Record de Ziua lui Brâncuși

În ajunul Zilei Naționale Constantin Brâncuși, la Casa de Licitații A10 by Artmark a avut loc prima licitație de artă contemporană a anului 2021, ce s-a dovedit totodată și cea mai lungă licitație de artă contemporană vreodată desfășurată. Evenimentul de ieri, 18 februarie, a durat nu mai puțin de 7 ore, de la 18:30 până după ora 1:30 dimineață, înregistrând vânzări totale de peste 715.000 de euro și o rată de adjudecare de 85,4%. Cu aceste cifre licitația de aseară devine cea mai bună licitație de artă contemporană care a avut loc până azi în România, deși licitația a avut loc doar online. Recordul anterior de vânzări într-o licitație de artă contemporană a fost stabilit în noiembrie 2019.

Licitațiile de Artă Contemporană, segment în creștere, ne-au obișnuit, regulat, la fiecare ediție, cu noi recorduri absolute de autor. Printre artiștii care au înregistrat recorduri se numără Constantin Brâncuși și Sabin Bălașa, dar și Adrian Ghenie sau Felix Aftene. 

Sculptura-obiect „Le Crocodile” a celui mai cunoscut artist român, Constantin Brâncuși, care face parte din seria experimentelor de atelier realizate în plumb de celebrul sculptor, a pornit de la prețul de 3.000 de euro și a fost adjudecată pentru 18.000 de euro, iar fotografia „Cap de fată (Premiere pierre directe)”, realizată și semnată de marele artist în anul 1908, uneia dintre lucările sale astăzi dispărute, a fost adjudecată pentru 14.000 de euro, pornind de la o valoare de doar 5.000 de euro.
 
Totuși, recordul Licitației de Artă Postmodernă și Contemporană a fost înregistrat de artistul contemporan Adrian Ghenie. Astfel, pictura „Untitled”, aparținând ciclului mitologic din anii 2000, a fost adjudecată pentru 129.000 de euro, iar cea de-a doua lucrare de Ghenie de mari dimensiuni din licitația de ieri seară, purtând numele exploziei stelei care devine mai strălucitoare, pentru ca apoi să revină la forma inițială, „Nova”, a fost adjudecată pentru 110.000 de euro.

Recorduri de autor au înregistrat și Sabin Bălașa cu o impresionantă „Călătorie”, adjudecată pentru 31.000 de euro, de la un preț de pornire de 5.000 de euro, sau Felix Aftene, cu „Îmblânzitorul de păsări”, care a fost adjudecat pentru 9.750 de euro. Și sculptura contemporană și-a făcut loc în rândul recordurilor înregistrate aseară, astfel lucrarea realizată de tânărul artist Costin Ioniță „Cavalerul Negru” a fost adjudecată pentru 30.000 de euro.
 
Pasionații de artă contemporană sunt îndemnați să achiziționeze postlicitație lucrările rămase neadjudecate prin plasarea unei oferte online pe site-ul www.artmark.ro/sau la auctions@artmark.ro.

0 comentarii: