Events: Vine Cirque du Soleil!

4,5 tone de bagaje, 180 de trollere, 25 de camioane, 20 de companii aeriene, 110 bilete de avion către București din toate colțurile lumii. Acrobații Quidam încep să se strângă din această săptămână în Capitală pentru cele șase spectacole pe care le au de susținut la Romexpo, Pavilionul Central.
 
Distribuția Quidam include 45 de artiști, dar echipa Cirque du Soleil care se îndreaptă în acest moment spre România numără în total 110 persoane. Acrobații se reîntorc după o binemeritată vacanță de Sărbători. Pentru ei, după București urmează un program aglomerat până la vară, cu opriri în fiecare săptămână într-o altă capitală europeană, prima fiind Bratislava.
 
Pregătirile de la Romexpo intră în linie dreaptă de astăzi. 500 de oameni, atât staff-ul local, cât şi cel al turneului, vor lucra non-stop pentru finalizarea ultimelor detalii ale producţiei. În ciuda dimensiunii impresionante a bagajelor, întreaga garderobă Quidam poate fi împachetată și gata de drum în mai puțin de o oră. Mai mult decât atât, durează 4 ore ca showul să fie dezansamblat  complet, până la ultimul șurub, și încărcat în camioane.
 
Toți artiștii își au propriile kituri de make-up cu care călătoresc în turneu. Fiecare artist își aplică singur machiajul – au manuale detaliate pas cu pas, cu ilustrații, care îi ajută să-și duca la bun sfarsit uimitoarele transformări în ființe supranaturale. Pentru a înlocui machiajele consumate de la ultima reprezentație, Quidam are nevoie de nici mai mult, nici mai puțin de 25 de kilograme de machiaj.
 
Pentru bunul mers al spectacolului, Cirque du Soleil angajează specialiști locali din domenii variate: doctori, maseuri, kinetoterapeuti, cizmari – vopsitori de pantofi, croitori. Nu este ceva neobișnuit pentru Cirque du Soleil, un angajator care, la nivel internațional numără mai mult de 100 de tipuri de ocupații în rândurile angajaților săi.
 
Sponsori și parteneri
Cirque du Soleil mulţumeşte Orange, sponsor oficial al turneului din România, precum şi Events, organizatorul evenimentului.
                         
Despre Cirque du Soleil:
Istoria Cirque du Soleil a început în 1984, de la un grup de 20 de artişti de stradă. Astăzi este o importantă organizaţie cu sediul în Québec, ce oferă divertisment de înaltă ţinută artistică. Compania are 4000 de angajaţi, incluzând mai mult de 1200 de artişti din aproape 50 de ţări diferite. Peste 100 de milioane de spectatori din aproape 300 de oraşe din aproape 40 de ţări de pe şase continente s-au lăsat uimiţi şi încântaţi până acum de Cirque du Soleil. Mai multe informaţii despre Cirque du Soleil sunt disponibile pe www.cirquedusoleil.com.
 
Despre Orange
Orange este lider de piaţă în România cu 10,514 milioane de clienţi şi venituri de 675,7 milioane de euro la 30 septembrie 2014. Orange România este parte a grupului Orange, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 239 milioane de clienţi pe cinci continente. Orange România oferă o gamă extinsă de soluţii de comunicaţii clienţilor săi, atât utilizatori individuali, cât şi companii, de la servicii de bază până la servicii complete de voce, date fixe şi mobile, precum şi servicii TV. Mai multe detalii despre produsele şi serviciile companiei sunt disponibile pe www.orange.ro
 
Romexpo, Pavilionul Central, București
 
Program (29 ianuarie – 1 februarie 2015)
Joi, 29 ianuarie, orele 20:00
Vineri, 30 ianuarie, orele 20:00
Sâmbătă, 31 ianuarie, orele 16:00 și 20:00
Duminică, 1 februarie, orele 13:00 şi 17:00
 
BILETE:
Adulți (preț întreg)
VIP: 500 RON
Premium: 350 RON
Tribune: 250 RON, 210 RON, 175 RON, 150 RON
 
Copii (până la 12 ani, inclusiv):
VIP: 350 RON
Premium: 245 RON
Tribune: 175 RON, 147 RON, 122,5 RON, 105 RON
 
*Reducerea e valabilă pentru copii cu vârste până la 12 ani, inclusiv; accesul se face doar însoţit de un adult, pe baza unui act valid ce stabileste vârsta copilului: certificat de naştere, carnet de elev, paşaport).  Biletele cu  reducere pentru copii sunt disponibile în număr limitat.

0 comentarii: