Cartoon Network şi The Lego Group au anunţat, marţi, că vor crea
împreună "o franciză globală de divertisment", Mixels, care va fi
lansată în 2014 şi va fi dedicată întregii familii.
În cadrul proiectului, vor fi lansate, printre altele, animaţii (în
principal scurtmetraje), o varietate de jocuri digitale şi un nou
concept de joc de construit, care va avea elemente de colecţie.
Animaţiile vor fi difuzate la Cartoon Network şi pe cartoonnetwork.ro,
iar creaturile colorate Mixels, care pot fi amestecate şi pot forma
diverse combinaţii, vor fi personajele unor poveşti “pline de imaginaţie
şi neprevăzut”.
“În 2014 va fi lansată, în trei etape şi la un preţ mic, o gamă de
miniseturi de construcţii care pot fi colecţionate. Fanii vor putea
descoperi lumea Mixels şi pe telefoane de tip smartphone, cu ajutorul
unei aplicaţii cu jocuri”, se arată în comunicat.
"Acesta este următorul pas în evoluţia Studiourilor Cartoon Network şi
creăm astfel conţinut original", spune Rob Sorcher, Chief Content
Officer al Cartoon Network. "Încă din primele etape ale creaţiei,
animatori de talie mondială şi creatori de jocuri s-au întâlnit cu
echipele de design şi conţinut Lego, iar colaborarea intensă a pus în
lumină puterea creativă a ambelor branduri".
"(...) Suntem bucuroşi că fanii Cartoon Network din Germania,
Austria, Elveţia, Benelux, Europa Centrală şi de Est şi Rusia vor face
cunoştinţă cu Mixels în curând", spune Stephan Schwarzer, Vice President
Programs & Creative Services pentru Germania, Austria, Elveţia,
Benelux, CEE & Russia.
"Familiile de astăzi sunt foarte active şi îşi doresc experienţe
unice când este vorba de divertisment", spune Stuart Snyder, President
& Chief Operating Officer al diviziei media Turner pentru animaţie,
copii şi tineri adulţi. "Popularitatea tuturor platformelor Cartoon
Network şi atracţia îndrăgitului brand Lego ne vor permite să creăm încă
de la început o experienţă bogată şi complet integrată", a adăugat
acesta.
Noutatea seriei Mixels "este capacitatea de a antrena publicul, care
va deveni participant activ şi va putea crea personaje şi conţinut nou".
"Mixels va fi o experienţă unică, pe platforme şi cu formate multiple,
la care copiii pot participa de oriunde şi oricând", se mai spune în
comunicat.
În cadrul francizei, Studiourile Cartoon Network vor produce
scenariile, animaţia şi conţinutul digital, iar divizia Cartoon Network
Enterprises va gestiona produsele cu licenţă, în afară de jucării. The
Lego Group se va ocupa de designul jucăriilor Mixels, de producţie şi
distribuţie, precum şi de publicaţiile Mixels care vor susţine brandul.
Cartoon Network, una dintre principalele televiziuni pentru copii,
difuzează seriale animate de comedie, de acţiune şi aventuri. Printre
serialele reprezentative ale Cartoon Network se numără "Uimitoarea lume a
lui Gumball", "Ben 10: Omnivers", "Să-nceapă aventura" şi "Un show
obişnuit". Canalul paneuropean a fost lansat în 1993, iar Cartoon
Network este disponibil acum în versiuni localizate în Europa, Orientul
Mijlociu şi Africa, în 21 de limbi şi 128 de milioane de case.
Televiziunea Cartoon Network este operată de Turner Broadcasting, o
companie a Time Warner.
The Lego Group este o companie privată, de familie, cu sediul în
Billund, Danemarca. A fost fondată în 1932 şi este astăzi unul dintre
liderii mondiali în producerea de jocuri pentru copii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu