Duminică, 21
iulie, de la 7 seara, se lasă cu Party Sziget îin gradina J'ai Bistrot din
București.
- Muzică de Sziget cu Alex
- Gulash la ceaun
- Câștigă unul dintre cele 2 abonamente la
Sziget, festival ce va avea loc în perioada 5 - 12 august în Ungaria.
Detalii despre concurs, pe www.facebook.com/szigetfestival.ro
Sziget Festival
Început
în 1993, ca un festival studențesc, Sziget Festival a evoluat de la an
la an și a devenit ceea ce este astăzi: unul dintre cele mai mari evenimente
multiculturale din Europa, în 2011 fiind câștigător al premiului "Best
European Major Festival".
Sziget Festival are loc la Budapesta în
fiecare an, în prima jumătate a lunii august. Locul de desfășurare a
festivalului se deduce chiar din denumirea acestuia, cuvântul
"sziget" însemnând "insulă" în limba maghiară. Insula
Óbuda, mai exact, situată pe Dunăre în capitala Ungariei, care în fiecare an se
transformă timp de o săptămână într-un oraș cosmopolit iubitor de muzică
și...nu numai.
Peste 400.000 de vizitatori din peste 70 de
țări vin an de an să se bucure, pe lângă nenumăratele scene și genuri muzicale
ce pot fi auzite la tot pasul și de teatru, spectacole de circ sau expoziții.
Este singurul festival de această amploare unde poți găsi un cort dedicat
culturii romilor (Roma Tent) sau un spațiu dedicat comunității LGBT (Magic Mirror).
Un mare avantaj îl constituie faptul că
festivalul se desfășoară în centrul Budapestei, un oraș cu nenumărate atracții
turistice, o scenă culturală foarte dinamică și colorată, clădiri istorice, băi
turcești și mult apreciatele "ruin pubs". Poți considera cu ușurință
Sziget ca fiind vacanța ta de vară, conține toate ingredientele!
Poți călători la Sziget cu autobuzul,
trenul, avionul, mașina sau chiar vaporul. Majoritatea vizitatorilor aleg să ca
modalitate de cazare campingul din cadrul festivalului, dar cei care nu sunt
tocmai genul să stea la cort pot opta oricând pentru hotelurile sau hostelurile
din zonă, sunt numeroase.
Datorită colaborării cu YouTube, Sziget a
ajuns în 2012 și pe ecranele fanilor care nu au putut ajunge pe insulă. Canalul
oficial de pe YouTube a transmis peste 50 de concerte live de la cele mai mari
3 scene și a avut peste 5 milioane de vizualizări. Pentru a-ți face o idee
vizitează canalul oficial de pe YouTube. Te poți bucura de concerte la cea mai
bună calitate oricând - cum ar fi chiar acum!
www.facebook.com/szigetfestival.ro
www.szigetfestival.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu