Sarutarile de cinema la Carturesti

Vineri, orele 18:00, ceainaria Carturesti a fost gazda lansarii unui nou roman al editurii Trei. Este vorba despre romanul lui Eric Fottorino, directorul "Le Monde", intitulat "Sarutari de cinema".
La lansare au fost prezenti alaturi de autor si doamna Irina Margareta Nistor, Cristina Bazaman (director TABU), doamna Magdalena Marculescu (editura Trei) si traducatoarea cartii, doamna Marie-Jeanne Vasiloiu.
Atmosfera a fost una destinsa. Muzica de pe fundal era pur french si mi-a adus aminte de filmul "Amelie" (posibil sa fi fost chiar coloana sonora a acestui film).
Oamenii...nu foarte multi dar interesati de ceea ce se intampla si de ceea ce autorul spunea.
Discursurile...interesante, deloc apoase si chiar directe si la subiect. Povesti practic spuse de oameni interesanti si emotionati (cel mai clar in cazul doamnei Vasiloiu).
Eric Fottorino...un francez clar, atat prin stil cat si prin constructia discursului. Un discurs frumos, sarmant si plin de descoperiri. Practic in afara de a povesti putin despre roman a tinut sa precizeze ca acea stampila de director "Le Monde" o poarta doar de 1 an. Timp de 20 de ani (sper sa nu gresesc) a fost doar scriitor si jurnalist. A publicat 8 romane iar al 9-lea este in curs de redactare.
Al 9-lea si primul care implica politica si de fapt contructia sa jurnalistica in roman.
O lansare frumoasa, cu oameni interesanti si interesati de prezenta si de ceea ce are de spus domnul Fottorino.
La final...un ceai, un autograf, o discutie simpatica cu oameni interesanti si per total un nou succes al Editurii Trei.

Ce ascund aceste...Sarutari de cinema?

Exact asa se numeste mail-ul pe care l-am primit din partea Editurii Trei : "ce ascund aceste...sarutari de cinema?".
Si pentru ca am mai vorbit despre aceasta carte pe care am achizitionat-o recent dar de care n-am apucat sa ma apuc iti propun sa afli mai multe direct de la persoana direct implicata:
"Dragii mei,

Asa cum va promiteam saptamana trecuta, astazi am sa va dezvalui surpriza care se ascunde in spatele lansarii acestei carti in Romania. Desigur, cativa dintre voi au ghicit deja...

Dar pentru toti cei care inca nu au aflat, am onoarea sa va anunt ca, in perioada 13-15 noiembrie, il vom avea alaturi de noi pe dl. Eric FOTTORINO, directorul celebrei publicatii Le Monde si castigatorul Premiului FEMINA.

Programul vizitei d-lui Fottorino in Bucuresti include:
- o masa rotunda pe tema Jurnalism versus Literatura, organizata vineri 14 noiembrie, ora 10,30 la Institutul Francez din Bd. Dacia, nr. 77
- lansarea romanului Sarutari de cinema, programata vineri 14 noiembrie, ora 18,00 in Libraria Carturesti Verona
- sesiune de autografe - imediat dupa lansarea romanului Sarutari de cinema

Nu ii uit nici pe cei care au ratat saptamana trecuta descrierea cartii! Fara nici o intentie de redundanta, iata mai jos cateva detalii despre aceasta frumoasa poveste:
Castigator al Premiului FEMINA
Sarutari de cinema
de Eric FOTTORINO
Traducere din limba franceza de Marie-Jeanne Vasiloiu
Colectia Fiction Connection
Numar de pagini: 184
Pret: 19.90 Ron

Fiu al unui fotograf de platou, Gilles Hector si-a facut un obicei din a colinda salile de cinema din Cartierul Latin, urmarind continuu filme vechi, in cautarea mamei pe care nu a cunoscut-o niciodata. Este convins ca a fost actrita si a facut parte din Noul Val al Cinematografiei franceze. Revede constant peliculele tatalui sau, incercand sa-i ghiceasca enigmaticul chip dincolo de prezentele vii ale unei Romy Schneider, Anouk Aimee, Catherine Deneuve sau Jeanne Moreau.
Intr-una din sali o intalneste pe Mayliss, o femeie senzuala si stranie. O relatie pasionala incepe sa-l mistuie, dorinta de a-si gasi mama pierduta si obsesia de a pastra iubita abia gasita, mergand mana in mana.

O poveste care surprinde si captiveaza pe tot parcursul lecturii, prin fata cititorului trecand Truffaut, Godard, Chabrol, precum si filme-cult ale cinematografiei franceze.

Nascut in 1960 in Franta, Eric Fottorino este romancier si jurnalist. A publicat Caresse de rouge (Prix Francois Mauriac) si Korsakov (Prix des Libraires, Prix France-Televisions). Incepand din 2008, este directorul cotidianului Le Monde.

«Un roman de factura clasica, subtil, seducator. Sarutari de cinema este o carte foarte frumoasa despre iluzii, adulter, iubiri si disperarile in care te arunca acestea.» Le Point

«O poveste plina de farmec despre cautarea de sine, care se desfasoara intr-un Paris incantator.» Le Figaro Litteraire

«Fiecare pagina scoate la lumina imagini ancorate in trecut si ne invaluie cu impresia ca noi insine am trait intr-o alta epoca, aceea in care adevarul a fost pecetluit de secret.» Paris Match

Fragment din roman

"Tatal meu era fotograf de platou. In anii saizeci, il intalneai in studiourile din Boulogne, intovarasit de tineri care invatau sa-si traiasca visele. Erau acolo Nestor Kapoulos, Jean-Louis Huchet, Eric de Max, Mucir si, bineinteles, Gaby Noel, nume cunoscute doar amatorilor de generice. Pe atunci, camera domnea, ea era stapana. Ea sorbea tot ce se putea dintr-un gest, iar tatal meu se facea cat mai nevazut, pentru a fixa pe pelicula cele mai frumoase expresii de pe chipurile artistilor. Cele mai bune imagini apareau în Cinemonde. Majoritatea ajungeau expuse pe peretii de la Grand Rex sau Atrium, sub sticla ori lipsite de sticla, la indemana unor gura-casca de toate soiurile, care, uneori, le si furau. Cred ca tatal meu avea ochi. Stia sa prinda fara gres o sovaiala, o manie muta, o urma infima lasata de un incident din timpul turnarii pe un chip de o puritate perfecta. Ai fi zis ca presimtea momentele de abandon ale actorilor, teama lor ca nu vor fi la inaltimea filmului, a regizorului sau doar a propriei imagini.
Pana sa fie mistuit de un incendiu, apartamentul tatalui meu era plin de aceste miracole instantanee magice: un cascat al lui Martine Carol, privirea intunecata a lui Francoise Dorleac, strania tulburare exprimata de buzele lui Delphine Seyrig, cu o clipa mai inainte ca o voce sa strige "Motor". Dupa cate stiu eu, nici una dintre aceste imagini n-a fost publicata vreodata. Ele erau invaluite de mister, intocmai ca podoabele vechilor faraoni sau ca odajdiile din sacristii. Tatal meu le fãcea pentru sine. Dar eu vreau sa cred ca le facea pentru mine — mai ales pozele de actrite — lasandu-mi grija de-a le alege.
Nu stiu nimic despre originile mele. M-am nascut la Paris, din mama necunoscuta, iar tatal meu fotografia eroinele din filme. Cu putin inainte sa moara, mi-a marturisit ca existenta mea se datora unui sarut de cinema."

Cam asta ar fi...ii multumesc Roxanei pentru informare, sper ca nu o deranjeaza ca am postat-o aici si ne vedem la lansare!

O zi!

*detalii despre poza la finalul post-ului.

Este sambata. Este 1 noiembrie si ceasul de la laptop arata 16:39 (iubesc tehnologia astazi). Sunt in parc si afara este cald. Am o senzatie de bine cum n-am mai avut in ultimul timp. Am uitat de absolut toate lucrurile care ma deranjau si pur si simplu am alunecat pe o panta linistita si chiar nu vreau sa ma opresc. In urechi imi suna o melodie pe care o iubesc si pe care n-am mai auzit-o de mult timp si pe care o gasesti mai jos.
Am pornit destul de tarziu cu intentia de a face un pic de shopping. Am ajuns la Unirea si dupa ce am petrecut ceva timp pe acolo (trebuie sa-mi iau musai un ceas desi imi place ca numai sunt atat de dependent de curgerea orelor) am iesit si m-am gandit sa ajung "acasa" la Carturesti. Am pornit pe jos si cumva pana la Universitate tot uitandu-ma la cladiri si oameni si parand poate ca un excursionist am uitat de absolut tot. Norii de deasupra Bucurestiului s-au disparat si soarele a aparut. Un soare de toamna frumos care a luminat amiaza. Iar pana la semaforul de la Scala deja zambeam...al meu ipod gasise o melodie care m-a facut sa ma simt foarte bine. Iar natura pare sa rezoneze cu aceasta stare pe care o am. Ajuns la Carturesti am inceput sa va vad ce pot achiziona si in scurt timp m-am trezit in mana cu 4 carti (Melania Mazzucco - Numele ei este Viata aflata in promotie chiar, cea mai noua aparitie Nick Hornby - Slam - autor pe care l-am descoperit datorita Crinei si careia ii multumesc pentru asta, noutatea editurii Trei de la Eric Fottorino - Sarutari de Cinema la a carei lansare in prezenta autorului sper sa si fiu dar si cea de care aproape uitasem insa ma bucur ca mi-am reamintit de ea si anume cutremuratoarea "Scafandrul si Fluturele" a lui Jean-Dominique Bauby).
Dupa ce le-am achitat m-am gandit sa ma duc in parcul Icoanei care este in apropiere si asta pentru ca nu mai fusesem de mult acolo.
Acum stau pe o banca, in parc sunt iubiti, sunt copii, sunt batrani, sunt oameni cu ale lor patrupede la o plimbare si este liniste. Sonique imi incanta urechile iar eu scriu acest post. Este cald, este bine si este frumos. Parca Bucurestii au adormit si toti locuitorii s-au linistit, s-au calmat, s-au apucat sa se incante si sa iubeasca.
Doamne cat am scris! Nu stiu daca va interesa pe cineva ceea ce scriu eu aici dar poate o fac si din dorinta de a nu uita senzatiile de acum. Senzatia de liniste, zambetul pe care-l arunc celor care trec pe langa mine si isi arunca privirea inspre mine...uite mai devreme o domnisoara careia i-am zambit mi-a intors zambetul. Se poate sa zambim si sa fim relaxati si poate ar trebui s-o facem mai des.
Gata...ahh inca ceva e o zi frumoasa, nu perfecta asta ar insemna ca EA sa ma sune si numele si numarul sa-i apara pe ecranul telefonului meu insa deja cer prea multe.
Gata de data asta ma intorc la bucuria pe care o am acum si anume la relaxare insa inainte de a face asta iti ofer melodia care ma bucura acum : Sonique - Sky. Sper sa te incante!



*poza este gasita pe Google si apartie unei domnisoare pe nume Andreea al carei blog il poti gasi aici sper sa nu se supere ca am imprumutat poza.