Proiecţii speciale cu filmele „Sunt o babă comunistă”, „Funeralii fericite” şi „Aferim!” la festCO



Caravana Filmului Românesc continuă şi anul acesta colaborarea cu Festivalul Comediei Românești – festCO.
Eveniment de tradiţie, organizat de Teatrul de Comedie, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, în perioada 23 - 31 mai a.c., festCO a ajuns la cea de-a XIII-a ediţie, a cărei tematică stă sub semnul superstițiilor și a antinomiei noroc - ghinion.
Şi totuşi, ştim să facem haz de necaz, nu ne sperie nici „pisica neagră” și nici cifra 13 şi, cu siguranţă, prin umor şi voie bună actori, regizori, jurnalişti şi spectatori deopotrivă, ne vom simţi bine împreună, fie în sală, urmărind spectacolele din program, fie în aer liber, urmărind filme româneşti de excepţie.

Căci, născută anul trecut din parteneriatul menţionat mai sus, nouă secțiune Cinemateca FestCo & Caravana Filmului Românesccontinuă, astfel că anul acesta spectatorii iubitori de film și teatru sunt invitați să vizioneze „Sunt o babă comunistă” - regia Stere Gulea, „Funeralii fericite” – regia Horaţiu Mălăele şi „Aferim!” – regia Radu Jude. 

Şi pentru că atracţia anului trecut, pe lângă filmele prezentate, a fost dată de prezenţa unor invitaţi de marcă, nu ne vom da din lături nici în acest an de a păstra acest bun obicei şi i-am poftit pe: Luminița Gheorghiu, Horațiu Mălăele, Stere Gulea, Anca Sigartău, Tania Popa, Mihaela Sîrbu, Toma Cuzin, Șerban Pavlu, Alexandru Bindea, Mihai Gruia Sandu, Gabriel Spahiu, Constantin Drăgănescu, Vivi Drăgan Vasile spre a întregi serile de film prin prezenţa şi povestirile lor. 

Proiecţiile au loc în aer liber, lângă Teatrul de Comedie (Str. Poştei), după următorul program:

Joi, 28 mai, ora 21.30: SUNT O BABĂ COMUNISTĂ
Regia: Stere Gulea
Scenariul: Lucian Dan Teodorovici, Vera Ion, Stere Gulea
Cu: Luminiţa Gheorgiu, Marian Râlea, Ana Ularu, Collin Blair, Anca Sigartău, Valeria Seciu, Coca Bloos, Şerban Pavlu, Tania Popa, Costel Constantin, Mihai Dinvale, Gabriel Spahiu, Mihai Gruia Sandu, Paul Chiribuţă, Ionel Mihăilescu, Andreea Vasile, Constantin Florescu, Ingrid Bisu, Alexandra Pirici, Constantin Drăgănescu, Mircea Andreescu, Daniel Popa, Bogdan Talaşman, Alexandru Georgescu, Viorica Geantă Chelbea
O producţie MediaPro Pictures
AP – Acordul părinţilor pentru copii sub 12 ani
Durata: 94 min.
Bazat pe romanul omonim al lui Dan Lungu, unul dintre cele mai traduse titluri ale anului 2009, filmul „Sunt o babă comunistă” spune povestea unei generaţii care nu se poate adapta realităţilor de după '89.

Vineri, 29 mai, ora 21.30: FUNERALII FERICITE
Regia: Horațiu Mălăele
Scenariul: Adrian Lustig
Cu: Horațiu Mălăele, Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Crina Semciuc, Meda Victor, Florin Zamfirescu, Toma Cuzin, Constantin Chiriac, Sergehi Mizil, Adriana Șchiopu, Tudorel Filimon, Gheorghe Ifrim, Valentin Popescu, Virginia Rogin, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea,
Producător: Adrian Lustig
O producţie: Fundaţia Teatru Contemporan
N15 – Nerecomandat sub 15 ani
Durata: 111 min.
„O comedie amăruie, care va ţine spectatorii cu zâmbetul la gură de la începutul proiecţiei până vor ajunge acasă” - Adrian Lustig


Sâmbătă, 30 mai, ora 21.30: AFERIM!
Regia: Radu Jude
Scenariul: Radu Jude, Florin Lăzărescu
Cu: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Alexandru Bindea, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Mihaela Sîrbu,
Adina Cristescu, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu, Liviu Ornea
Producător: Ada Solomon
O producţie HI FILM
N15 – nerecomandat sub 15 ani
Durata: 105 min.
În Țara Românească a începutului de secolul XIX, zapciul Costandin însoțit de fiul său, Ioniță, caută un rob fugar.

Accesul la toate proiecțiile este liber, în limita locurilor disponibile.
 *
Festivalul Comediei Româneşti - festCO a fost înfiinţat în 2003 la iniţiativa directorului Teatrului de Comedie, actorul George Mihăiţă. festCO are ca scop promovarea dramaturgiei româneşti şi a celor mai bune spectacole ce au la bază texte de comedie românească.

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București
Sponsori: FORD Neste Automotive
Parteneri: Teatrul Odeon, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, Teatrul de animație Țăndărică, Teatrul Excelsior, Teatrul Național București, Teatrul ACT, Teatrul „Ion Creangă”, Asociaţia Teatrului de Comedie „George Mihăiţă”, Clubul UNESCO Adolescenții, Rin Hotels, Zoniz Proximity Marketing Platform, Caravana Filmului Românesc, Asociația „Vis a vis”.

Parteneri media: Yorick, Ziarul Metropolis, Blitz Tv, Orașul Vechi, Port.ro, Infinitezimal, Agenția de carte, Art Act Magazine, Radio România Cultural, Radio România Bucureşti
Website: http://www.festco.ro  
*
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), împreună cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro), a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat la nivel naţional prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei doi ani de existenţă, Caravana filmului românesc s-a oprit în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reşiţa, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina şi Bucureşti, ajungând la un număr total de aproximativ 44.500 de spectatori şi consemnând 477 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.
*
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei şi al UCIN – Uniunea Cineaştilor din România;
Sponsor: Next Gen Communications;
Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema  - AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Comunicate de afaceri, Timp Românesc, Prompt Media, Agenţia de Carte, Viitorul Ilfovean, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială, Asociaţia Cris, nONGuvernamental, CSR Nest, GEAc, Grădiniţe Bucureşti, Calendarul Copiilor, Melc Codobelc
Website: www.caravanafilm.ro

0 comentarii: