Editia a V-a Animation Worksheep, la final
Luni, 18 mai, a luat sfârşit cea de-a cincea ediţie Animation Worksheep. Timp de două săptămâni, în Bran, atelierul a reunit 10 tineri pasionaţi de animaţie din România şi Republica Moldova. În cadrul workshopului de animaţie, s-au organizat şi cursuri de scenaristică şi sound design, menite să dezvolte aptitudinile creative şi tehnice ale participanţilor.
Sub îndrumarea celor doi traineri, Dan Panaitescu şi Sergiu Negulici, cursanţii au luat parte în mod direct la procesul creativ. Alături de doi Worksheeperi seniori, au lucrat intens la o serie de animaţii, care vor funcţiona ca spoturi ale ediţiei aniversare a festivalului Anim’est 2015. Rezultatele atelierului îmbină animaţia cu muzica şi umorul, într-un mod natural şi unitar. Publicul va putea urmări, în această toamnă, pe marele ecran, cele 10 creaţii peste care şi-au pus amprenta cursanţii.
“2015 înseamnă pentru noi a cincea ediţie Animation Worksheep (şi Anim’est Chişinău), dar mai ales a zecea ediţie Anim’est Bucureşti. Este un an foarte special, sărbătorit printr-un proiect foarte special, în cadrul Animation Worksheep.
10 participanţi, 10 personaje, 10 dueluri vizual-muzicale, simpatice, comice şi demente.
Participanţii celui de-al cincilea Worksheep au format cea mai omogenă echipă de până acum, drept care rezultatele workshopului le depăşesc în calitate pe cele anterioare”, declară Vlad Ilicevici, organizatorul atelierului.
Animation Worksheep se concentrează pe munca în echipă, simulând procesul de producţie dintr-un studio de animaţie. Astfel, produsele atelierului cresc calitativ la fiecare ediţie, iar una dintre reuşitele proiectului îl reprezintă numărul mare de Worksheeperi care lucrează, la ora actuală, în studiouri specializate de animaţie.
“La acest workshop înveţi să munceşti într-o echipă, lucrezi la un produs complet cu o finalitate reală. Am acaparat o mulţime de cunoştiinţe, mi-am făcut prieteni noi şi am găsit curajul să încep să fac filme de animaţie”, spune Dragoş Batca, participant.
“Animation Worksheep ocupă un loc important în lista mea de lucruri preferate, aşa că ideea de a reveni în cadrul atelierului, în calitate de Worksheeper senior, m-a umplut de entuziasm. Mi-a făcut plăcere să fiu alături de participanţii de anul acesta, care s-au dovedit a fi un grup minunat de omuleţi calzi, harnici şi deosebit de simpatici, de trainerii de la care continui să învăţ şi simt că voi continua să o fac şi în continuare, şi de echipa din spatele atelierului cărora le sunt profund recunoscătoare şi pe care sunt mândră să îi numesc colegii mei”, descrie experienţa Anna Florea, senior Animation Worksheep.
Anul acesta, Animation Worksheep a avut parte şi de un invitat special, Jean-Luc Slock, alături de care organizatorii pregatesc extinderea platformei educaţionale într-o direcţie internaţională. Jean-Luc Slock este fondator, producător şi director al studioului de animaţie belgian Camera-etc, cu o reputaţie solidă în educarea culturii cinematografice şi promovarea talentelor aflate la început de drum.
Participanţii celei de-a cincea ediţie sunt: Andreea Ilisăi, Dragoş Batca, Ilinca Seda, Mara Graur, Matei Monoranu, Noemi Kruppa, Roxana Loncea, Ştefan Creţu, Ştefan Procopie, Vadim Ciocazan.
Participanţii seniori sunt Anna Florea şi Ioana Nicoară.
Animation Worksheep este organizat de către Asociaţia Culturală ESTENEST, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.
Parteneri: Noumax, F64, DSG
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu