ARTmania Daruieste Viata!


ARTmania Events, organizatorul ARTmania Festival din Sibiu și East European Music Conference & Showcase Festival, implementează începând cu ediția din 2020, în premieră pentru un festival din România, conceptul „Donație pentru invitație”.

Anunțul a fost făcut în cadrul celei de-a 3-a ediții a East European Music Conference & Showcase Festival, prima conferință internațională de la noi dedicată profesioniștilor din industria muzicală, care a avut loc între 25 – 27 iulie 2019, devenind locul de întâlnire și de discuție al industriei muzicale românești și al operatorilor culturali cu unii dintre cei mai buni specialiști în domeniu.

Doar cei care lucrează efectiv la producția evenimentului vor avea acces în zona festivalului fără a plăti fie biletul, fie o fracție din costul acestuia, în cazul posesorilor de invitații. Sumele plătite de cei din urmă vor ajunge direct în contul unei cauze pe care Festivalul o susține în fiecare an. Pentru anul 2020, cauza pe care ARTmania Festival o susține este construcția primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică ridicat în ultimii 30 de ani în România, un proiect al Asociației Dăruiește Viață”, a declarat vineri, la Sibiu, în primul panel al conferinței East European Music Conference 2019, directorul ARTmania, Codruța Vulcu.

Ne bucurăm că ARTmania se alătură inițiativei #NoiFacemUnSpital și că fanii festivalului ARTmania pot dona, în cadrul evenimentului, pentru Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România. De altfel, festivalul a adunat o comunitate faină în jurul său, de oameni implicați, care înțeleg cât de important este să faci lucrurile să se întâmple. Cred că ideea de «Donație pentru Invitație» este o modalitate bună de responsabilizare și educare - oamenii trebuie să învețe să-și arate respectul față de eforturile celuilalt, dar și să-și asume responsabilitatea acțiunilor lor. În cazul nostru, orice donație poate fi urmărită pe platforma de fundraising «Bursa de Fericire», iar oamenii văd exact unde a mers investiția lor.” a declarat Oana Gheorghiu, fondator Dăruiește Viață.

ARTmania consideră că un festival este mai mult decât un loc în care niște oameni vin să asculte muzică live. „Un festival este o comunitate, este o societate în miniatură, dacă-mi este permisă metafora”, spune Codruța Vulcu. „Și orice comunitate are o putere care este, de fapt, de multe ori, mai mare decât suma puterilor indivizilor care o compun. Iar această comunitate este frumos și bine să se activeze pentru câte o cauză socială comună tocmai pentru a da valoare acestei puteri pe care o are”, a continuat directorul festivalului.

Alături de Codruța Vulcu, la discuție au mai participat Directorul Executiv al Fundației Comunitare Sibiu și al Maratonului Internațional de la Sibiu, Ciprian Ciocan, dr. Camelia Grigore, Manager al Spitalului de Pediatrie din Sibiu, Oana Giurgiu, Directorul Executiv al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj și una dintre fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, Oana Gheorghiu.

Cei cinci au vorbit fiecare despre importanța sprijinului pe care industria culturală și de entertainment îl poate oferi cauzelor sociale, fie din perspectiva de organizatori de evenimente, fie de facilitatori sau beneficiari în cadrul unuia dintre panelurile conferinței, „TAKE A STAND”.

Parteneriatul ARTmania Festival cu Asociația Dăruiește Viață va presupune sprijin pe mai multe paliere. Dincolo de sprijinul direct al membrilor comunității festivalului ARTmania, oferit cauzei prin donațiile directe de la cortul „Dăruiește Viață” ce a fost amenajat în zona festivalului, tot în contul celor care construiesc Spitalul vor merge și donațiile din partea invitaților la concertele din Piața Mare de la Sibiu de anul viitor.

În plus, organizatorii festivalului și-au asumat activarea artiștilor internaționali pe care i-au prezentat publicului la ediția ce tocmai s-a încheiat, iar artiștii au semnat bucuroși obiecte pe care fanii le vor putea cumpăra la licitație într-un eveniment caritabil. Și acești bani vor merge, evident, în continuarea construcției și dotării Spitalului.

Artiștii cu care ARTmania a colaborat de-a lungul anilor au rămas aproape de noi, așa că avem și alte surprize pentru fanii lor, surprize pe care le vom oferi, firește, tot cauzei pe care am ales să o susținem, pentru a fi scoase la licitație în beneficiul proiectului construcției spitalului”, a mai spus directorul festivalului.

#takeastand, un concept din ce în ce mai cunoscut căruia i se alătură din ce în ce mai multe festivaluri europene, concept inițiat și promovat de European Festival Association – YOUROPE. „Take a stand” presupune ca, dincolo de muzica ce-i adună laolaltă pe fani, festivalurile să sprijine, prin platformele în care practic ele însele se transformă, prin acțiuni punctuale sau prin awareness, cauze sociale importante și relevante.

Festivalurile nu mai sunt de multă vreme doar niște scene pe care niște artiști cântă și niște oameni vin să-i vadă, ele sunt deja parte dintr-un mod de viață, iar o existență sănătoasă trebuie să aibă și această componentă: grija față de cei din jur. Fie că vorbim despre copiii bolnavi de care statul nostru nu reușește să se îngrijească într-un un mod decent, fie că vorbim despre colectarea selectivă, fie că vorbim despre consumul de plastic. Oamenii trebuie să cunoască aceste probleme și, natural, odată ce le cunosc, ajung să sprijine cauzele menite să repare disfuncționalități”, a mai spus Codruța Vulcu, „creierul” din spatele festivalului ARTmania.

În 2020, ARTmania Festival, eveniment organizat în Piața Mare din Sibiu, ajunge la cea de-a 15-a ediție.

Despre East European Music Conference & Showcase Festival
Conferința de la Sibiu este organizată în colaborare cu AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale, care-i are ca membri fondatori pe cei mai importanți promoteri din România, precum: Emagic, Electric Castle, Summer Well, ARTmania sau Untold, printre alții. EEMC este un proiect susținut de Kaufland România.

 SIBIU – Festival City” – East European Music Conference & Showcase Festival 2019 este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.

„SIBIU – Festival City” este un proiect multicultural cu obiectivul de a reconfirma statutul orașului Sibiu de jucător important pe piața europeană a consumatorilor de cultură și a producătorilor de evenimente culturale. Cu o remarcabilă tradiție și experiență în organizarea și promovarea evenimentelor de anvergură, orașul Sibiu devine platformă regională de dialog pentru toate entitățile implicate în industria spectacolului, atât din România, cât și din Europa, și își asumă rolul de promotor în atragerea investițiilor internaționale, cu impact direct asupra cetățenilor și a autorităților locale.

Aflată la cea de-a treia ediție, reuniunea internațională East European Music Conference (EEMC) și-a asumat misiunea de a menține o dezbatere sănătoasă între entitățile care activează în industria muzicală din România, începând de la reprezentanți ai sectorului privat – organizatorii de spectacol, până la experți internaționali și autorități ale statului direct implicate în reglementările legislative ale acestei industrii.

În contextul unei piețe aflate în ultimii ani în continuă creștere, promoterii locali acționează încă într-un mediu confuz, cu o legislație depășită, care nu include prevederi specifice pentru industria concertelor și a festivalurilor, astfel încât este necesară o platformă de comunicare care să faciliteze contactul direct și problematizările punctuale. Organizatorii locali au căutat soluții într-un schimb de experiență cu promoterii români și internaționali. Fără schimbări semnificative în reglementările aflate în vigoare în România, fără schimbări legislative care să survină unor dezbateri constructive, nu pot fi așteptate schimbări rapide sau sănătoase pe piața locală. Iar misiunea asumată de EEMC, pe termen lung, este de a sprijini evoluția sectorului local de evenimente live și alinierea acestuia la standardele industriei europene de Festivaluri și Concerte.

East European Music Conference s-a desfășurat în aceeași perioadă cu Festivalul ARTmania (ediția a 14-a), contribuind la transformarea Sibiului, prin muzică și artă, într-o veritabilă Capitală a Culturii Europene.

Despre ARTmania Festival
ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment (entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.  

De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și al publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de artiști și de trupe importante, de la Steven Wilson, Peter Hammill, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Anathema, Apocalyptica, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.

PELÍCULA 4 - O NOUA EDIȚIE ÎN SEPTEMBRIE

Cea de-a patra ediție a festivalului Película – UN FESTIVAL CA O FIESTA! va avea loc între 11 și 15 septembrie 2019, la București.

Timp de 5 zile, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român și alte spații alternative din București, publicul va putea descoperi culturile altor țări, diferențele și similaritățile dintre România și zona Ibero-Americană. Festivalul se concentrează pe cultura acestei zone și combină armonios proiecțiile de filme cu demonstrațiile de dans, mâncarea, muzica, expozițiile, cu poveștile celor îndrăgostiți de această lume plină de pasiune și umanitate, pentru o experiență unică.

În fiecare an, Película dorește să celebreze cinematografia și cultura Ibero-Americană și își îndreaptă reflectoarele spre una dintre țări în mod deosebit. Anul acesta Brazilia este in țara în focus.

Unul dintre filmele iconice ale Braziliei, CENTRAL DO BRASIL,  va deschide miercuri, 11 septembrie, ediția a patra a festivalului Película! Filmul vorbește despre călătoria plină de emoții a unei foste învățătoare și a unui băiat în vârstă de 9 ani. Filmul are peste 30 de premii și nominalizări în festivaluri internaționale, a fost nominalizat la Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol principal și Cel mai bun film străin și a primit în 1999 Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin.


Competiția Película din acest an include 5 filme din Brazilia, Peru, Mexic, Argentina și Chile.
Toate sunt producții puternice, care tratează subiecte de interes. Parinți care trebuie să accepte desprinderea de copil și maturizarea firească, părinți care luptă să-și recupereze copilul răpit, probleme sociale și aspirația pentru o viață mai bună, secrete bine ascunse care o dată dezvaluite aduc cu ele crime, o privire intimă asupra vieții unei comunități izolate, care trăiește departe de excesele urbane, într-o epocă a schimbării și încercărilor. Filmele selecționate în competiția acestui an sunt producții cu un important traseu internațional, multipremiate și cu ecouri extraordinare în presă.
 
BENZINHO/LOVELING  - dramă, Brazilia- Uruguay, 2018
Regia: Gustavo Pizzi
 
CANCION SIN NOMBRE/SONG WITHOUT A NAME - dramă, Peru, 2019
Regia: Melina León
 
LA CAMARISTA/THE CHAMBERMAID  - dramă, Mexic, 2018
Regia: Lila Avilés
 
ROJO  - thriller, Argentina, 2018
Regia: Benjamin Naishtat
 
TARDE PARA MORIR JOVEN/TOO LATE TO DIE YOUNG - dramă, Chile, 2018
Regia: Dominga Sotomayor


Festivalul Película este organizat de FREEALIZE și Asociația Culturală ARTICHITANA și este susținut onorific de o parte dintre ambasadele  țărilor din America Latină la București: Argentina, Brazilia, Chile, Mexic și Peru, cărora li se alatură Ambasada Franței, Institutul Francez și Institutul Cervantes.

Película promite o experiență inedită și vă așteaptă să luați parte la cât mai multe evenimente! Primele festival passuri, precum și biletele pentru o parte dintre filmele din program sunt deja puse în vânzare, aici: https://eventbook.ro/festival/pelicula

Hasta pronto!

Eveniment sponsorizat de: Saha, Alien Film Entertainment, PAZO Services AG, MEZ CRAFTS Parteneri: AQUA CARPATICA, Domeniile Sâmburești, DHL, Bad Unicorn, Fala Portugues!, OK Center, Fundația Dreptul la Educație, J’ai Bistrot , Le Bistrot Social Parteneri media: Radio Guerrilla, Cinemagia, Zile și Nopți, TV5MONDE, Munteanu
______________________________

____________________
Pagina de facebook: https://www.facebook.com/PeliculaLAFE
Pagina de instagram: @peliculalafe
Adresa de e-mail: peliculalafe@gmail.com
Website: www.peliculafiesta.ro
Bilete: https://eventbook.ro/festival/pelicula și FESTIVAL PASSuri: https://eventbook.ro/film/bilete-pelicula-2019-festival-pass

Cultura de masa in Epoca de Aur - Cintarea Romaniei si Cenaclul Flacara


Proiect expozițional, cercetare și publicație:
Cultura de masă în „Epoca de Aur” - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra
2-23 august 2019, București

Proiectul „Cultura de masă în <<Epoca de Aur>> - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este compus din cercetare, expoziție și publicație ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu.
Este produs de PostModernism Museum în cadrul programului său lansat în 2015 numit DARE (Documentarea, Arhivarea, Reevaluarea și Expunerea artei și culturii vizuale produse în România în perioada 1944-1989) și găzduit de Muzeul Municipiului Bucureşti - Muzeul Nicolae Minovici în perioada 2-23 august 2019.
Pe 23 august la ora 11.00 are loc în cadrul expoziției lansarea cărții omonime și un ghidaj specializat. Publicația „Cultura de masă în <<Epoca de Aur>> - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” conține studiile autorilor: Cristina Anisescu, Daniela Apostol, Florin Dumitrescu, Călin Hentea, Cosmin Nasui, Oana Nasui și Cristian Vasile și este în curs de apariție la Editura PostModernism Museum, 2019.

Producător: PostModernism Museum
Spațiu desfășurare: Muzeul Municipiului Bucureşti - Muzeul Nicolae Minovici, Str. Dr Minovici Nicolae nr. 1
Expoziție deschisă: 2-23.08.2019 /// miercuri-duminică 10.00-18.00, ultima intrare la 17.30

Eveniment pe 23 august 2019, ora 11.00: lansare carte „Cultura de masă în <<Epoca de Aur>> - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” și ghidaj specializat în expoziție.

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/441101729820245/

Curator și cercetător: Cosmin Nasui

Cercetători consultanți: Cristian Vasile, istoric; Călin Hentea, artist plastic amator și istoric al propagandei; Daniela Apostol, regizor și producător; Cristina Anisescu, doctor în psihologie; Florin Dumitrescu, antropolog

Manager proiect și cercetare aplicată pe politici culturale de masă: Oana Nasui

Consultanți artistici: Andrei Ujică, Vasile Pop-Negreșteanu, Doru Ionescu

Context al cercetării
În perioada comunistă, cultura de masă din România, cu destinația ei specifică, a avut parte de un program politic, fiind utilizată din punct de vedere ideologic. Comunismul înțelegea cultura, în sens generic, ca un fenomen de masă specific clasei muncitoare, definit ca și „cultură a proletariatului” (pe de-o parte opusă culturii „elitelor”, pe de alta fiind o componentă a formei de răspândire prin participarea activă a maselor). Cu atât mai interesante sunt cercetările asupra acestor fenomene culturale și sociale care au concentrat și propagat în mentalul colectiv modele care sunt și astăzi parte din societate.

Studiul comunismului are în societatea românească o puternică conotație legată de documentarea, arhivarea și scoaterea în evidență a suferinței, fricii, torturii, exterminării, crimelor regimurilor comunismului. Datorită greutății acestor subiecte, recuperarea și apropierea necesară de istoria recentă din partea tinerilor devine dificilă și problematică.

Expresia „Epoca de Aur” a fost atribuită, de către propaganda oficială a anilor '80, dictaturii totalitare a lui Nicolae Ceaușescu, (în diferitele sale forme și funcții politice și publice între anii 1965-1989). Această perioadă istorică este considerată azi marcată de național comunism și de cultul personalității conducătorului Republicii Socialiste România.
Societatea comunistă a „Epocii de Aur” nu este una care să se fi dezvoltat fără amestecul ideologiei și a manipulărilor prin programe politice, sociale și culturale.

Expunerea cercetării
Cercetarea culturii de masă din proiectul de față are de aceea mai multe perspective și unghiuri de abordare, atât antropologice, istorice, politice, ideologice, cât și sociale, artistice și estetice. Rolul acestora este de a analiza complex contextul dar și reprezentările din cultura vizuală din perioada 1965-1989, din punctul de vedere al culturii de masă.
Sunt urmărite paralelismele între tipurile de fenomene culturale și sociale create prin intermediul festivalurilor și publicațiilor specifice precum Revista Cîntarea României, Revista Flacăra, albume muzicale și interpretativ-recitative dedicate festivalului național „Cîntarea României”, expoziții etc. dar și a participării motivate atât ca audiențe cât și ca posibilități de premiere prin medalii și diplome de diferite grade.
Proiectul de cercetare și expozițional <<Cultura de masă în „Epoca de Aur>> - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este prezentat în spațiu ca o viziune dinamică și constă în lucrări de artă, publicații ale vremii, cataloage de artă, memorabilia, proiecții video, înregistrări audio, cercetări sociologice. Proiectul include și o componentă de „cercetare continuă”, prin adunarea și centralizarea de feedback de tip istorie orală recentă (comentarii, mărturii) din partea vizitatorilor, care să fie integrat în prezentările ulterioare.

Proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri: Muzeul Municipiului București - Muzeul Nicolae Minovici, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS, Muzeul Cineastului Amator

Galerii de magini și detalii suplimentare pe pagina proiectului:
https://www.postmodernism.ro/cultura-de-masa-in-epoca-de-aur-cintarea-romaniei-cenaclul-flacara/

Cartea „Cultura de masă în <<Epoca de Aur>> - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” poate fi găsită aici:
https://www.postmodernism.ro/cultura-de-masa-in-epoca-de-aur-cintarea-romaniei-cenaclul-flacara-carte/

Proiectul „Cultura de masă în „Epoca de Aur” - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” face parte din DARE, un program inițiat în 2015 de PostModernism Museum: „Documenting, Archiving, Revaluing and Exhibiting the art and visual culture produced in Romania in 1944-1989”.

Programul constă într-o serie de cercetări pluridisciplinare care analizează relația artiștilor români cu  ideologii politice și climate sociale diferite, în perioada postbelică și comunistă 1944-1989.

Programul include o serie de expoziţii cercetare, dezbateri, conferinţe și publicații care încearcă să reevalueze social și cultural fenomenul comunismului, cu ocazia aniversării, în 2019, a 30 de ani de la Revoluția Română din 1989.

Conceptul inovator lansat de DARE este rezultatul unei viziuni pluridisciplinare istorice, antropologice, artistice și sociologice. Cercetarea expozițională  prezintă surse documentare materiale de arhivă, memorabilia, filme, publicații, interviuri audio-video, în scopul de a deschide serios și în sens larg discuții și subiecte încă sensibile și tensionate din punct de vedere istoric, prin utilizarea expunerii, dezbaterii și publicațiilor ca mijloace de exprimare.

Fără să se subscrie la vreo teză sau interpretare, mecanismul expoziției-cercetare prezintă propriile sale instrumente ca probe deschise, într-o relație nepartizană cu elemente diferite, polarizat nefaste, politice sau ideologice. Publicațiile care însoțesc proiectele fac parte din colecția „Lada de gunoi a istoriei” și apar la editura PostModernism Museum.

Expresia „Lada de Gunoi a Istoriei” este inventată de Leon Trotsky adresându-se menșevicilor care plecau de la Congresul Sovietelor din 1917: „Mergeţi la locul unde de acum aparțineți – coșul de gunoi al istoriei!” se referă figurativ cinic la acel loc în care oameni, evenimente, artefacte, ideologii etc. au fost retrogradate prin uitare sau marginalizate în istorie.

Experții cu care lucrează PostModernism Museum pot fi vizionați aici https://www.postmodernism.ro/experts/

///
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.