Motor! Acțiune! Se dă startul Filmului Studențesc de Scurt-Metraj “Geo Saizescu”
O ediție cu totul specială, dedicată fondatorului Facultății de Arte a Universității Hyperion, a Festivalului Internațional de Teatru și Film Studențesc Hyperion (“Hyperion Stud Art Fest”), maestrul Geo Saizescu. Practic, o lungă istorie de pasiune și entuziasm, o rampă de lansare a talentelor cinematografice ale tinerei generații, se află în spatele celor XI ediții ale “Hyperion Stud Art Fest”, gândite și create de maestrul Geo Saizescu.
Timp de trei zile, între 14 și 16 noiembrie, la Sala Union (“Paul Călinescu”) a Cinematecii Române, vor putea fi vizionate cele mai interesante și expresive scurt-metraje și mediu-metraje ale studenților și absolvenților școlilor de film din București (promoțiile 2012, 2013).
Directorul festivalului este regizorul Cătălin Saizescu. Juriul - alcătuit din criticul de film Cristina Corciovescu, regizorul de film Constantin Popescu, directorul de imagine Tudor Mircea și actorul Bogdan Dumitrache – este condus de scriitorul, editorialistul și filmologul Cristian Tudor Popescu.
În competiție vor fi prezente peste 50 de producții aparținând Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, Universității Hyperion – Facultatea de Arte “Geo Saizescu” și Universității Media. Nu va lipsi niciun gen cinematografic al scurt-metrajului, de la cel de ficțiune, documentar, până la cel experimental. Filmele vor fi proiectate joi, 14 noiembrie, între orele 15 și 20.00, iar, vineri, 15 noiembrie, între orele 15.00 și 22.00. O selecție a filmelor din competiție vor fi redifuzate pe canalul de televiziune Pro Cinema, joi, 14 noiembrie și vineri, 15 noiembrie, în intervalele orare 16.00-19.00 și 01.00-04.00.
Deschiderea propriu-zisă a festivalului va avea loc joi, 14 noiembrie, la ora 20.30, când va fi proiectat ultimul lung metraj de ficțiune al maestrului, “Iubire Elenă”. Vor fi prezenți la evenimentul inaugural, personalități din lumea filmului, a teatrului, critici, precum și prietenii de-o viață ai creatorului îndrăgitului personaj Păcală.
În ultima zi a festivalului, sâmbătă, 16 noiembrie, înainte de Gala de decernare a premiilor, va fi proiectat de la ora 19.00, primul mediu-metraj al maestrului Geo Saizescu, “Doi vecini”, din 1958, realizat după schița omonimă a lui Tudor Arghezi.
Această sărbătoare a filmului studențesc de scurt-metraj este organizată de Institutul European de Cultură pentru Comunicare, Cunoaștere și Educație prin Imagine, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Arhivei Naționale de Film, alături de Universitatea Hyperion și Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România.
Pe 14 noiembrie, marele regizor Geo Saizescu, cel supranumit “regele comediei românești”, ar fi împlinit 81 de ani. În semn de prețuire pentru opera sa, pentru tot ceea ce a realizat în filmul și teatrul românesc, în calitate de regizor, actor, scenarist, profesor, deschizător de drumuri atât în mișcarea cinecluburilor din România, cât și în ctitorirea primei Facultăți Particulare de Artă din București, dar și a primei reviste de umor internațional, “Harababura”, Festivalul de Film Studențesc - “Hyperion Stud Art” - îi va purta numele, fiind înnobilat de spiritul și generozitatea domniei sale.
Vă așteptăm în număr cât mai mare la Festivalul de Film Studențesc “Geo Saizescu”, Hyperion Stud Fest, ediția a- XII -a, să ne bucurăm împreună deopotrivă de triumful tinereții și al tradiției, căci fără recunoașterea valorii predecesorilor noștri, nu avem cum să construim viitorul.
Și foarte important: intrarea la Festival e liberă!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu