“MATEI, copil miner”, deschide Zilele Filmului de Dragoste la Bucuresti

Lungmetrajul Alexandrei Gulea, o coproducție România – Germania – Franța, “Matei, copil miner” va fi proiectat în avanpremieră în deschiderea primei ediții a Zilelor Filmului de Dragoste la București, pe 21 noiembrie.
 
Eroul Alexandrei Gulea este Matei (Alexandru Czuli), un copil de 11 ani, care locuiește cu bunicul lui (Remus Mărginean) într-o regiune minieră. Părinții lui Matei au plecat la muncă, în Italia, iar copilul dezvoltă o relație specială cu bunicul. Însă, în urma unui incident, Matei este exmatriculat din școală, spre marea dezamăgire a bunicului, care reacționează violent la această veste. Copilul fuge de acasă și îl întâlnește pe ciobanul Isidor, care-l trimite din nou la școală. Numai că, în loc să se ducă la școală, Matei pleacă la București, unde descoperă Muzeul de Științe Naturale și astfel realizează că preferă școala, nu păstoritul. La scurtă vreme după ce Matei se întoarce acasă, bunicul lui moare, iar el ajunge într-o casă de copii. 


Alexandra Gulea este regizoare, monteur și scenaristă. A absolvit cum laude Ecole Nationale Supérieure des Beaux Arts și a studiat filmul documentar la Munich Film School.
În 2004, documentarul Alexandrei Gulea, “God plays sax, the devil violin”/“Dumnezeu la saxofon, dracu’ la vioară” a câştigat opt premii internaţionale, printre care Golden Key la Kassel Documentary & Film Festival.

“Matei, copil miner” va fi distribuit pe ecranele românești de Independența Film începând cu 22 noiembrie.

Zilele Filmului de Dragoste la Bucureşti se vor desfăşura în perioada 21 – 24 noiembrie, la Cinema Elvira Popescu, precum şi la Cinema Studio, unde va rula doar filmul de deschidere al festivalului.
Zilele Filmului de Dragoste la București este un eveniment organizat de Fundația Charta şi Imedia Advertising în parteneriat cu Institutul Francez la București, cu sprijinul Antena 2 și Euforia TV.

Sponsori: Aqua Carpatica, Love Plus, DHL

Transportatorul oficial al evenimentului: Autoklass

Parteneri media: Marie Claire, Esquire, Cocor Media Channel, Cațavencii, Şapte Seri, Urban.ro, 121.ro, Filmreporter.ro, Cinemagia.ro, CinemaRx.ro, Cooperativa Urbana.ro, Launceai.ro, Orasulm.eu, Blogdecinema.ro, Urbanthings.ro

0 comentarii: