Se afișează postările cu eticheta Doina Jela. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Doina Jela. Afișați toate postările

Curtea Veche: Memoria Stigmatelor de Lacramioara Stoenescu

Marți, 9 octombrie, Curtea Veche Publishing vă invită la evenimentul de lansare a volumului „Memoria stigmatelor” de Lăcrămioara Stoenescu, ce va avea loc la librăria Mihail Sadoveanu (B-dul Magheru nr. 6-8), începând cu ora 17.00. La eveniment vor lua cuvântul, alături de autoare, istoricul Adrian Cioroianu și scriitoarea Doina Jela.

Lăcrămioara Stoenescu a adunat în volumul „Memoria stigmatelor” 22 de interviuri cu foști deținuți politici. Acești purtători de stigmate morale sunt reprezentanţi ai tuturor celor care au înfruntat cu mult curaj nedreptățile comuniste, pedepsiți de un regim obtuz cu ani întregi de închisoare politică.

Cartea se adresează atât celor interesați de regimul comunist, cât și tinerilor care vor să cunoască istoria recentă, nemistificată, trăită de cei care au suferit pentru a o salva.

„Cu pasiune, cu empatie sufletească şi cu o curiozitate proprie unui intelectual ce a trăit la rându-i experienţa stigmatului, doamna Lăcrămioara Stoenescu conturează destinele a 22 de români a căror tinereţe a fost, în parte, un calvar aflat sub semnul Dosarului.(...) Unele episoade par azi incredibile — şi poate că tocmai acest fapt ne dă, mai profund, măsura absurdităţii pe care regimul stalinist din România a transformat-o în practică de guvernare.”, declară Adrian Cioroianu.

Lăcrămioara Stoenescu (n. 22 februarie 1942 la Giurgiu) a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti în 1969. A fost profesoară la Colegiul „Cantemir-Vodă“ din Bucureşti.
Debutează în 2007, la Curtea Veche Publishing, cu volumul memorialistic „Copii — duşmani ai poporului”. Este autoarea cărţii „De pe băncile şcolii în închisorile comuniste” şi al unor scenarii radiofonice după cartea „Copii — duşmani ai poporulu: Am fost duşman al poporului” şi „Un om nevinovat”. De asemenea, a scris scenariile pentru „Deportaţi în Siberia”, „De o parte şi de alta a Prutului” şi „Şoimul Bucovinei”. Are în lucru numeroase proiecte legate de tema închisorilor comuniste şi a memoriei recente.

Curtea Veche: Lansare biografie Oleg Danovski

Luni, 19 martie, Curtea Veche Publishing vă invită la evenimentul de lansare a cărții  „Oleg Danovski – omul, artistul, legenda” de Doina Jela. Evenimentul va avea loc la Institutul Cultural Român (Aleea Aexandru, nr. 38), de la ora 18.00. În cadrul lansării, alături de autoare vor lua cuvântul Ilinca Tomoroveanu,  Marina Constantinescu și Gina Şerbănescu. „Oleg Danovski – Omul, artistul, legenda” este un volum editat de Curtea Veche Publishing împreună cu Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” (revista  „Teatrul azi”).
Biografia coregrafului Oleg Danovski (1917- 1997) constituie  rezultatul unui efort de documentare și redactare de mai bine de șase ani, care a presupus consultarea unor categorii de surse dintre cele mai diverse (articole și cărți de specialitate, dicționare românești și străine, memorialistică, documente de arhivă,  filme, discuții cu prieteni, rude, colaboratori ai personajului principal), călătorii de documentare și propria arhivă a autoarei care l-a cunoscut pe Oleg Danovski, l-a urmărit în repetiții și spectacole și a consemnat mai multe ore de interviuri cu el, în anii de dinaintea morții, când era directorul Teatrului de Balet din Constanța.

Curtea Veche prezinta lectura publica Doina Jela

Curtea Veche are deosebita plăcere de a vă invita la lectura publică susţinută de Doina Jela cu ocazia publicării ediţiei a doua a volumulului Cazul Nichita Dumitru. Evenimentul va avea loc marţi, 30 noiembrie 2010, la ora 17:00, la sediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (Str. Alecu Russo nr.13-19, etaj 5).
 „…Nu ştiţi cât m-a bucurat scrisoarea dvs. E destul de rar ca un scriitor să semene cu ceea ce crezi despre el citindu-i cartea.  Dvs. semănaţi. Deoarece, şi e singurul punct asupra căruia nu sunt de acord cu dvs., nu sunteţi o ziaristă (oricât de talentată ar fi aceasta), ci un adevărat scriitor. N-aţi văzut cum v-a ieşit cartea? Ca un roman. Tehnicile foarte moderne (dacă vă face plăcere, le numim şi postmoderne, tot a devenit conceptul un fel de sac atotcuprinzător): notele în text, intervenţia auctorială, dezvăluirea progresivă a personajelor (în etape şi cu suspans), totul aparţine epicului de cea mai bună speţă. Doar că armele ficţionale sunt de data aceasta puse în slujba adevărului istoric şi a adevărului pur şi simplu. (…) Dvs. îl închipuiţi şi dibuiţi pe «Acarul (dvs.) Păun» exact ca pe un personaj de roman, fără a sacrifica nici ceea ce s-a petrecut cu adevărat, dimpotrivă, reclădiţi această teribilă realitate pe scheletul arhivelor, interogându-i sensurile şi reconstituind-o în cotidianul fricii, delaţiunii, demisiilor. Adică, spre deosebire de ceilalţi scriitori,  nu vă e frică să vă apropiaţi de bogăţia epică a groaznicelor evenimente din a doua jumătate a veacului, nici să constataţi mutaţiile psihologice şi sociale produse de presiunea totalitară. Iată de ce demersul dvs. mi se pare exemplar. (…)“
Monica Lovinescu (din scrisoarea adresată autoarei, 10 martie 1996)