„Aliyah DaDa”, un documentar de Oana Giurgiu, din 26 martie în cinematografe



Subiecte controversate din istoria țării și a comunității evreiești din România vor fi puse în discuție joi, 26 martie, de la ora 18.00, la Cinema Elvira Popescu din București, odată cu lansarea oficială pe ecrane a documentarului Aliyah DaDa, regizat de Oana Giurgiu. Proiecția va fi precedată de lansarea cărții „Râs de șobolan”, în prezența autoarei israeliene Nava Semel, la ora 17.00, în foaierul Institutului Francez. Nava Semel și Hana Benyamini sunt două dintre protagonistele filmului care vor fi prezente la evenimentul din 26 martie.
 
În prima săptămână de la lansare, filmul va putea fi vizionat în București, la Cinema Elvira Popescu, Cinema Studio și Cinemateca Union, urmând ca până la sfârșitul lunii aprilie să aibă proiecții în peste zece orașe din țară.
 
O altă proiecție specială va avea loc miercuri, 25 martie, la ora 18.00, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași. Ca însemnat centru al comunității evreiești din România, Iașul este teatrul unor importante evenimente prezentate în film. Proiecția va avea loc în avanpremiera programului „Astra Film on Tour” – cele mai importante filme de la Festivalul Internațional de Film Documentar Astra, unde Aliyah Dada a avut premiera mondială, vor fi prezentate în Iași la Teatrul Fix.
 
Aliyah DaDa este o incursiune personală, bine documentată, a regizoarei Oana Giurgiu în istoria evreilor din România, în relația când absurdă, când paradoxală dintre români și evrei, ca un tablou suprarealist care se construiește vizual printr-o serie de colaje, îmbinând contextul istoric cu amintiri și istorii individuale. Povestea este decupată vizual în stil dadaist, într-un tribut adus inițiatorilor curentului, Tristan Tzara și Marcel Iancu, doi evrei cu rădăcini în România.
 
În 1882, o comunitate mică din Moinești pleca spre Țara Sfântă, pentru a întemeia una din primele colonii evreiești din Palestina. De atunci și până azi, drumul evreilor către Israel se împletește cu istoria României moderne, într-o relație de iubire și ură ale cărei consecințe nu le vom putea cuantifica vreodată. Filmul abordează subiecte delicate, cum ar fi apropierea României de Germania nazistă, persecuția evreilor, Pogromul de la Iași, implicarea lor în construcția Partidului Comunist sau înțelegerile economice secrete din perioada comunistă dintre România și Israel.
 
Aliyah DaDa a avut premiera mondială în toamna lui 2014, la Festivalul Internațional de Film Documentar Astra de la Sibiu, unde a fost apreciat de critică și de public. „Asta face Oana Giurgiu cu acest film: informează, expune, rememorează. Şi acesta e meritul ei exemplar. În două ore şi crude şi plastice, şi dure şi umane, şi cu fruntea încruntată şi cu un zâmbet în colţul gurii, avem întreaga istorie a unei relaţii complicate”, notează LiterNet.ro, explicând că filmul este „teribil de necesar”. „E un film care nu doar merită văzut, ci trebuie văzut. E un film care ne interesează pe toţi”.
 
Scriitoarea Nava Semel a publicat volume traduse în mai multe limbi și a primit premii literare importante atât în Israel, cât și peste hotare. Membră a Institutului Massuah de Studiere a Holocaustului, ea povestește în film despre părinții ei, Mimi Artzi, supraviețuitoare a lagărelor naziste, și tatăl ei, Yitzhak Artzi, originar din Bucovina, lider al organizației sioniste de tineret „Hanoar Haționi” în România, devenit ulterior un important om politic din Israel. Despre cartea ei, „Râs de șobolan”, scriitorul Norman Manea declara că este „puternică și unică, precum arta însăși”, una dintre „acele opere opere interesante, originale, autentice, de reală vibrație și forță”.
 
După război, Hana Benyamini s-a înscris în organizația sionistă de stânga „Hașomer Hațair”, unde l-a cunoscut pe soțul ei, Carol Buium Benyamini. În timpul războiului, acesta fusese condamnat la pedeapsa capitală pentru acțiuni îndreptate împotriva regimului Ion Antonescu, însă reușise să scape si să se ascundă. Carol și Hana au părăsit România în decembrie 1947, în cea mai mare acțiune de emigrare – 15 000 de oameni au trecut într-o singură zi granița spre Bulgaria, îmbarcându-se spre Palestina. Hana și, Carol împreună cu alți membri ai organizației „Hașomer Hațair”, au fondat în Israel kibuțul Reshafim.
 
Aliyah DaDa este primul documentar de cinema regizat de Oana Giurgiu, producător Libra Film, director executiv al Festivalului Internațional de Film Transilvania. Montajul filmului este semnat de Letiția Ștefănescu, iar imaginea de Mihai Tănase.
 
***
Documentarul este produs de Libra Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Programului MEDIA. Proiectul a fost dezvoltat în cadrul programului ARCHIDOC.
 
Evenimentul de lansare este organizat cu sprijinul CNC, al Ambasadei Israelului în România și al Institutului Francez.

0 comentarii: