Se afișează postările cu eticheta Liana Ceterchi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Liana Ceterchi. Afișați toate postările
Ileana – Principesă de România - lansare versiune radiofonică
Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic şi Ramada Bucharest Majestic Hotel – organizează luni, 8 iulie 2019, de la ora 18:00, la Ramada Bucharest Majestic Hotel, Sala Academiei – audiţia cu public, în avanpremieră, a spectacolului – document, Ileana – Principesă de România: Călătorie pentru Maica Alexandra.
Scenariu de Edith Negulici și Liana Ceterchi.
Adaptarea radiofonică: Ion-Costin Manoliu.
Regia artistică: Liana Ceterchi.
O producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, prezentată în cadrul proiectului Biografii, memorii.
În rolul titular: Liana Ceterchi.
Regia de montaj: Radu Verdeș. Regia de studio: Milica Creiniceanu.
Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.
Redactor și coordonator de proiect: Magda Duţu.
Actriţa şi regizoarea Liana Ceterchi propune un spectacol radiofonic despre viaţa Principesei Ileana, fiica cea mică a Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria; o evocare plină de farmec şi dramatism, care omagiază memoria Principesei Ileana a României (n. 5 ianuarie 1909, Bucureşti – d. 21 ianuarie 1991, Pennsylvania), un destin desfăşurat între palat şi mânăstire, pe fundalul celor două războaie mondiale, într-o perioadă de mari frământări din istoria Europei.
„După ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna România, am fost ca şi moartă. Nu împrejurările au fost greu de suportat, ci însăşi nevoia de a trăi. Nu m-am îndoit nici o clipă de necesitatea fizică a prezenţei mele pentru cei şase copii ai mei… Dar în interior, „eul” care există independent de mama, soţia, prietena care eram – „eul” esenţial, pe care tot restul era construit – a suferit un şoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu.” – mărturisea Principesa Ileana a României, după câţiva ani de la plecarea forţată din ţara natală.
Destinul Principesei Ileana este emblematic în istoria contemporană. El stă sub zodia refugiului, începând din frageda copilărie, care i-a fost marcată de refugiul la Iaşi, în timpul Primului Război Mondial. A fost apoi într-un exil impus de fratele ei, Regele Carol al II – lea, care nu i-a permis să se întoarcă în România, nici măcar pentru a-şi îngriji mama. În 1948, refugiul impus tuturor membrilor Casei Regale a României de către nou instauratul regim pro-sovietic, după abdicarea Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947, o duce iar pe meleaguri străine. Nu a primit azil în Elveţia şi nici în Argentina. În final, Statele Unite ale Americii au primit-o. Pe când avea 52 de ani a avut loc autorefugiul său la mânăstire: ,,Aceasta este unica şi singura cale deschisă pentru mine…” Pe pământ american a întemeiat Mânăstirea ,,Schimbarea la Faţă” din Ellwood City, Pennsylvania. Un parcurs exemplar.
Domniţa Ileana s-a luptat mereu pentru alţii, a fost mereu în slujba poporului său şi a celor în nevoie. A construit spitale, cantine, şcoli de infirmiere, a strâns fonduri pentru răniţi, orfani, bolnavi, săraci… Viaţa Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra, o impune ca model demn de urmat şi o legitimează în faţa posterităţii.
Spectacolul „Ileana – Principesă de România: Călătorie pentru Maica Alexandra” se va difuza în premieră, marţi, 16 iulie 2019, de la ora 19:00, la Radio România Cultural, în seria Biografii, memorii.
Audiţia cu public, în avanpremieră, va avea loc luni, 8 iulie, de la ora 18.00, la Ramada Bucharest Majestic Hotel, Sala Academiei, în prezenţa actriţei şi regizoarei Liana Ceterchi şi a echipei de creaţie. Intrarea liberă.
Comments
0
ILEANA, PRINCIPESA DE ROMANIA
Muzeul Național de Artă al României vă invită luni 9 iulie, ora 19.00 la Sala Auditorium, la spectacolul realizat după romanul autobiografic „Trăiesc din nou”. Dramatizat de Edith Negulici, spectacolul este realizat și pus în scenă de către LIANA CETERCHI - Asociația Femeilor din Teatru IF…/ …Dacă pentru femei.
Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, Asociația Femeilor din Teatru IF…/…DACĂ PENTRU FEMEI, în parteneriat cu UNITER, Muzeul Național de Artă al României, Arhivele Naționale ale Statului, Asociația România Culturală și Mânăstirea "Schimbarea la Față” din Ellwood City, Pennsylvania, S.U.A., a creat un spectacol care omagiază memoria celei care a fost Principesa Ileana a României, Arhiducesa de Austria, un destin care s-a desfășurat între palat și mânăstire, pe fundalul celor două războaie mondiale, într-o perioadă de mari frământări din istoria Europei. Spectacolul Ileana, Principesa de România aduce la lumină o parte esențială din istoria Bucureștiului și a României.
Spectacolul despre viața principesei Ileana este o evocare plină de farmec si dramatism a principalelor momente din viata autoarei si a istoriei traite.
,,Da, să trăiesc din nou, pentru că după ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost intotdeauna România, am fost ca și moartă. Nu imprejurarile au fost greu de suportat, ci însăși nevoia de a trai. Nu m-am îndoit nicio clipă de necesitatea fizică a prezenței mele pentru cei șase copii ai mei…Dar în interior, „eul” care exista independent de mama, soția, prietena care eram – „eul” esențial, pe care tot restul era construit – a suferit un șoc mortal când am fost indepartata de poporul meu.” (Principesa Ileana).
Privit prin prisma celor 100 de ani de la nașterea sa, destinul Principesei Ileana se distinge ca fiind emblematic pentru cursul istoriei contemporane. El stă sub zodia refugiului, începând cu frageda copilărie, ce i-a fost marcată de refugiului la Iași, în timpul Primului Război Mondial, apoi refugiată într-un exil impus de fratele ei Carol II, care nu i-a permis să se reîntoarcă în România, nici măcar pentru a-și îngriji mama, nu ca fiică iubitoare, ci ca infirmieră de meserie. Urmează refugiul impus de nou instauratul regim prosovietic, și deci anti-german, ceea ce o afectează fiind căsătorită cu Arhiducele Anton de Habsburg, considerat inamic. Odată cu abdicarea Regelui Mihai, urmează refugiul impus tuturor membrilor Casei Regale, mai apoi, neacordarea azilului în Elveția, Argentina, deloc prietenoasă sub Peron și în final Statele Unite ale Americii, care o primesc. Iar la 52 de ani, autorefugiul său la mânăstire, pe calea deschisă ei de Domnul, cum singură mărturisește: ,,Aceasta este unica și singura cale deschisă pentru mine…răspunsul la orice fel de îndoiala stă în chiar cuvintele Domnului Nostru Isus Christos: ,,Ce-i aceasta pentru tine? Urmează-mă!”.,,Așa voi face! Asa să mă ajute Dumnezeu! Faca-se voia Ta!”
Dar tot acest parcurs a fost unul exemplar, a fost traiectoria unei luptătoare, Principesa Ileana s-a luptat pentru alții, a fost în slujba poporului ei, în slujba celor în nevoie… A realizat spitale, cantine, școli de infirmiere, tot felul de modalități de a strânge fonduri pentru răniți, orfani, bolnavi, săraci, cei mai puțin norocoși decât ea, care era fiica unui Rege important, Ferdinand Integratorul și a unei Regine de excepție, Regina Maria a României.
Viața Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra, o impune ca model demn de urmat și o legitimează în fața posterității.
MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI (Sala Auditorium)
Calea Victoriei 49-53, Sector 1, București
Intrarea este liberă
Fugato Labile: Camille Claudel - 21 Aprilie - MNAR
În
conexiune cu expunerea temporară în Galeria de Artă Europeană a operei
de artă „Sculptorul Rodin, pictând”, de Camille Claudel (1 martie –
4 iunie 2017) în cadrul programului de conferinţe OPERE ÎN PRIM-PLAN,
Muzeul Naţional de Artă al României vă invită la o piesă de teatru
dedicată vieţii şi operei sculptoriţei franceze, menită a pune în
valoare personalitatea unei artiste mai puţin cunoscută pe scena
artistică modernă.
Piesa va prezenta publicului o perspectivă actuală asupra biografiei şi creaţiei sculptoriţei, într-o perioadă în care opera ei este recuperată la nivel internaţional prin expoziţii temporare şi cataloage dedicate, evenimente care au culminat recent cu deschiderea unui muzeu închinat lui Camille Claudel la Paris.
,,Camille Claudel. Femeia artist cunoscută mai mult pentru relaţia ei cu Rodin (căruia i-a fost elevă, confidentă, amantă şi muză) şi-a depăşit timpul şi a fost dată uitării chiar de oamenii cei mai apropiaţi ei. Un destin remarcabil, atât prin forţa cu care a pătruns şi a reuşit în lumea artistică, cât şi prin tragismul care i-a marcat sfârşitul. Paul Claudel fratele ei mai mic, spunea că ar fi fost înzestrată cu toate darurile; considerată genială, inteligentă, cultivată, de o frumuseţe izbitoare - a fost dăruită acestei lumi pentru a revela frumosul. Camille Claudel a adus sculptura într-un punct în care echilibrul sfida zborul. Nu a fost însă lăsată să zboare. Nu o permiteau prejudecăţile timpului, Nu se cădea, Nu era voie… Camille Claudel a luptat cu fiecare NU al timpului ei... devenind ea însăşi un NU, refuzând să mai lucreze, să mai existe. A trebuit să treacă aproape un secol pentru a se i se recunoaşte geniul.“ declară regizoarea piesei, Liana Ceterchi.
Fugato Labile: Camille Claudel
Distribuţie: Liana Ceterchi, Teodora Toader, Cezara Munteanu
Traducerea: Edith Negulici
un spectacol al Asociaţiei Femeilor din Teatru IF.../DACĂ...PENTRU FEMEI
Muzeul Naţional de Artă al României, Sala Auditorium
Vineri, 21 aprilie 2017, ora 19.00
Vineri 12 mai 2017, ora 19.00
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Piesa va prezenta publicului o perspectivă actuală asupra biografiei şi creaţiei sculptoriţei, într-o perioadă în care opera ei este recuperată la nivel internaţional prin expoziţii temporare şi cataloage dedicate, evenimente care au culminat recent cu deschiderea unui muzeu închinat lui Camille Claudel la Paris.
,,Camille Claudel. Femeia artist cunoscută mai mult pentru relaţia ei cu Rodin (căruia i-a fost elevă, confidentă, amantă şi muză) şi-a depăşit timpul şi a fost dată uitării chiar de oamenii cei mai apropiaţi ei. Un destin remarcabil, atât prin forţa cu care a pătruns şi a reuşit în lumea artistică, cât şi prin tragismul care i-a marcat sfârşitul. Paul Claudel fratele ei mai mic, spunea că ar fi fost înzestrată cu toate darurile; considerată genială, inteligentă, cultivată, de o frumuseţe izbitoare - a fost dăruită acestei lumi pentru a revela frumosul. Camille Claudel a adus sculptura într-un punct în care echilibrul sfida zborul. Nu a fost însă lăsată să zboare. Nu o permiteau prejudecăţile timpului, Nu se cădea, Nu era voie… Camille Claudel a luptat cu fiecare NU al timpului ei... devenind ea însăşi un NU, refuzând să mai lucreze, să mai existe. A trebuit să treacă aproape un secol pentru a se i se recunoaşte geniul.“ declară regizoarea piesei, Liana Ceterchi.
Fugato Labile: Camille Claudel
Distribuţie: Liana Ceterchi, Teodora Toader, Cezara Munteanu
Traducerea: Edith Negulici
un spectacol al Asociaţiei Femeilor din Teatru IF.../DACĂ...PENTRU FEMEI
Muzeul Naţional de Artă al României, Sala Auditorium
Vineri, 21 aprilie 2017, ora 19.00
Vineri 12 mai 2017, ora 19.00
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
"Fugato labile:Camille Claudel" - 1 noiembrie
Bucuresti,
Camille Claudel,
Cezara Munteanu,
Edith Negulici,
Institutul Francez,
Liana Ceterchi,
Teodora Toader
“Tout ce qui m’est arrivé est plus qu’un roman c’est une épopée, l’Illiade et l’Odysse et il faudrait un Homère pour la raconter. Je ne l’entreprendrai pas aujourd’hui et je ne veux pas vous attrister. Je suis dans un gouffre. Je vis dans un monde si curieux, si estrange. Du rêve que fut ma vie, ceci est le cauchemar.” (Camille à Eugene Blot, Asile de Montdevergues)
,,Camille Claudel. Femeia artist cunoscută mai mult pentru relaţia ei cu Rodin (căruia i-a fost elevă, confidentă, amantă şi muză) şi-a depăşit timpul şi a fost dată uitării chiar de oamenii cei mai apropiaţi ei. Un destin remarcabil, atât prin forţa cu care a pătruns şi a reuşit în lumea artistică, cât şi prin tragismul care i-a marcat sfârşitul. Paul Claudel fratele ei mai mic, spunea că ar fi fost înzestrată cu toate darurile ; considerată genială, inteligentă, cultivată, de o frumuseţe izbitoarea - a fost dăruită acestei lumi pentru a revela frumosul. Camille Claudel a adus sculptura într-un punct în care echilibrul sfida zborul. Nu a fost insă lăsată să zboare. Nu o permiteau prejudecăţile timpului, Nu se cădea, Nu era voie… Camille Claudel a luptat cu fiecare NU al timpului ei... devenind ea însăşi un NU, refuzând să mai lucreze, să mai existe. A trebuit să treacă aproape un secol pentru a se i se recunoaşte geniul.“ (Liana Ceterchi)
,,Dragă Camille, sculptura ta a devenit manifestul sculpturii moderne. Acolo ai devenit … tu însăţi, eliberată de influenţa lui Rodin, la fel de talentată în inspiraţie şi în măiestrie artistică. Cu tine părăsim falsele aparenţe în favoarea lumii ideale a gândirii. Eşti genială! Cum de ne-ai putut lipsi de atâta frumuseţe?“ (Eugene Blot/Georgette Garbès Putzel)
,,Camille Claudel s-a născut purtând în ea povara genialităţii, iar geniile sunt victimele timpului în care trăiesc. Camille a fost o deschizătoare de drumuri in arta sculpturală a sfâşitului secolului XIX şi a începutului secolului XX. Într-o societate profund patriarhală, în care femeia era înghesuită în roluri limitative de soţie, mamă şi eventual amantă, Camille a îndrăznit să spună NU! Ea îşi dorea să sculpteze!
Camille Claudel: la sculpture à la folie!
Camille Claudel şi Auguste Rodin: pasiunea la patru mâini!
Cine pe cine a influenţat?
Cine de la cine a ,,furat“ idei?
Cine s-a folosit de celălalt mai mult?! “
(Edith Negulici)
DE CE CAMILLE CLAUDEL?
După Anne Frank, Rose, Charlotte Salmon, Zelda Fitzgerald, Mata Hari, Vivien Leigh, Camille Claudel mi se pare în ordinea firească a lucrurilor. Mă fascinează să urmăresc destinul acestor femei artist înfruntând normele impuse de epoca şi de societatea în care trăiau, înfruntând prejudecăţile, având o viziune care depăşea timpul lor. Până la un punct traiectoria lor se aseamănă şi Dragostea este de fiecare dată o mare răscruce şi un factor determinant în carierele lor. Îmi dau seama că vorbind despre ele, vorbesc de fapt despre cuplu. Se spune că în spatele unui bărbat mare stă o femeie deosebită şi cred că şi reciproca este cel puţin la fel de valabilă.
Am fost cuprinsă de mândrie aflând că există la Muzeul Naţional de Artă al României două lucrări ale lui Camille Claudel Sculptorul Rodin (gips patinat) şi Tors de femeie (bronz) şi mi-aş dori ca prin acest spectacol să fac cunoscut publicului şi acest lucru. Mi-aş dori astfel ca publicul ţromân să aibă ocazia să descopere viaţa acestei artiste excepţionale care s-a luptat pentru promovarea femeii artist.
Camille! De ce Camille Claudel?! Pentru că am simţit că nu se poate fără Camille Claudel. A fost proiectul cu care am întâmpinat cele mai “ciudate” obstacole, de la actriţe care au refuzat partitura, la directori de teatru care ne-au abandonat … Destinul real al lui Camille s-a prelungit într-un fel straniu şi asupra spectacolului nostru: aşa cum în viaţă, ea nu a avut o casă a ei…mama ei refuzând s-o reprimească în casa părintească, Paul Claudel fratele ei care avea un castel, nu i-a oferit o camăruţă acolo…şi până la un mormânt…de care nu a avut parte -Camille are o groapă comună. Sper ca acest spectacol să fie un "remember" mai puternic decât toate coroanele funerare. Singurele mărturii ale vieţii ei de artistă genială sunt lucrările ei superbe, sfidând TIMPUL!(Liana Ceterchi)
În distribuţie:
LIANA CETERCHI, TEODORA TOADER, CEZARA MUNTEANU
Traducerea: Edith Negulici
Un spectacol al Asociaţiei Femeilor din Teatru IF.../DACĂ …PENTRU FEMEI realizat cu sprijinul UNITER
Premiera: 1 noiembrie, ora 19.30 la Sala Elvire Popesco
INSTITUTUL FRANCEZ - Bd. Dacia 77
Biletele se găsesc online pe https://eventbook.ro şi în reteaua Eventbook.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


