"Stockholm" castiga Trofeul #TIFF2014
Filmul spaniol Stockholm, în regia lui Rodrigo Sorogoyen, a câștigat Trofeul Transilvania, sâmbătă seară, la Teatrul Național Cluj, la gala de închidere a celei de-a 13-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Premiul în valoare de 15.000 de euro, oferit de Silva, i-a fost înmânat cineastului de către actrița americană Debra Winger. „Sunt foarte emoționat, am rămas fără cuvinte. E primul premiu internațional pe care îl primește acest film. De fapt, al doilea, pentru că pe primul l-au luat actorii din film”, a spus Rodrigo Sorogoyen pe scenă.
Cel de-al doilea său film le-a adus premii de interpretare actorilor Aura Garrido și Javier Pereira, în rolurile unor tineri care se întâlnesc într-o noapte, una care îi va lega pentru totdeauna. Premiul în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising, a fost înmânat de Cristina Flutur, membră a juriului competiției, și realizatorul TV Lucian Mândruță.
Sute de invitați, spectatori și jurnaliști au urmărit ceremonia prezentată de Tudor Giurgiu, președintele TIFF. Pe covorul roșu - actrița Debra Winger și cineastul Krzysztof Zanussi, distinși cu Premiul pentru întreaga carieră, actorul Florin Zamfirescu, recompensat cu Premiul de Excelență, producătorul Nik Powell, directorul Festivalului Internațional de Film de la Chicago, Michael Kutza, regizorii Peter Webber, János Szász, Alexandru Solomon, cântăreața Angela Similea, actrițele Anamaria Marinca, Cristina Flutur, Ana Ularu, Ioana Blaj, actorii Bogdan Dumitrache, Vlad Ivanov, Mihai Călin, președintele festivalului Making Waves: New Romanian Cinema - Corina Șuteu, producătoarea Ada Solomon, prezentatorii TV Andi Moisescu, Amalia Enache și Lucian Mândruță.
Debra Winger, distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră, a fost introdusă pe scenă de Anamaria Marinca. Actrița a mărturisit că, fiind superstițioasă, a devenit anxioasă din cauza titlului premiului și ceea ce ar putea prevesti, motiv pentru care l-a redenumit, atașând pe trofeu un sticker roșu cu campania „Salvați Marele Ecran!”. „O să vă ajut cât de mult pot cu această inițiativă și sper să reușiți să salvați marele ecran în România”, a spus Winger.
Renumitul regizor Krzysztof Zanussi, distins la rândul său cu Premiul pentru întreaga carieră, a declarat că „premiile pentru cei în vârstă nu sunt o risipă, pentru că au nevoie de ele”. „După ce-am văzut scenele din montajul vostru, mă întreb dacă chiar am făcut atâtea filme. Mă tot întreb dacă mi s-a terminat cariera. Oricum, am primit premiul acesta de la Michael Kutza, la Chicago, la 40 și ceva de ani, și atunci chiar a fost neașteptat. Abia aștept să vă arăt noul meu film și vă mulțumesc că le-ați văzut pe celelalte” a adăugat cineastul polonez. „Socotesc acest premiu un punct de la care putem începe”, a declarat și Florin Zamfirescu, onorat cu Premiul de Excelență, oferit de Mercedes-Benz.
Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, i-a revenit lui Tomasz Wasilewski pentru Zgârie-nori suspendați/ Floating Skyscrapers (Polonia). Cu Premiul Special al Juriului a fost recompensată o coproducție Bulgaria-România, Viktoria, regizată de Maya Vitkova, despre un „copil al deceniului” din Bulgaria comunistă care se trezește în capitalism fără privilegiile de altădată. Premiul valorează 1.500 de euro și este oferit de HBO.
Juriul format din Cristina Flutur, Nik Powell, Michael Kutza, János Szász și Giora Bejach, a decis să acorde două Mențiuni Speciale unor filme „extrem de curajoase”: Câinele/ Paat, semnat de iranianul Amir Toodehroosta, și Umbra albă/ White Shadow, în regia lui Noaz Deshe, o producție Italia-Germania-Tanzania despre drama albinoșilor din Africa.
Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film, i-a fost acordat comediei negre Calvarul/ Calvary, regizată de irlandezul John Michael McDonagh. „Anul acesta, juriul FIPRESCI a fost martirizat cu 12 filme, unul mai violent ca altul, în secțiunea Ochi pentru Ochi. Noi am purtat crucea cu bucurie. Așa că nu e de mirare că, la ediția a 13-a, câștigătorul este Calvarul”, a glumit Oleksii Pershko, membru al juriului.
De cele mai multe voturi din partea spectatorilor a avut parte Natură moartă/ Still Life, de Uberto Pasolini, câștigătorul Premiului Publicului, oferit de MasterCard. În topul celor mai populare filme din competiție, pe locul al doilea și al treilea, se află Quod Erat Demonstrandum (r. Andrei Gruzsniczki), respectiv Everything We Loved (r. Max Currie). Cel mai popular film din întreaga selecție a fost Cinema Paradiso, clasicul film al lui Giuseppe Tornatore.
Cu experimentul Al doilea joc, Corneliu Porumboiu și-a adjudecat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 6.000 de euro – constând în servicii de post-producție oferite de Cinelabs Cel mai bun scurtmetraj în secțiunea dedicată filmului autohton este Să mori de dragoste rănită, de Iulia Rugină, film inspirat de melodia Angelei Similea. Premiul constă în 1.500 de euro, oferiți de Jameson, și o zi de filmare la Studiourile MediaPRO. O mențiune a juriului de scurtmetraje i-a fost dedicată actriței Sofia Nicolaescu, din Trece și prin perete, (r. Radu Jude)
Ana Ularu i-a înmânat lui Tudor Cristian Jurgiu, regizorul filmului Câinele japonez, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank.
Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secțiunea Umbre, oferit de Shorts TV, i-a revenit filmului Prizonieră/ Yardbird, de Michael Spiccia.
Prima ediție a celor două noi programe TIFF a adus pe scenă câțiva tineri regizori români cu proiecte în dezvoltare, premiați în urma sesiunilor de prezentare în fața producătorilor și cineaștilor români și străini. În cadrul Transilvania Pitch Stop (TPS), dedicat regizorilor aflați la debut sau la al doilea film, au fost acordate două premii: Transilvania Pitch Stop Development Award, în valoare de 2000 euro (numerar), oferit de TIFF, a fost câștigat de Father Moves Mountains (r. Daniel Sandu), iar Transilvania Pitch Stop Post Production Award, în valoare de 5000 euro (servicii de postproducție), oferit de Abis Studio & ColorGrade – de Marița, regizat de Cristi Iftime.
În ideea de a dezvolta producția de film în regiune,Transilvania Film Festival Fund (TFFF) sprijină filmele scurte și documentarele unor cineaști locali: Fifteen Zero Thirty Three (r. Iulia Matei), cu un grant în numerar în valoare de 3000 de euro; Opening (r. Cristina Groșan), cu un grant în valoare de 3000 de euro (servicii de postproducție) oferite de Digital Cube, și Compatibilități (r. Alexandru Căpătoiu), grant în valoare de 3000 de euro (servicii de postproducție) oferit de Cinelab Romania.
Cel mai bun film realizat în cadrul atelierului de film pentru adolescenți Let’s Go Digital!, oferit de UPC, a fost desemnat Arta este..., de Naomi Nadaban, Teodora Modoi și Antonela Bob.
Ținutele actorilor din programul 10 pentru FILM, prezentați pe scenă la gala de închidere, ale lui Tudor Giurgiu, președintele TIFF, și Cristian Hordilă, managerul festivalului, au fost asigurate de Tudor. Personal Tailor.
Toate cele 12 filme din competiția TIFF, inclusiv cele câștigătoare, pot fi vizionate la Retrospectiva TIFF la București, la Cinema Studio și Elvira Popescu, între 10 și 19 iunie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu