Vița de Vie aduce la
Peninsulă conceptul The Spunk Show, pentru prima dată în cadrul
unui festival. Concertul va fi susținut pe scena mare, joi, pe 18
iulie, începând cu ora 19.
„SPUNK
este un show de excepție acustic și electric. Este prima dată când
ajungem cu SPUNK SHOW în cadrul unui festival și ne bucurăm că
este vorba despre Peninsula. E
locul pe care il vânăm în fiecare an și în care ne simțim cel
mai bine, atât pe scenă, cât și în afara ei. Long live!
”,
spune
Adrian Despot, liderul
trupei Vița de Vie.
“Am
început ca orice altă trupă, o gaşcă de prieteni care, în
timpul liber, în loc să meargă la fotbal mergea la sala de
repetiţii. Am fost norocoşi, am devenit cunoscuţi, iar pasiunea
noastră pentru muzică ne-a devenit meserie“, mărturiseşte
Adrian Despot despre colegii pe care îi are alături de peste 15
ani.
Hituri
precum “Basul şi cu toba mare”, “Vino la mine”, “Sunetul
mai tare”, “Varză” sau “Eşti mai frumoasă când plângi”
i-au făcut pe băieţi cunoscuţi în toată ţara. După succesele
primelor
7 albume,
trupa a lansat, anul acesta, albumul Acustic. În cadrul turneului de
promovare Spunk Tour, Viţa de Vie ajunge şi pe Scena Mare a
Festivalului Peninsula, pe 18 iulie.
Vița
de Vie înseamnă:
Adrian
Despot – chitară & voce
Sorin „Pupe” Tanase –
tobe
Cezar Popescu – chitară
Adrian Ciuplea – bass
Mihai
Ardelean – clape
Discografie
VdV:
Rahova
(1997)
Fenomental (1999)
Exxtra (2001)
Doi (2002)
9704
(2004)
Egon (2007)
Fetish (2010)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu