Premieră la Unteatru: Bad Talks, de Radu Iacoban

Într-o lume mai mult sau mai puțin imaginară, un eveniment șocant dă naștere unei reacții în lanț. De aici și până la instaurarea unei noi dictaturi, nu mai e decât un pas. Bad Talks, de Radu Iacoban, este un spectacol dus cu pluta, populat de personaje pe care sigur le știi, dar cu care nu ai stat de vorbă niciodată. Un actor, o multitudine de perspective asupra unei situații ipotetice, care ar putea schimba cursul istoriei.

Vă invităm să-l urmăriți în premieră
la Unteatru, pe 9 august, de la ora 19:00, sau pe 24 august, de la aceeași oră.

 
La granița dintre imaginație și realitate, Bad Talks chestionează opinia publică și modul în care vestea întâmplării unui eveniment de interes național ajunge să scoată la lumină nu doar aspecte incredibile, ci și trăsături comune ale tuturor celor implicați. Cu sau fără voia lor, cei care strigă, precum și cei care aleg să asiste în tăcere, construiesc o radiografie a unei realități posibile.  
 
,,Textul acesta este un cadou oferit părinților mei.  Cu un an în urmă, au venit din Italia la protestul organizat de Diaspora pe 10 august. Voiau să fie auziți și înțeleși, dar au dat de o societate care "doarme" și care nu vrea sa fie deranjată din somnul ei. Veniseră cu atât de mult entuziasm și au plecat cu dezamăgiri crunte. Tata, după evenimentele din ‘89, a zis: în țara asta nu o să se mai poată trăi. Ceea ce pentru euforia de atunci, era cam atipic. Anii care aveau sa vină i-au cam dat dreptate. L-am întrebat pe tata dacă o sa mai vina la un viitor protest. Mi-a zis: Normal. Vreau să mă întorc într-o țară în care se poate trăi. Îmi doresc enorm să prindă acel moment.’' - Radu Iacoban, autorul spectacolului

 
 
Regizor, actor și dramaturg, Radu Iacoban semnează direcția artistică a mai multor spectacole, printre care se numără “O Intervenție” și “Constelații” la Teatrul Act, “After Hours” la Teatrul Național București, “Lecția” la Teatrul Mic, precum și ,,Îngrijitorul’’, de Harold Pinter, pus în scenă tot la Unteatru.

Scenariile realizate de el stau la baza unor spectacole care s-au bucurat de succes atât în sectorul independent, cât și în teatrele de stat.

Ca actor, și-a câștigat notorietatea și pe scenă, devenind una dintre cele mai apreciate prezențe, atât în București, cât și în țară, dar și pe marele ecran, în lungmetraje de succes precum Charleston (r. Andrei Crețulescu), Autoportretul unei fete cuminţi (r. Ana Lungu) sau Amintiri din epoca de aur (Vânzătorii de Aer)  (r. Cristian Mungiu).  

0 comentarii: