În satul Măgureni, județul Prahova (în apropiere de Băicoi), se adună an de an iubitori de muzică și socializare, pasionați de ciclism și drumeții, oameni prietenoși dornici să petreacă timp împreună, în natură.
Festivalul are loc într-o poiană, situată între măguri (dealuri tăiate de ape), pe malul pârâului Prahovița. Este un loc binecuvântat, cu peisaje care bucură ochii, un colț de natură verde, în care se inserează discret flori în culori diverse.
La „Printre măguri” se organizează drumeții, trasee pentru bicicliști, vizite la obiective turistice și istorice din zonă, dar atât spațiul, cât și compania, sunt atât de plăcute, încât nimeni nu se poate plictisi, chiar dacă alege se își petreacă timpul în tabără.
Sunt invitați meșteri populari și artiști locali, care realizează expoziții în natură.
Spațiul este amenajat pentru camping și rulote. În centru se află zona de concerte și socializare, cu mese, bănci și, mai ales, baloți de paie.
Anul acesta programul artistic include folk, pop rock și rock.
Vineri, 29 iulie
Sarmalele Reci – Un amestec original şi eclectic de rock’n’roll, funk, jazz şi folclor, cu versuri scrise cu artă şi forţă în limba română, trupa se află la maturitatea artistică. Sarmalele Reci fac haz de necaz în ţara lucrurilor bine făcute şi neterminate sau abordează cu melodii lirice, pline de sensibilitate. De la „Țara te vrea prost”, la „Dacă n-ai fi tu”, pînă la „Șpriț de vară”, Zoltan Andras și colegii lui vor cânta piese fredonate de generațiile care i-au însoțit în cei 29 de ani de carieră.
trupa Spam – Cosmin Vaman a înființat în 2014 trupa Spam. A rezultat un proiect original cu muzică bună și versuri inteligente, care face dragoste din orice (parafrazând titlul unuia dintre albumele lansate). Încadrându-se în segmentul pop rock, Spam abordează un stil muzical pozitiv, cu versuri cu substrat, care tratează cu umor teme actuale.
Folk, Frate! – o trupă veselă, cu băieți veseli și veșnic puși pe șotii, Mysha, Teddy, Johnnie și Seba. La concertele lor nimeni nu poate să stea jos. Au în spate 14 ani de scenă, sute de concerte și întâlniri între prieteni. Folk, Frate! a lansat anul acesta cel de-al doilea album, „Insula”. „Dacă ne-ar întreba cineva ce am lua cu noi pe o insulă pustie, am lua muzica noastră, un rând (câteva rânduri) de shoturi și pe voi, pentru că insula noastră nu e niciodată pustie când vă avem alături.”
Ovidiu Mihăilescu – un compozitor prolific, Ovidiu Mihăilescu face poezie prin muzica și textele sale, dar nu se consideră poet. „Poezie este atunci când reușești să spui ceva esențial despre om, despre viață, despre lucrurile importante care ne marchează”, crede el. A creat cântece pe versuri ale poeților pe care îi admiră, dar și un univers propriu, populat de personaje memorabile – „Cowboyul Nelu”, „Tamara”, „Pierde vară”.
Marius Matache – un om multitalentat (om de știință, blogger, pedagog, implicat în acte de caritate), Marius Matache cântă de 18 ani, o muzică caldă ca inima lui. El consideră că muzica este liantul care unește oamenii și își demonstează teza cu fiecare concert.
A susținut recitaluri în majoritatea festivaluriurilor de muzică folk din țară, în evenimente culturale de amploare, dar și prin spectacole și turnee individuale. În 2010 a compus un imn pentru naționala de rugby a României, care încă se difuzează pe stadionul Arcul de Triumf la meciuri. Discografie: „Hoinar prin Piața Matache”, „Alchimie”, „Ninsorium”.
Sâmbătă, 30 iulie
Taxi – una dintre cele mai iubite trupe pop rock din România vine cu hiturile care au încântat generații, dar și cu piese noi. Taxi s-a reinventat permanent, oferind nu simple concerte, ci adevărate spectacole. Prin cântecele pe care le creează, Dan Teodorescu își exprimă crezurile, emoțiile și varietatea preocupărilor: de la mesaje sociale („Criogenia salvează România”, „Aici sunt banii dumneavoastră”, „Oamenii politici”, „Ca ei”), până la balade cântate de generații întregi („Jumătatea mea”, „Mi-e dor şi doare”, „Stelele care cad”, „Cele două cuvinte” „Supradoză de dor”, „Inima mea de 16 ani”), trecând prin zona inerentelor probleme de cuplu („Karma, zenu’ și feng shuiu’”, „O să-mi las burtă pentru tine”, „Non-stop”).
Fie că e vorba despre viață socială și politică, fie că e vorba despre dragoste, abordarea Taxi este întotdeauna originală.
Daniel Iancu – un cantautor care jonglează cu ușurință cu umorul și ironia, dar poate să devină și un mare romantic. Cu o carieră solidă ce acoperă decenii, multipremiatul Daniel Iancu seduce publicul prin spontaneitatea discursului, dialogul deschis și sinceritatea debordantă. „Vine valu’ îmi ia calu’”, „Mi s-a ars becul în baie” sau „Muriți-ar capra” fac deliciul publicului la fiecare cântare. „Mii de smaralde” vindecă suflete.
Eugen Avram - La prima ediţie de festival-concurs „Om Bun” a mers să se înscrie în competiţie, însă organizatorii l-au respins în concurs pentru el merita un recital. De atunci a început cariera muzicală a lui Eugen Avram, incluzând constant recitaluri în cadrul festivalui, concerte și turnee în întreaga țară. Eugen Avram este unul dintre promotorii folkului românesc, inițiind numeroase proiecte și grupări, susținându-și în permanență colegii și dezvoltându-se artistic neîncetat. „Îmi doresc ca publicului să îi fie la fel de dor de noi, precum ne e nouă dor de el.”
Duminică, 31 iulie
Mircea Vintilă & Vali Vătuiu – Lordul folkului românesc întâlnește un percuționist de top. Ce poate să rezulte de aici? Un recital de excepție. Este momentul care încheie festivalul, un concert pentru toate generațiile, în care prietenia și bucuria se iau de mână și toată lumea cântă „Miruna”, „Hanul lui Manuc”, „Lăptăria lui Enache”, „Strada Popa Nan”, pregătindu-se pentru întoarcerea la viața de oraș, până la revederea de la anul.
Biletele sunt disponibile prin rețeaua iabilet.ro: https://www.iabilet.ro/bilete-
Pagina oficială: https://www.facebook.com/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu