Ca urmare a negocierilor dintre opoziția democratică – legată de Sindicatul Independent Solidaritatea, condus de Lech Wałęsa – şi autoritățile comuniste, purtate la masa rotundă, care s-au terminat în aprilie 1989, s-a stabilit că în Polonia vor avea loc primele alegeri parlamentare pluraliste de după cel de-al doilea război mondial.
Acordul ambelor părți consta dintr-un vot liber pentru Senat (Camera superioară a Parlamentului). Iar la alegerile pentru Sejm (Camera inferioară a Parlamentului), opoziția putea obţine doar 35% din mandate, restul de 65% din locuri au fost garantate pentru comuniști și aliații lor. În ciuda acestor concluzii, la 4 iunie 1989 au avut loc alegerile care au dus la victoria decisivă a opoziției din jurul Comitetului Civic cu Lech Wałęsa. Au fost câștigate 99% locuri din Senat și toate mandatele posibile din Sejm. În acea zi, polonezii au ales libertatea, iar comuniștii au pierdut puterea în țară.
„Această dată simbolizează victoria noastră asupra totalitarismului. După patruzeci de ani de guvernare comunistă, Polonia ajunsese în stare de faliment din punct de vedere economic și politic“ - reamintește ministrului Radosław Sikorski. - „Am fost suferința Europei. Astăzi ne implicăm în rezolvarea problemelor, atât în Uniunea Europeană, cât și dincolo de ea. Am demonstrat că prin perseverență se poate schimba cursul istoriei“ - adaugă șeful diplomației poloneze.
Alegerile parlamentare din iunie au constituit o cotitură în procesul schimbărilor politice din Polonia, la care au mai contribuit, printre altele, grevele din perioada 1970-1980, sprijinul social în creștere față de „Solidaritatea”, decretarea în decembrie 1981 a legii marțiale, ca și starea fatală a economiei tării aflate sub conducerea comuniștilor. Rezultatele alegerilor au acționat și ele ca un vulcan în accelerarea schimbării de sistem în Polonia. La 12 septembrie 1989, după o încercare nereușită de formare de către comuniști a unui guvern, Seimul a numit guvernul lui Tadeusz Mazowiecki, care a devenit primul premier necomunist din Europa Centrală și de Est de după al II-lea război mondial. Vicepremier si ministru de finanțe în cadrul guvernului a fost numit Leszek Balcerowicz, arhitectul schimbărilor economice considerate a fi baza transformării reușite din Polonia. Zidul Berlinului a căzut pe 9 noiembrie 1989.
În toamna anului 1991 au avut loc în Polonia primele alegeri pentru Parlament, libere în totalitate. Opt ani mai târziu țara a aderat la NATO, iar în 2004 la Uniunea Europeană. Aniversând cu bucurie în 2014 cele trei evenimente importante – 25 de ani de libertate, 15 ani de membru în NATO și 10 ani de aderare la Uniunea Europeană –, polonezii nu-i uită pe cei care luptă în continuare pentru schimbări în țările lor. Împărtășesc din experiența legată de transformările sistemului. Din acest motiv Radoslaw Sikorski, ministrul Afacerilor Externe al Poloniei, a inițiat crearea Premiului Solidarității „Lech Wałęsa”. Premiul Solidarității „Lech Wałęsa” are scopul de a reaminti că la noi a început totul, că în Polonia „Solidaritatea” a declanșat dărâmarea zidurilor, care în sfârșit au căzut, a subliniat Radoslaw Sikorski la discursul din mai, când s-a anunțat numele laureatului Nobel.
La 3 iunie 2014, în Varșovia, președintele Republicii Polone, Bronislaw Komorowski, i l-a înmânat primului laureat, lui Mustafa Djemilev – conducătorul tătarilor din Crimeea. Acest eveniment a avut loc în fața fostului președinte al Republicii Polone, a legendarului conducător al „Solidarității”, ca și a altor musafiri de excepție. „Mustafa Djemilev se zbate de mulți ani pentru respectarea democrației și a drepturilor cetățenești în Ucraina, mai ales în cazul comunității tătare. Djemilev a mai făcut dovada concepțiilor sale democratice încă din perioada sovietică, pe când a fost disident și a stat 10 ani în lagărele sovietice“ – a menționat ministrul Radoslaw Sikorski, referindu-se la persoana onorată prin acest premiu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu