Noaptea Ideilor 2021 în România vă propune un video-art, un tele-performance, o dezbatere Cluj-Nantes despre arta stradală, conferinţe, mini-interviuri, o proiecție de film și mai multe ateliere pentru copii. Printre invitaţii acestei ediţii se numără artistul stradal Kero Zen, designerul Antoine Gripay, sociologa Eva Illouz, autorul de piese de teatru şi actorul Julien Dallière, directorul misiunii arheologice franceze din Delta Dunării Laurent Carozza: un program inedit care celebrează ideile fără frontiere.
Această ediţie va avea loc exclusiv online şi va permite publicului din România să fie #aproape de toate evenimentele, indiferent dacă sunt create la Iaşi, la Cluj-Napoca, Timişoara sau Bucureşti. Profesori universitari, oameni de știinţă și artiști vor vorbi despre raportul dintre noi și ceilalți, din alte timpuri și din alte spații, despre relația dintre oameni și orașele pe care și le-au construit și despre cum s-a schimbat în timp noțiunea de identitate în raport cu ce a fost și cu ce a rămas aproape. Pentru cei mici se vor organiza ateliere de poveşti, de gândire critică sau dezvoltare personală, precum și jocuri.
Totodată România va fi parte și din maratonul internațional transmis live pe rețelele sociale de către Institutul Francez din Paris pe 28 ianuarie, prin prezentarea unei proiecții speciale „Aproape – dincolo de vârste”, la ora 20:20. Prietenii români ai Institutului Francez, de generații diferite, vorbesc din perspectivă personală despre ce înseamnă astăzi „aproape” și ce lipsește în această perioadă: Ovidiu Nahoi, redactor-șef RFI România, Ileana Țăroi, jurnalistă și coordonatoarea Secției Franceze a Radio România Internațional, Dorina Chihaia, Miss Universe România 2019, copilul Ezra Țărnea, elevii Vlad Anchidin și Elina Grama, studenta Laura Grisvard, Luka Živković, reprezentant French Tech Bucharest, Diana Marincu, directoare artistică a Fundației Art Encounters.
Rendez-vous pe 28 ianuarie, la Noaptea Ideilor!
http://bit.ly/
Partener principal: BRD - Groupe Société Générale
Parteneri media: RFI România, Observator cultural, Radio România Internaţional Radio România Cultural, Cultura la dubă
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu