#TIFF2015: Peste 2500 de spectatori la deschiderea TIFF 2015



Festivalul Internațional de Film Transilvania, ajuns la ediția cu numărul 14,s-a deschis oficial vineri seara la Cluj, de data aceasta fără ploaie și cu Piața Unirii Open Air arhiplină la premiera în România a comediei nominalizate la Oscar, Povești trăsnite / Relatos salvajes/ Wild Tales. Prezentatorul galei a fost Tudor Giurgiu, președintele festivalului, care le-a mulțumitcelor peste 2500 de spectatori pentru „cea mai mare prezență de până acum la o gală de deschidere a TIFF-ului” și a anunțat și că „biletele se vând online, în avans, în cantități record, cel puțin dublu față de anul trecut”.

La seara de gală au fost prezenți Emil Boc, primarul Clujului; Excelența Sa, Claudio Pérez Paladino, ambasadorul Argentinei în România;consilierul economic al Ambasadei SUA la București, Michael Stewart; actorul Walter Donado, actor în filmul serii, Povești trăsnite, care va intra din 12 iunie în cinematografe. Ambasadorul Claudio Pérez Paladino a inaugurat focusul dedicat Argentinei anul acesta la TIFF și a anunțat un nou parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Independent Buenos Aires - BAFICI, în urma cărora cele două festivaluri își vor proiecta reciproc câștigătorii an de an.

Tudor Giurgiu a prezentat locațiile și evenimentele noi de anul acesta: TIFF Campus - demarat cu ocazia Cluj - Capitala Europeană a Tineretului 2015; Cine-piscina - un eveniment inedit la care iubitorii de film sunt invitați în costumele de baie, pe 1 iunie, ora 20.30, la Club Moving din Hotel Belvedere; Depozitul de filme - care intră anul acesta în programul obișnuit TIFF cu filme și concerte cu intrarea liberă, dar și ca spațiu de joacă, târg și grădină de vară, promițând să devină un nou de loc de întâlnire constant pentru Cluj. De asemenea, a fost prezentat proiectul EducaTIFF, ajuns la cea de-a șaptea ediție, care promovează importanţa educației cinematografice și necesitatea introducerii ei în școlile din România.

Directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov, a declarat că de neratat sunt, printre altele, filmul Despre oameni și oi/ Rams, distins cu Premiul Un Certain Regard la Cannes, titlurile din secțiunea Supernova, „un fel de superlativ al festivalurilor mari ale lumii”,retrospectiva dedicată lui Mircea Daneliuc. „Pentru cei tineri: vă încurajez să descoperiți filmele acestui mare regizor român. Apoi, aici, în Piața Unirii, vă invit să vedeți cel mai recent film românesc care a câștigat un premiu la Cannes, în Un Certain Regard - Comoara, filmul lui Corneliu Porumboiu, care va fi și el la Cluj. Sper ca Piața Unirii să fie la fel de plină”.

În Piața Unirii au răsunat ritmuri de tango,Compania de Tango Cluj prezentând un flash mob cu dansatori amatori. Trupa de teatru stradal Compagnie des Quidams, care revine în Cluj după 4 ani, a prezentat un fragment din noul lor spectacol muzical și vizual unic: „FierS à Cheval”. Acesta va putea fi văzut în întregime la Castelul Banffy - Bonţida, sâmbătă, 30 mai, de la ora 20.30. În cadrul Weekend la Castel vor avea loc și premiera în România a mult-așteptatului documentar despre liderul trupei Nirvana, Kurt Cobain: Montage of Heck; un cine-concert Zenzile, care acompaniază live documentarulBerlin: simfonia unui mare oraș (1927), precum și o serie de ateliere și jocuri pentru copii, sub numele Cetatea micilor antreprenori.

Un alt clip din cadrul galei i-a fost dedicat unui eveniment special, deopotrivă muzical și cinematografic: Escortata / A tolonc, de Michael Curtiz, cu acompaniamentul live al orchestrei Operei Maghiare din Cluj - marți, 2 iunie, 20.30.Povestea filmului este una inedită: acum 100 de ani,Clujul era un Hollywood al Transilvaniei. 
Regizorul și producătorul Jenő Janovic stransformase orașul într-un imens studio. În vara lui 1914, sub atenta sa îndrumare, Kertész Mihály filma în oraș unul dintre primele sale filme. 28 de ani mai târziu, sub numele de Michael Curtiz, regizorul câștiga Oscarul pentru Casablanca. Între timp, primele lui filme s-au pierdut. Escortata a supraviețuit însă în subsolul unei clădiri, unde a fost găsită din întâmplare. 100 de ani mai târziu, clujenii îl vor vedea pentru prima dată, la TIFF.

***
Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie 2015, Cluj-Napoca) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene
Sponsor Principal: Raiffeisen Bank
Mașinaoficială: Mercedes-Benz
Sponsori: MasterCard, HBO, MOL Romania, Allianz-Țiriac, SILVA, Pepsi, TenarisSilcotub, EuroGSM, Energobit, RețeauaPrivată de sănătate REGINA MARIA, Jameson, Xerox, TNT, PMA Invest, Naturlich, Arovit, Lecom
Restaurant oficial: McDonald’s
Partenertehnic: BenQ
Partenertehnologic: PcMadd

Partener de promovare: Vitrina Advertising

www.tiff.ro | facebook: TransilvaniaIFF | twitter: #TIFF2015 |
Instagram.com/tiffromania | Youtube.com | Blog TIFF

Program Soundcheck Fest (Subcarpati, Argatu' & more)



Prima ediție Soundcheck Fest 021, primul festival care lasă porțile deschise în timpul probelor de sunet, va începe sâmbătă, 30 mai, la Arenele Romane din București, la ora 19. Festivalul are un line-up cinste: Subcarpați – primul concert de anul acesta din București,  Argatu' – lansare Culese din cartier, Volumul III, AFO – lansare trupa Cred Că Sunt Extraterestru + noul proiect Fantome (proiect inițiat de Culese din cartier) – lansare trupă.
 
Event FB - www.facebook.com/events/1594816414068740
FB - www.facebook.com/SoundcheckFest
 
Program și informații generale
14.30 - 16.30 - PROBE DE SUNET CU PORȚILE DESCHISE PENTRU PUBLIC
17.00 - OPEN DOORS
18.30 - 19.30 ILL KID DREI
19.30 – 20.30 Zekarjah & ZO

 
20.30 - 01.00
AFO w CRED CĂ SUNT EXTRATERESTRU - premieră
Fantome - premieră
Subcarpati - primul concert din București din 2015
Argatu' - lansare Culese din Cartier Vol. III

               
01.00 - Zekarjah & ZO
 
Important: Probele de sunet se încheie pentru public la ora 16.30; până la ora 17.00, se vor pune la punct ultimele detalii tehnice. Cei care vor lua parte la probele de sunet sunt rugați să părăsească locația la ora 16.30, aceștia fiind primii care vor avea, după aceea, prioritate la intrare.
 
La probele de sunet, pot lua parte doar cei care au bilete, nu și cei care beneficiază de invitații.
Minorii de până în 16 ani pot veni însoțiți numai de către un părinte sau de către un tutore legal.
 
Persoanele care au între 16 și 18 ani, pot intra la eveniment numai cu un act de identitate asupra lui.
 
Biletele se pot achiziționa, în continuare, online de pe myticket.ro (http://goo.gl/U4DJI2) și offline din rețeaua Diverta, Librăria Eminescu și Magazinul Muzica,cu 55 de lei. De asemenea, pot fi cumpărate și de la locația evenimentului, la același preț.
 
LINE-UP
 
SUBCARPAȚI
www.facebook.com/subcarpati
 www.youtube.com/blanoz
www.subcarpati.com
Subcarpați este cea mai cunoscută trupă de hip-hop din zona de muzică indepedentă, care a reușit să urce în preferințele comunității alternative din România într-un timp foarte scurt. Proiect „născut” pe 1 decembrie 2010, odată cu lansarea primului albumul ce îi poartă numele, Subcarpați este una dintre puținele trupe românești care reușește să umple până la refuz cluburile și spațiile în care se țin concertele. A participat la mai multe festivaluri pentru românii din Diaspora. Discografia poate fi descărcată gratuit de pe www.subcarpati.com
 
AFO & trupa Cred Că Sunt Extraterestru
www.facebook.com/AFOEMILTELEAGA
www.youtube.com/AFORICTV
"Foaie verde chiar și-așa, m-am născut în Dobrogea".
Cam așa începe povestea trupei "Cred Că Sunt Extraterestru" cu AFO la butoane. Primul concert, în avanpremieră, pe 30 mai la Soundcheck Fest, Arenele Romane.

nu este doar un album. Este toată energia noastră, conservată și șlefuită în timp, transmisă oamenilor prin muzică. Este un proiect de muzică alternativă care, sperăm noi, să ajute oamenii sa ajungă mai repede la starea de bine” - AFO

“Cred Că Sunt Extraterestru” (CCSE) înseamnă AFO (voce), Americanu' (chitara & voce), Power pe Vinil (DJ & keys) și Cretu (tobă).

 
ARGATU'
www.facebook.com/Argatu.Falticeni
www.youtube.com/oldsickon
Argatu', un proiect marca "Culese din cartier", creează muzică încă de la 17 ani. Fiecare album al lui a încercat să aducă un element inovativ, o mică schimbare. De la album la album, calitatea soundului și tehnicile de producție s-au maturizat. Puteți asculta și downloada gratuit discografia Argatu' de pe www.subcarpati.com
 
FANTOME
www.facebook.com/fantomeofficial
Culese din Cartier prezinta Fantome, cel mai nou proiect și cel mai diferit ca și sound. Desi, de obicei, conceptul Culese din Cartier abordează sunetul folcloric românesc, Fantome atacă, de această dată, o direcție lăutărească urbană și nostalgică.  Și-au lansat primul album în luna aprilie - Micul Paris, ce poate fi descărcat gratuit de pe www.subcarpati.com. Primul lor concert va fi chiar la Soundcheck.
 
Fantome înseamnă Vlad, de 25 de ani, și Bogdan, de 27 ani, doi producători muzicali din Bucuresti.
 
ZEKARJAH
www.facebook.com/zekarjah
Zekarjah (fost US), sau Robert Zaharia, a început călătoria în lumea muzicii în anul 2008, ca o activitate conexă la cea de organizări evenimente în cadrul Kaya Foundation din București.
 
Inspirat de dragostea pentru muzică și varietatea ei, fiecare set al lui are ca fundament muzica dub, roots și reggae, încă de la apariție până în zilele noastre. În funcție de situația și momentul ales, ritmurile de jazz, nu-jazz, afro beats, soul sau elemente mai noi, ca dubstep, dnb, jungle, electronică, nu lipsesc.
 
ZO (Cluj-Napoca)
www.facebook.com/zzohd
www.Soundcloud.com/zzohd
Născut în Hunedoara și stabilit în Cluj-Napoca, după 4 ani de activitate de promoter, ZO și-a început activitatea de DJ. Mixează linii de bass din genuri precum dub, reggae, grime  și dubstep, rezultatul fiind o bătaie mult accelerată a inimii publicului. A deschis pentru sau a stat alături pe scenă cu Newham Generals, Roommate & Parly B, Mungo’s HiFi,O.B.F, Sukh Knight, Subcarpați.

Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre Judas Priest

Peste o lună de zile, pe 1 iulie, are loc o reîntâlnire fabuloasă pentru generația anilor ’90: concertul Judas Priest de la Romexpo, avându-i ca invitați speciali pe cei de la Helloween! Un eveniment organizat de Events și recomandat de Rock FM.
 
Iată cinci lucruri mai puțin cunoscute despre Judas Priest:
 
- 45 de ani. Atât le-a luat celor de la Judas Priest să scoată un album de Top 10 în America. "Redeemer of Souls" face valuri printre fani și critici deopotrivă. Cel mai de succes album Judas Priest până în prezent era “Screaming For Vengeance"(1982), care a petrecut 53 săptămâni în topurile Billboard (Discul de Aur în octombrie 1982, Discul de Platină în aprilie 1983 și Dublu Platină în octombrie 2001). Albumul includea singura piesă a trupei inclusă vreodată în US Top 100 Hit, "You've Got Another Thing Comin'".
 
-  Zeii heavy metalului i-au inspirat și pe poeții români. Adrian Păunescu, unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani, a scris despre ei în poezia “Marele Surdomut” (“Mi-e dor de tine și sunt trist / Și-ascult când Rush, când Judas Priest / Tu cea mai dulce-ntre femei / Ce pot să-mi spuna astăzi ei?”)
 
- 750 000 EUR, valoarea parcului auto a Camerei Deputaților (doar mașinile românești), atât i-a costat pe cei de la Judas Priest istoricul proces din 1985 când adolescenții James Vance şi Raymond Belknap au încercat să se sinucidă. Primul a supraviețuit, al doilea a murit din cauza rănilor provocate prin împuşcare. Familiile lor au fost convinse că au fost împinşi să facă acest gest de piesa "Better by You, Better Than Me" care ar conţine mesajul subliminal "Do it!" și au cerut despăgubiri de peste 6 milioane USD. Judecătorii au respins cererea, concluzionând că nu sunt dovezi suficiente.
 
- 28 la număr sunt cele mai cunoscute coveruri după “Breaking The Law”, imnul tinerilor furioși din toată lumea, de pe excepționalul “British Steel”, album lansat în 1980. Printre cele mai faimoase trupe seduse de acordurile ilegale, Therapy?, Motörhead și Hammerfall.
 
- 250 USD. Este prețul hot-dogului Judas Priest Turbo Dog, un hot-dog născut din imaginația unui restaurant fast-food din Austin, care l-a lansat la un festival la care britanicii era headlinerii. Hot dog-ul a avut un singur cumpărător.
 
Biletele la concertul de pe 1 iulie costă 130 lei (Zona B), 190 lei (Zona A) sau 270 lei (Golden Ring). Se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV). Biletele pot fi achizitionate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă, nr. 15.
 
Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/1545004545760455/

#TIFF2015: Începe TIFF 2015!



Cel mai mare festival de film din România începe mâine, 29 mai, la Cluj. Ediția cu numărul 14 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va lua startul oficial de la 20.45, în Piața Unirii Open Air, cu gala de deschidere, urmată de premiera națională a filmului Povești trăsnite / Relatos salvajes / Wild Tales (r. Damián Szifron), nominalizat anul acesta la Oscar. Filmul este produs de Pedro Almodóvar și va fi distribuit în cinematografe de Transilvania Film, din 12 iunie. La gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, vor lua parte oficialități locale și personalități din lumea filmului.

 
Până pe 7 iunie, spectatorii TIFF pot alege între cele mai bune filme recente, concerte cu trupele momentului, expoziții, masterclass-uri, dezbateri și petreceri. 223 de producții din peste 60 de țări vor rula pe ecrane și circa 850 de invitați români și străini sunt așteptați la Cluj.
 
La gala de deschidere vor fi prezentate noile proiecte ale festivalului: TIFF Campus - demarat cu ocazia Cluj - Capitala Europeană a Tineretului 2015, Cine-piscina - un mod inedit de a vedea filme, Depozitul de filme - care a fost reactivat anul trecut în urma campaniei Salvați Marele Ecran!, iar anul acesta intră în programul obișnuit TIFF cu filme și concerte cu intrarea liberă, dar și ca spațiu de joacă, târg și grădină de vară. Tot la gală, trupa de teatru stradal Compagnie des Quidams va prezenta un fragment din noul lor spectacol muzical și vizual unic: „FierS à Cheval”.
 
TIFF Campus: În primul weekend de festival, TIFF se mută în mijlocul studenților, în Complexul Studențesc Hașdeu, cu filme în aer liber, concerte și petreceri, cu intrare liberă. Pe 29 mai, programul începe după ora 18.00 cu The Toasters, formație legendară de ska din America, apoi berlinezii explozivi de la RotFront. Pe 30 mai, va fi o seară electro-românească cu disco-ul întunecat al celor de la GOLAN și cu breakbeat-urile ROA. În ultima zi se va auzi hip-hop alternativ de la Fantome, AFO (Aforic), CTC. Filmele proiectate aici, de la 21.45, îi vor încânta pe studenți: vineri - Dyke Hard, o parodie SF punk muzicală delicioasă; sâmbătă - comedia neagră despre răzbunare Wild Tales; iar duminică, Dessau Dancers, despre istoria breakdance-ului în Germania de Est.
 
Weekend la Castel: TIFF se mută la Castelul Banffy de la Bonțida pe 30 și 31 mai. Programul cuprinde ateliere, jocuri și spectacole pentru copii, în fiecare zi, de la ora 12.00 până la 19.00. Trupa Compagnie des Quidams va prezenta aici varianta integrală a spectacolului lor „FierS à Cheval” - sâmbătă, de la 20:30. Savurosul show va fi urmat de premiera în România a unuia dintre cele mai așteptate documentare ale anului: Kurt Cobain: Montage of Heck, în regia lui Brett Morgan, primul film despre celebrul lider al trupei Nirvana realizat cu cooperarea familiei sale. Francezii de la Zenzile vor acompania live capodopera Berlin: simfonia unui mare oraș (1927), duminică, de la 21.45. 
 
EducaTIFF: Proiecțiile încep vineri dimineață, cu filmele dedicate celor mai mici spectatori ai festivalului. A șaptea ediție EducaTIFF aduce la Cluj șase filme premiate la festivaluri internaționale și special alese pentru copii și tineri. Importanţa educației cinematografice și necesitatea introducerii ei în școlile din România vor fi pe agenda conferințelor organizate pentru și împreună cu profesorii clujeni. Prima proiecție dn festival este Slăbănoaga de soră-mea / My Skinny Sister (r. Sanna Lenken), o poveste despre gelozie, dragoste şi trădare adolescentină, spusă cu umor şi multă căldură – vineri, la 10.00, la Cinema Victoria. Tot vineri încep proiecțiile și în locațiile de tradiție ale festivalului: Cinema Florin Piersic, Cinema Arta, Cinema Victoria, Cercul Militar, Cinema Mărăști, Mănăștur Open Air și Institutul Francez.
 
La Mănăștur Open Air, programul se va deschide vineri seară cu o poveste despre fotbal și maturizare, El Cinco (r. Adrian Biniez), de la 22.00, iar la Cinema Mărăști, cu Istoria fricii/ Historia del miedo (r. Benjamin Naishtat), de la 18.00.
 
Din acest an, TIFF poate fi descoperit și cu ajutorul aplicației Zoniz, dezvoltată în Cluj. Aplicația conține anunțuri și trimite notificări legate de evenimentele următoare din imediata apropiere a utilizatorului, dar poate fi folosită și pentru a transmite itinerariul sau filmele preferate către prieteni, recomandări zilnice, și promite publicului concursuri și oferte speciale.
Programul complet al festivalului precum și toate noutățile pot fi găsite pe www.tiff.ro.
Biletele pot fi cumpărate online, de pe www.biletmaster.ro, și de la casieriile TIFF.
Aplicația TIFF 2015 este disponibilă în App Store și Play Store.
 
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie 2015, Cluj-Napoca) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

www.tiff.ro | facebook: TransilvaniaIFF | twitter: #TIFF2015 |
Instagram.com/tiffromania | Youtube.com | Blog TIFF

Travka, Grimus și Golan, primele confirmări pentru Fish Eye FEST, ediția a doua

Fish Eye FEST revine în iulie pe plaja de la Vama Veche! Trupele Travka, Grimus, Golan, Yelllow și Velosonics sunt primele confirmări pentru cea de-a doua ediție Fish Eye FEST, care va acoperi weekendul 3-4 iulie 2015. Intrarea este liberă. Un eveniment organizat de Asociația Ad Patres. 
 
Un line-up pentru toate gusturile, două scene, zeci de performance-uri, artă contemporană și delicii culinare dobrogene cu aromă de pește la grătar, iată ce promite ediția secundă Fish Eye FEST. De cu seară până la răsărit, în spațiul vibrant de la malul mării vor avea loc expoziții, ateliere, spectacole de teatru și proiectii de filme de artă. Un exercițiu de reinventare a dinamicii zonei costiere sud dobrogene în jurul comunităților locale de pescari, Fish Eye Fest militează pentru valorificarea patrimoniului natural și cultural al zonei Dobrogea Sud în vederea relansării economiei locale.
 
Desfășurată la început de mai, prima ediție Fish Eye FEST a adunat în aceeași boemă și etern controversată Vama Veche aproximativ 15 000 de participanți în cele două zile de festival, care au dansat prin ploaie într-o atmosferă electrizantă, au cântat și au petrecut până în zori. Pe lângă multă muzică bună în aer liber, ediția de debut Fish Eye FEST a inclus teatru pe plajă, ateliere, seminarii culturale și proiecții de filme cu și despre pescari, iar workshopurile de artă culinară au făcut deliciul gurmanzilor.
 
LINE-UP
YELLLOW
YellLow este un proiect bucureștean de muzica electronica soulfull și curajoasă. Își fac de cap din 2012 și reușesc constant să surprindă cu următorul proiect audio-vizual în care se aruncă. Sunt rockeri, punkeri, electronici, hip-hop, iar instrumentalele lor vibrează cu orchestral analog, viori și voci distorsionate, pentru ca nu au limite pe care să nu le depășească. Componență: Andi (clape, samples si FX), Luiza (voce), Radu (bass) şi Alex (tobe).
 
GRIMUS
Înfiinţată în 2005, trupa clujeană de rock alternativ a lansat mai multe piese, printre care “Solitude”, “In a Glimpse”, “Backseat Driver”, “Confused”, “Insanity”, “Started”, “Face the Light”, “Vanity”, “In your Eyes”, “Nature Falls”. Când spui Transilvania, te gândeşti automat la un loc misterios, care exercită un farmec aparte. Datorită nenumăratelor poveşti, acest tărâm din inima României stârneşte mai multe emoţii decât oricare,  iar Grimus e trupa care livrează cel mai bine coloana sonoră a unui astfel de loc.
 
VELOSONICS
Velosonics este o formaţie bucureşteană de rock alternativ care la frageda vârstă de un an a dezvoltat deja dinţi (în versuri), umblă (deocamdată în interiorul graniţelor ţării) şi nu numai că vorbeşte, dar are tupeul să şi cânte (fiecare la ce se pricepe mai bine, respectiv:  Adrian Spier – voce, Marius Acsintoaie – chitară, Andrei Niculescu– chitară, Flavius Fabian – bass şi Cristian Prihotca - tobe). Elementele care caracterizează Velosonics sunt: play-uri mioritice, perfect pop, producţie impecabilă, sunet curat şi sound British.
 
GOLAN
Sound-ul eclectic ce înglobează influenţe muzicale din zona bossa nova, samba şi electro i-a transformat rapid pe cei de la GOLAN în vedete incontestabile ale scenei muzicale româneşti. Alex, Mihai si Ernesto, pe scurt GOLAN, şi-au făcut debutul muzical în urmă cu un an, şi, contrar numelui nu foarte cuminte pe care îl poartă formaţia, băieţii sunt artişti cu suflet cald, ascunşi în spatele unui costum rebel. Piesa “Promises” a cunoscut un succes online fantastic, nu doar în România ci şi la nivel European. Folosind instrumente live&sampling, cei trei aduc exact stropul de emoţie şi căldura necesare în zona electronică de azi.
 
TRAVKA
Trupa TRAVKA a apărut la Focșani în primăvara anului 2002. Componența actuală îi include pe George Gâdei (voce), Alexei Ţurcan (chitară, samples), Misha Gâlcă (chitară şi bass) şi Cristi Chirodea (tobe). Din 2003, trupa a fost pusă in lumină, din ce în ce mai tare, prin apariţiile la diferite televiziuni, prin concertele susţinute în faţa a mii de oameni şi prin festivalurile la care a luat parte.
 
Despre Asociația Ad Patres
Din 2010, Asociația Ad Patres contribuie la dezvoltarea societatii civile prin elaborarea si implementarea de proiecte, programe si strategii in domeniul cultural. Credem în necesitatea reconstructiei identitatii locale, luptăm pentru intărirea capitalului social la nivel local, vrem să dezvoltăm capacitatea de comunicare a societatii civile și noi mecanisme de transfer de cunostinte pentru a crea o cultura de retea la nivelul societatii civile. Din punct de vedere al impactului produs la nivel comunitar, cel mai reprezentativ proiect al asociatiei il reprezinta lansarea albumului CONSTANTA REMEMBER 1895 – 1945, ce reconstitue din imagini chipului Constantei de altadata www.constanta-remeber.ro
 
www.fisheyefest.com
www.facebook.com/FishEyeFest?fref=ts