Jonathan Bree în concert la București - 2 mai, la Control Club
Artistul neozeelandez Jonathan Bree revine la București și va concerta joi, 2mai, după ora 21, la Control Club. Enigmaticul muzician, cunoscut pentru aparițiile sceniceinedite dar și pentru stilul muzical aflat la granița dintreindie și art pop, promite un show seducător, alături de trupa sa.Biletele sunt disponibile online, prin Eventbook.ro.
Originar din Auckland, Jonathan Bree a început să cânte la vârsta de 9 ani și este cunoscut atât cu proiectul său solo cât și pentru apartenența la formația indie-pop The Brunettes și casa de discuri Lil’ Chief Records, pe care a co-fondat-o.
Jonathan Bree a compus și a produs patru albume pentru The Brunettes, de-a lungul celor zece ani de existență a formației, încercând să ajungă la standardele auto-impuse de admirația sa pentru George Martin și Brian Wilson.
În 2003, The Brunettes au cântat în deschidere pentru The Postal Service și au semnat cu prestigioasa casă de discuri Sub Pop, destrămându-se în cele din urmă, în 2010. Cu toate acestea, trupa se bucură în continuare de apreciere în Noua Zeelandă, unde albumul lor de debut, Holding Hands Feeding Ducks, este considerat un clasic.
În 2013, Jonathan Bree a lansat primul său album solo, The Primrose Path, care a atras aprecierea criticilor, fiind unul din finaliștii Taite Prize. Cu al doilea album, A Little Night Music, Bree se îndepărtează de formula pop clasică și dă frâu liber experimentelor, în mare parte datorită interesului nou-apărut pentru muzica clasică, după ce a moștenit discuri cu muzică de Ceaikovski și Bela Bartok.
Lansat anul trecut, al treilea album Jonathan Bree, intitulat Sleepwalking, a coincis cu noua imagine enigmatică a muzicianului, care poartă mască atât în aparițiile live cât și în videoclipul melodiei You’re So Cool, pe care de altfel l-a și regizat.
Pe lângă imaginea nonconformistă, noul album a atras atenția criticilor și fanilor deopotrivă prin orchestrația sofisticată, cât și prin duetele cu alți muzicieni, precum Chelsea Nikkel (Princess Chelsea) și Clara Viñals (Renaldo & Clara), în piesele pop inspirate de Serge Gainsbourg.
Sleepwalking is a record of sublime and sophisticated classic pop that conspires to lead you, willingly, into its dark night. – NZ Herald
On Sleepwalking; Jonathan Bree occupies a place which few others achieve. He’s made high art of pop. –Popbollocks
Refined and classy -- with no sweat or blood spilled, but plenty of hearts bruised and broken -- Sleepwalking is a subtle and sophisticated listen made by a master craftsman whose beating heart is laid bare for all to see just below the glossy surfaces. –AllMusic
https://jonathanbree.bandcamp.com
Jonathan Bree – Roller Disco (video)
După succesul înregistrat anul trecut, în turneul de promovare a celui mai recent album, Sleepwalking (2018, Lil’ Chief Records), Jonathan Bree și trupa sa revin în România și vor concerta în 2 mai la București, la Control Club, și în 4 mai la Cluj-Napoca, la Form Space.
Concertul Jonathan Bree de la București este organizat de Control Club și Liveland. Facebook event: https://www.facebook.com/events/991516651057350
Biletele pot fi achiziționate la prețul de 50 de lei, online prin Eventbook.ro sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) și partenerii Eventbook: http://eventbook.ro/partners.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu