Cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF s-a
încheiat duminică, pe 10 noiembrie, după cinci zile pline, dedicate
celor mai curajoase filme de avangardă produse în ultimii doi ani. Marii
câștigători ai acestei ediții au fost premiați sâmbătă, pe 9 noiembrie,
în cadrul unui eveniment de gală organizat la Cinema Muzeul Țăranului.
Iubitorii de film prezenți în număr mare la proiecția documentarului Aquarela,
cea mai recentă producție semnată de Victor Kossakovsky, au avut ocazia
să urmărească decernarea premiilor oferite celor mai apreciate titluri
din Competiția Internațională. Deployments s-a remarcat printre cele 25 de scurtmetraje incluse în selecția din acest an, și a câștigat Marele Premiu BIEFF, în valoare de 3.000 de Euro, oferit de Uniunea Cineaștilor din România.
Din juriul ediției au făcut parte la această ediție Morgan Pokée, unul
din selecționerii Quinzaine des Réalisateurs Cannes, Florian Weghorn,
manager de program Berlinale Talents și Ioana Dragomirescu,
programatorul cinematografului Elvire Popesco al Institutului Francez.
În seara galei, aceștia s-au declarat impresionați de complexitatea
programelor competiționale pe care le-au analizat și i-au înmânat
premiul cineastei Stéphanie Lagarde, ,,un regizor care analizează
magistral structurile puterii și controlului’’, într-un film care
,,dezvăluie aspectele poetice din cele mai tehnice practici, arătând în
același timp implicațiile lor politice.’’
,,Filmele care tratează trecutul au multe de spus despre realitatea
noastră contemporană. În urma acestei premise puternice, regizorul a
reușit să reconstituie amintirile unui trecut nerezolvat. Cu un interes
profund pentru procesul de cercetare, o utilizare inteligentă a
tehnologiei moderne și o abordare curajoasă, Omarska dă
formă inimaginabilului’’, aducându-i artistului Varun Sasindran Premiul
pentru Cea mai bună Regie, în servicii de post-producție în valoare de
2.500 de Euro, oferit Cinelab România.
Parsi a impresionat membrii juriului printr-un
,,concept cinematografic remarcabil’’, care le-a ,,.încântat toate
simțurile’’, atrăgându-i într-o ,,experiență crudă, hipnotică’’. „Pare a
fi un lucru / Pare a fi altceva” - cele două versuri din cele o mie
care alcătuiesc No es (Nu e), poemul lui Mariano Blatt, sunt o cheie
posibilă pentru descifrarea filmului regizat de Eduardo Williams și
distins cu Premiul pentru Concept vizual, în valoare de 1.500 de Euro,
oferit de Cinelab România.
„Două personaje speciale care își conduc filmele și, în același timp,
împing granițele cinematografiei experimentale în direcții opuse” au
atras atenția juriului, care a decis să acorde două mențiuni speciale.
Protagoniștii Confluence (r. Benjamin Ramírez Pérez, Stefan Ramírez Pérez) și The Glorious Acceptance of Nicolas Chauvin
(r. Benjamin Crotty) „pun în discuție propria lor existență și, odată
cu ea, istoria și identitatea orașelor și țărilor din jurul lor” și se
remarcă astfel printre cele mai bune filme prezentate anul acesta în
Competiția Internațională BIEFF.
Invitați și la această ediție să-și voteze favoritul, spectatorii și-au
exprimat preferințele și au oferit Premiului Publicului scurtmetrajului Snow White,
în regia lui Thadeusz Tischbein, o analiză neobișnuită a practicilor de
conservare a trupurilor neînsuflețite expuse în muzee. Plăcut surprins
la aflarea veștii, artistul german, prezent la eveniment, și-a exprimat
admirația pentru România, țară în care a locuit și studiat cu ani în
urmă.
Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF a avut loc între 6 și 10 noiembrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Instituto Cervantes, Cinemateca Union, POINT și Cinema PRO.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu