Retrospectiva Radu Gabrea in Israel



În perioada 15 – 28 iulie, orașele Tel Aviv și Haifa vor găzdui „Retrospectiva Radu Gabrea în Israel”, un program ce cuprinde câteva dintre filmele de referință din cariera marelui cineast român: Evrei de vânzare, Cocoșul decapitat, Călătoria lui Gruber, Căutându-l pe Schwartz și Nu te teme, Iacob!. Programul este realizat cu sprijinul Institutul Cultural Român.
 
Seria de proiecții va începe marți, 15 iulie 2014, ora 19.00, la Cinemateca din Tel Aviv, cu filmul Evrei de vânzare (2012), eveniment ce va avea loc în prezența regizorului Radu Gabrea și a producătorului Victoria Cociaș. Filmul va fi reluat în data de 17 iulie, tot în prezența celor doi invitați, la Cinemateca din Haifa, începând cu ora 21:15. Radu Gabrea și Victoria Cociaș vor participa și la prima proiecție a filmului Căutându-l pe Schwartz, care va avea loc la Cinemateca din Tel Aviv miercuri, 16 iulie, de la ora 19:00. În perioada 24 – 31 iulie câteva dintre aceste filme vor rula și la Cinemateca din Ierusalim.
 
Programul complet al proiecțiilor și detalii despre bilete: 
 
Cinemateca din Tel Aviv (Bilete: http://www.cinema.co.il/)
 
Evrei de vânzare – marți 15 iulie, ora 19:00
Căutându-l pe Schwartz – miercuri 16 iulie, ora 19:00
Călătoria lui Gruber – joi 17 iulie, ora 19:00
Cocoșul decapitat – vineri 18 iulie, ora 22:00
Nu te teme, Iacob! – sâmbătă 19 iulie, ora 21:00
 
Cinemateca din Haifa (http://www.haifacin.co.il/) 
Cocoșul decapitat – marți 15 iulie, ora 19:00
Evrei de vânzare – joi 17 iulie, ora 21:15
Căutându-l pe Schwartz – vineri 18 iulie, ora 14:00
Nu te teme, Iacob! – vineri 25 iulie, ora 14:00
Călătoria lui Gruber – luni 28 iulie, ora 19:00
 
Radu Gabrea s-a născut la 20 iunie 1937 și a debutat în cinematografie în 1969 cu filmul de lung metraj „Prea mic pentru un război atât de mare” – aniversând, așadar, în acest an,  decenii și jumătate de carieră. În 1973 a realizat filmul „Dincolo de nisipuri”, interzis de cenzura comunistă. În 1974 a emigrat în Germania, unde a locuit până în 1997. Sărbătorind în acest an 45 de ani de carieră, Radu Gabrea este unul dintre cei mai prolifici regizori români contemporani, filmele sale, atât cele de ficțiune cât și documentare, fiind selecționate constant în marile festivaluri internaționale de profil.

0 comentarii: