ANONIMUL prezintă la București o parte dintre filmele proiectate în cadrul celei de-a 16-a ediții a festivalului, care a avut loc în luna august la Sfântu Gheorghe. În perioada 12 - 14 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului veți putea vedea integral competiția de scurtmetraj internațional, competiția de scurtmetraj românesc și 4 dintre cele 6 filme care au făcut parte din competiția de lungmetraj.
DONBASS, filmul reputatului cineast ucrainean Sergei Loznitsa, deschide Retrospectiva ANONIMUL joi, 12 sept, ora 18.00. DONBASS i-a adus lui Loznitsa Premiul pentru regie al secțiunii Un Certain Regard Cannes 2018.
THE DEAD DON’T DIE, cel de-al 13-lea lungmetraj al regizorului Jim Jarmusch, este o comedie cu zombies ce beneficiază de o distribuție de excepție: Bill Murray, Adam Driver, Tilda Swinton, Chloe Sevigny, Steve Buscemi, Danny Glover, Rosie Perez, Selena Gomez, RZA, dar şi doi muzicieni obişnuiţi cu universul lui Jarmusch - Tom Waits şi Iggy Pop. Filmul a fost prezentat în competiția oficială de la Cannes 2019, iar în cadrul retrospectivei se poate vedea joi, 12 septembrie, de la 20.30.
Patru dintre cele șase filme din competiția de lungmetraj se regăsesc în programul Retrospectivei ANONIMUL:
TRANSNISTRA (regia Anna Eborn) - o poveste intimă despre dragoste și prietenie într-o lume complexă și contradictorie, care urmărește un grup de tineri în trecerea de la o vară toridă și lipsită de griji la o iarnă dură în statul auto-proclamat Transnistria.
TEHRAN: CITY OF LOVE (regia Ali Jaberansari), o tragicomedie care a câștigat Young Jury Prize la Sofia IFF și care împletește trei povești ale unor oameni diferiți, locuitori ai unui oraș care îi respinge.
WORKING WOMAN (regia Michal Aviad), o poveste mereu actuală despre o femeie prinsă între grija pentru propria familie și avansurile șefului.
THE BEST OF DORIEN B. (regia Anke Blondé) - filmul ce a câștigat TROFEUL ANONIMUL 2019 și care o are în centrul poveștii pe Dorien, o tânără cu o viață aparent reușită, care se prăbușește odată cu o serie de evenimente pe care nu le poate controla și care o fac să se întrebe ce s-a întâmplat cu fata care odinioară asculta Nirvana și visa să lucreze pentru Veterinari Fără Frontiere.
Competițiile de scurtmetraje internaționale și scurtmetraje românești se pot vedea sâmbătă, 14 septembrie, la fel ca si filmele câștigătoare ale celei de-a 16-a ediții a ANONIMUL:
Premiul publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin - producția spaniolă CERDITA / PIGGY (regia Carlota Pereda, Spania)
Premiul publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc - TROFEUL TINEREȚII (regia Răzvan Oprescu)
Premiul Ovidiu Bose Paștină - THE BEAST/ LA BÊTE (regia Filippo Meneghetti, Franța)
TROFEUL ANONIMUL - THE BEST OF DORIEN B. (regia Anke Blondé, Belgia)
Retrospectiva ANONIMUL va avea loc în perioada 12-14 septembrie la Cinema Muzeul Țăranului din București.BILETELE pot fi achiziționate online de pe Eventbook: http://bit.ly/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu