Câștigătorii concursului de scenarii Write a Screenplay for Sebastian Stan la American Independent Film Festival
Florin Lăzărescu, cu lungmetrajul Regulile jocului de smarald, Andrei Epure, cu lungmetrajul Câini care latră de la distanță, Gabriel Molnar, cu miniseria Eu și Dracula, Filip-Iosif Columbeanu, cu miniseria Departamentul 8 Securitate, Alexandru Molico, cu miniseria Uruc, Vlad Ghinea și Andrei Boeru, cu miniseria Balast sunt finaliștii concursului Write a Screenplay for Sebastian Stan.
Peste 200 de autori și-au înscris creațiile în concursul organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe, în cadrul American Independent Film Festival (12-18 aprilie).
174 de înscrieri au fost considerate valide, dintre care 43 de proiecte de miniserie TV și restul, proiecte de film de lungmetraj.
Cel mai tânăr participant înscris are 14 ani iar cel mai experimentat 67. 11 concurenți au decis să înscrie în competiție mai mult de un proiect, iar din totalul celor înscrise, 94 aparțin unor autori care au avut o experiență anterioară ca scenarist sau regizor.
Finaliștii vor participa, în perioada 10 - 17 aprilie 2019, la un workshop de dezvoltare a outline-urilor cu care au participat, variantele finale urmând a fi trimise actorului Sebastian Stan. Workshop-ul va cuprinde mai multe conferințe precum și sesiuni de lucru individual și în grup, alături de scenaristul și consultantul Alexandru Baciu.
Conferințele care vor avea loc pe durata American Independent Film Festival și vor fi deschise tuturor celor care s-au înscris la concurs. Acestea vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 17:00, după cum urmează:
Luni, 15 aprilie – Camilla Curtis (Script Development Executive - HBO Europe) și Johnathan Young (VP Original Production HBO Central Europe) vor susține conferința: Serialele TV. O introducere.
Marți, 16 aprilie – Christopher Landry (asistent de regie), Tudor Vladimir Panduru (director de imagine) și Simona Pădurețu (scenograf) sunt vorbitorii conferinței Ce aștept de la un scenarist? La această conferință, reprezentanți ai diferitelor profesii cinematografice vor dezvolta subiectul așteptărilor specifice pe care le au ei ca profesioniști, de la un scenariu.
Miercuri, 17 aprilie – Steve Matthews (Executive producer for drama development – HBO Europe) va vorbi despre Cum scriem pentru cinema VS Cum scriem pentru TV.
Toate conferințele vor fi urmate de un dialog cu cei prezenți în sala de cinema.
De asemenea, toți participanții la concurs au intrarea liberă la filmele din secțiunea AMERICAN PERSPECTIVES BY ROBERTO MINERVINI, carte blanche-ul invitatului special al festivalului, ce vor urma în programul de la Cinema Muzeul Țăranului, după conferințele menționate mai sus. Roberto Minervini a ales filmele: The Intruder, în regia lui Roger Corman, de luni, 15 aprilie, de la ora 19:00, Tchoupitoulas, în regia fraților Bill&Turner Ross de marți, 16 aprilie, de la ora 18:00 și Wanda, singurul lungmetraj al Barbarei Loden care va fi proiectat miercuri, 17 aprilie, de la ora 18:00. Filmele vor fi introduse de regizor și de critici de film ai revistei de cinema FILM MENU.
Marți, 16 aprilie, de la ora 22:15, la Cinema Muzeul Țăranului, participanții la concursul de scenarii Write a Screenplay for Sebastian Stan sunt așteptați la masterclass-ul lui Roberto Minervini.
Pe data de 18 aprilie 2019, în închiderea festivalului, Sebastian Stan va anunța prin Skype cele două proiecte câstigătoare. Actorul american, care își dorește să joace și în limba română, și-a exprimat disponibilitatea de a se implica activ în procesul de dezvoltare a celor două proiecte până la stadiul de scenarii.
Autorii câștigători vor primi un sprijin de câte 1000 de euro și asistență pe toată perioada de dezvoltare a proiectelor din partea unor profesioniști. O primă formă a scenariilor se preconizează a fi gata până pe data de 1 octombrie 2019, după care Asociația Cinemascop va căuta să identifice cei mai potriviți producători interesați să se implice financiar pentru realizarea lor.
Inițiat în 2017, American Independent Film Festival prezintă o selecție de producții independente americane recente, lansate în circuitul marilor festivaluri din lume precum Sundance, Cannes, New York, Tribeca, Telluride, Toronto, Veneția, alături de secțiuni retrospective, proiecții și evenimente speciale.
Programul complet este disponibil aici.
Bilete si rezervări prin Eventbook.ro.
http://filmedefestival.ro/american-independent-ff/
Facebook: https://www.facebook.com/AmericanIFF/
Instagram: https://goo.gl/8PtfUq
Trailer festival: https://bit.ly/2FTw0ks
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu