Galeriile Artmark: Rolexul purtat la gât


Licitația de Ceasuri, Bijuterii & Artă Decorativă. 24 Aprilie 2019, 19:00
Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță
 
Într-una din zilele lunii septembrie ale anului 1927 vremea s-a arătat a fi generoasă cu europenii. După 15 ore și 15 minute de înotat, Mercedes Gleitze este așteptată de sute de spectatori la Dover, pe malul Canalului Mânecii. Cade epuizată, dar îi mulțumește lui Dumnezeu că este încă în viață și conștientă. Acea zi avea să rămână de două ori în istorie.

Prima femeie britanică reușește extraordinara performanță de a traversa înot Canalul. Dar nu e singură în această reușită. De-a lungul celor 24 de mile a fost tot timpul însoțită. Și nu, nu ne referim la cei din barca de salvare. Ci la un obiect aparent lipsit de importanță. Un ceas. Ceasul subacvatic Rolex. Primul ceas de mână din lume rezistent la apă. Potrivit însă unor martori ai vremii, opera bavarezului Hans Wilsdorf nu a fost purtat la mână, ci …la gât.

În orice fel ar fost el ar fi fost el purtat, cert este că aceasta a fost și cea mai bună manevră de marketing pentru lansarea unui produs direct…în istorie.

De atunci și până astăzi marca Rolex a devenit sinonimă cu precizia, rezistența și eleganța. Dar aceste calități nu au fost suținute doar prin publicitate, ci și prin inovațiile constante care au susținut și întărit brandul.

Rolexul era îndrăzneț, împingând limitele și mergând mai departe dincolo de ele. Popularitatea ceasurilor Rolex a crescut și datorită piloţilor Forţelor Aeriene Regale care le cumpărau tocmai pentru exactitatea lor. Este primul brand orologer ce a utilizat oțelul 904L, un oțel inoxidabil, costisitor și greu de manipulat. Rolex are turnătorie proprie, produce aurul și platina in-house.

În Licitația de Ceasuri, Bijuterii & Artă Decorativă din 24 aprilie, de la Artmark, sunt prezente 3 ceasuri marca Rolex, printre care și un Ceas Rolex DateJust, de mână, de damă, din aur, cu bezelul decorat cu diamante (preț de pornire: 5.300 €, preț de listă: 12.000 €).

0 comentarii: