loc în 2005, iar de atunci şi până în prezent evenimentul a atras peste 1,1 milioane de vizitatori. Noaptea Cercetătorilor oferă oamenilor de știință posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului oportunitatea de a descoperi lumea științei și oamenii din spatele experimentelor inedite.

Proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o gamă largă de activități științifice și educaționale. Ediția din 2017 a atras peste 35.000 de vizitatori în România. Pe termen lung evenimentul atrage noile generații către munca de cercetare și activare profesională în acest domeniu, în interiorul Uniunii Europene și crește respectul publicului larg față de munca nevăzută a cercetătorilor. 

Pentru mai multe informații vizitați: www.noapteacercetatorilor.eu

0 comentarii: