Se afișează postările cu eticheta Afi Cotroceni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Afi Cotroceni. Afișați toate postările

Costumele din “AFERIM!” pot fi văzute la Afi Palace Cotroceni



Costumele personajelor principale din filmul “AFERIM!”, regizat de Radu Jude, pot fi văzute începând de astăzi la AFI Palace Cotroceni din București (strada Vasile Milea nr 4).

Realizate de designerul Dana Păpăruz, costumele reproduc în totalitate straiele secolului XIX. “Realizarea lor a durat aproape 6 luni, timp în care s-a muncit intens la documentare, apoi concept și confecționare. Pentru producerea costumelor au lucrat peste 30 de oameni (croitori, asistenți, oameni de patină, costumieri, meșteri populari, manufacturieri) și am colaborat cu patru consultanți specializați în vestimentație civilă și militară”, a declarat Dana Păpăruz.

“Pentru acest film au fost realizate aproape 2000 de costume iar bucureștenii care vor ajunge în săptămânile următoare în AFI Palace Cotroceni vor putea vedea unele dintre cele mai reprezentative piese vestimentare atât pentru film cât și pentru perioada în care se întâmplă acțiunea lungmetrajului regizat de Radu Jude” a mai adăugat Dana Păpăruz.

“AFERIM !” va fi lansat pe 13 martie în cinematografele din România, la o lună  după ce a câștigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.
Remarcate de criticii de specialitate , costumele din “AFERIM!” sunt expuse în perioada următoare la intrarea FAR din cadrul complexului comercial AFI Palace Cotroceni. În cadrul expoziției, pot fi văzute hainele purtate de Teodor Corban (zapciul), Mihai Comănoiu (fiul zapciului, dorobanț),  Cuzin Toma (rob), Alexandru Dabija (boier), dar și alte costume pe care publicul le va recunoaște în film. Scenografia expoziției este semnată de Adrian Cristea.

După absolvirea secției de Design din cadrul Universității de Artă Bucuresti, Dana Păpăruz a lucrat ca designer de costume și supervizor la peste 300 de reclame produse de agenții de publicitate din țară și străinătate. În materie de film, are o bogată experiență în producții americane filmate în România: “Side Show” (2000, regia Thom Fitzgerald), “Princess of Thieves” (2000, regia Peter Hewitt), producția BBC “Catherine the Great” (2005, regia John Paul Davidson, Paul Burgess), “Borat” (2005, regia Larry Charles). Dana Păpăruz a semnat și costumele filmului “După dealuri” (2012, regia Cristian Mungiu).

Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice românești din ultimii ani, “AFERIM !” în regia lui Radu Jude, este un un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).

Scenariul filmului este scris de Radu Jude și Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul Cătălin Cristuțiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreția Bunescu.
 
“AFERIM!” este o producție Hi Film, în coproducție cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films si cu participarea HBO România. Un film realizat cu sprijinul Cinema City, tocmai.ro, Timișoreana, MEDA, Dr Oetker, Aqua Carpatica, Libra Internet Bank și Fundația pentru o Societate Deschisă. Finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene. Un proiect susținut de Eurimages.

Harap-Alb si Luke Skywalker impart aceeasi poveste de 1 iunie

Vineri, 1 iunie, de la ora 18:30, în librăria Cărtureşti din AFI Palace Cotroceni, editura Vellant şi scriitoarea Victoria Pătraşcu îi aşteaptă pe micii şi marii cititori la o poveste care îi aduce împreună pe Harap-Alb, eroul poveştii lui Ion Creangă, şi pe Luke Skywalker, protagonistul seriei Războiul stelelor. Puse în paralel, aventurile celor doi nu sunt atât de diferite pe cât ne-am aştepta, ba chiar spun o poveste comună, despre curaj, iniţiere şi consecinţele acţiunilor unor băieţi pe cale să devină oameni mari.
Prin exemple şi jocuri de rol, povestea lui Creangă este adusă mai aproape de cititorii ei contemporani cu jocurile video şi supereroii din filmele de acţiune. Flămânzilă, Păsări-Laţi-Lungilă, Gerilă, Setilă sau Ochilă sunt aduşi în epoca noastră şi puşi în situaţii de zi cu zi: oare unde lucrează fiecare dintre ei? Şi ce fac în timpul lor liber? Răspunsurile pot veni şi sub formă de desene, în cadrul atelierului deschis toată seara celor ce vor să-şi încerce talentul în mânuirea creioanelor colorate.

Seara se va încheia cu premii în cărţi din partea editurii Vellant.
Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă, a apărut în colecţia Pasărea măiastră a editurii Vellant în ilustraţiile Cristianei Radu

Parteneri: Librăriile Cărtureşti, Revista Baby

Colecţia „Pasărea măiastră” şi seria de felicitări şi cărţi poştale „Vellant iubeşte ilustraţia românească” fac parte dintr-un proiect mai amplu al Editurii Vellant de descoperire, susţinere şi promovare a talentului în materie de design, ilustraţie de carte şi arte vizuale româneşti.

Lansarea colectiilor toamna-iarna

Lansarea colectiilor toamna-iarna 2011-2012 semnate de designerii Florin Dobre, Mirela Diaconu si Rhea Costa
Sambata, 8 octombrie 2011, de la orele 15.00, la magazinul People's Fashion Galery din AFI Palace Cotroceni, va avea loc evenimentul de lansare a noilor colectii de toamna-iarna 2011-2012, semnate de designerii Florin Dobre, Mirela Diaconu si Rhea Costa, urmat de un cocktail party in incinta magazinului.

Petrecerea dedicata evenimentului va incepe de la orele 23.00, la Fratelli EspressoBar, str. Nicolae Golescu nr. 5 (in spatele Ateneului Roman). 
Va asteptam sa fiti alaturi de noi!
Despre colectiile designerilor:
Florin Dobre
Prezentata in decorul boem al magazinului Thomas Antiques, in luna decembrie a anului trecut, colectia “Once upon a time...”, semnata de designerul Florin Dobre continua ca si linie de croi in stilul sau caracteristic. Vedetele raman pantalonii slim, sacourile, pulloverele si mantourile fiind cambrate si urmand cu lejeritate linia corpului. Materialele folosite sunt stofa, lana si casmirul, iar culorile predominante sunt negrul, albul si cateva  accente de rosu, roz si mustar sau galben. Piesa centrala a colectiei sunt costumele in dungi, inspirate din tinutele gangsterilor americani din anii '20, dar adaptate la modernitate.
Mirela Diaconu
Mirela Diaconu a imbinat croiurile lejere si simple cu drapaje, fronseuri, pliuri si cute cu accent pe proportii, pe detaliile siluetei, pe volume care confera libertate corpului. In acelasi timp silueta se imbraca usor pentru un sentiment de relaxare si visare.  Materialul de bază uitlizat în această colecţie este mătasea, prinn intermediul căreia designerul a dorit să ne inspire sentimentul de graţie şi linişte. Alături de mătase, voalul a fost folosit pentru a accentua şi mai mult senzaţia de plutire, însă, cu toate acestea, colecţia nu ar însemna nimic fără combinaţia cu organza, regina volumelor şi a efectelor speciale. Culorile alese de Mirela Diaconu sunt pasteluri care îmbracă corpul gol asemenea aşternutului de pe pat. Toate acestea sunt combinate cu imprimeuri originale, simbolice pentru obiectele personale, şi sugestii ale sentimentului de deja-vu.
Rhea Costa
Colectia 50.60 semnata Rhea Costa este un exercitiu stilistic care are la baza o tehnica riguroasa, cu linii ferme si nuante romantice. Pentru toamna-iarna au fost combinate stofa cu matasea si culori neutre cu nuante puternice de grena, mov, rosu, ciclamen, in noua directie aristocrata extrem de in trend sezonul viitor. Colectia 50.60 - Rhea Costa toamna-iarna 2011-12 - a fost prezentata la Bucuresti, in cadrul Galei Avanpremiere.

H&M deschide pe 25 si 26 martie in Bucuresti

Retailerul suedez de îmbrăcăminte H&M îşi va deschide primul magazin din România pe data de 25 martie, ora 11:00 AM, în cadrul centrului comercial AFI Palace Cotroceni. Acesta va fi şi cea mai mare unitate pe care suedezii o vor avea în România, respectiv 2.000 mp.
Cea de a doua unitate va fi deschida pe data de 26 martie, ora 11:00 AM, in Unirea Shopping Center.
Primii 100 de vizitatori ai magazinelor vor primi un bonus card in valoare de 80 lei.