#Cannes2015: Comoara lui Corneliu Porumboiu a luat Premiul Un Certain Talent la Cannes



În urmă cu doar câteva minute, în Sala Lumière a Palatului Festivalului de la Cannes, regizorului Corneliu Porumboiu i-a fost acordat Premiul Un Certain Talent, pentru filmul COMOARA | THE TREASURE.

Din fericire pentru spectatorii din România, ei pot vedea în premiera filmul, la doar cateva zile de la acest moment.

Juriul prezidat anul acesta de actrița Isabella Rosselini a acordat regizorului producției ce va avea premiera în România pe 29 mai Premiul Un Certain Talent în cadrul Secțiunii Un Certain Regard “pentru umorul și inteligența cu care ni se arată complexitatea vieții”. Din juriu au mai făcut parte regizorul Haifaa Al-Masour (Arabia Saudită), Nadine Labaki - actriță de origine libaneză, regizorul de origine greacă Panos H. Koutras și actorul francez Tahar Rahim.

Un Certain Regard este o categorie a Selecției Oficiale de la Cannes ce fost introdusă în 1978 de către Gilles Jacob, desfășurându-se în paralel cu Competiția pentru Palme d’Or. Alături de filmul Comoara, România a fost reprezentată anul acesta în cadrul acestei secțiuni și de Un etaj mai jos semnat de Radu Muntean. 

Mai jos puteți citi câteva aprecieri ale presei internaționale după proiecțiile filmului lui Porumboiu la Cannes: „O minunată fabulă despre România de azi, o frumoasă demonstraţie a umorului tipic românesc” – Les Inrockuptibles 
„O gură de aer proaspăt.“ – Il Gazetino„Cu acest film, secțiunea Un Certain Regard prinde culoare." – Coming Soon
„Jucăuș și inteligent, Corneliu Porumboiu vine cu un nou film ce îmbină delicat umorul cu o imersiune în istoria recentă a României. (...) Talentatul regizor nu ratează ocazia de a relata o poveste savuroasă.“ Cineuropa

„Momente de comedie pură, umor degajat. Incredibil.“ – Stanze di Cinema
„Porumboiu este cu siguranță unul dintre cei mai originali cineaști apăruți în istoria recentă.“ – Screen International
„În filmele lui Porumboiu nu primești niciodată doar ce vezi. Ele conțin o bogăție ce e gata să fie descoperită la o privire mai atentă.“ – Hollywood Reporter

Pentru Corneliu Porumboiu nu este primul premiu la Cannes. El a mai primit premiul pentru debut Camera d'Or în 2006 pentru A fost sau n-a fost?, iar  în 2009, Poliţist, adjectiv a primit premiul FIPRESCI şi premiul juriului secţiunii Un Certain Regard.

Filmul Comoara va avea premiera în România la finalul acestei săptămâni și va rula în 30 de cinematografe din 19 orașe. Astfel spectatorii din București (Cinema City Cotroceni, Cinema City Grand Mall, Cinema City Sun Plaza, Cinema Elvira Popescu, Cinema Patria, Hollywood Multiplex, Grand Cinema & More, Movieplex, Union și Cinema Studio, Arad (Cinema City Atrium Mall), Bacău (Cinema City), Baia Mare (Cinema City), Brașov (Cityplex), Brăila (Cinema City), Buzău (Cinema Dacia), Cluj (în cadrul TIFF), Constanța (Cinema City, Cityplex), Craiova (Cinema Patria), Iași (Cinema City), Pitești (Cinema City), Ploiești (Cinema City Nepi), Reșița (Cinema Dacia), Sibiu (Cinema Arta), Târgu Jiu (Cinema City, Cinema Sergiu Nicolaescu), Târgu Mureș (Cinema Arta, Cinema City), Timișoara (Cinema City) și Vaslui (EuroCinema) vor putea vedea filmul in scurta vreme pe marile ecrane din orașul lor urmând ca în a doua săptămână de la premieră să poată fi văzut și în Botoșani (Cinema Unirea), Deva (Cinema Patria) și Piatra Neamț (Cinema Dacia).


Regizorul și actorii se vor întâlni cu publicul din întreaga țară în cadrul unor proiecții de gală, ce urmează să aibă loc imediat după premiera filmului în cinematografe. Vom reveni în curând cu programul acestor proiecții. Deocamdată, sâmbătă, 30 mai, la ora 19.30, va puteți întâlni cu echipa filmului la București, la Cinema Studio, la Avanpremiera Les Films de Cannes a Bucarest.
 

Sinopsis:
Costi lucrează la primărie și duce o viață liniștită, cum îi place lui să spună. Seara obișnuiește să-i citească povești fiului său de 6 ani. Preferata lor e Robin Hood. 

Într-o seară, un vecin îl roagă să-i împrumute niște bani. E disperat, banca i-a scos apartamentul la vanzare. Costi ezită, l-ar împrumuta pe vecin, dar asta i-ar periclita liniștea, are și el credite la bancă. Îl refuză și se întoarce la fiul său și la Robin Hood. Vecinul revine. Îi spune că în satul bunicilor săi există o legendă: se zice că străbunicul său ar fi îngropat o comoară în curtea casei, înainte de venirea comuniștilor la putere. În cazul în care Costi va plăti pe cineva cu un detector de metale și vor găsi comoara, o vor impărți jumătate - jumătate.  Costi nu stă prea mult pe gânduri. De a doua zi caută pe cineva cu un detector de metale...

Rolurile principale sunt interpretate de Cuzin Toma (Aferim, Câinele japonez, Domnișoara Cristina),  Adrian Purcărescu și actorul amator Corneliu Cozmei. Cuzin Toma joacă alături de soția lui, Cristina și băiatul lor, Nicodim, în vârstă de 8 ani.

În alte roluri îi puteți vedea pe actorii: Florin Kevorkian, Laurențiu Lazăr, Ciprian Mistreanu, Marius Coandă, Dan Chiriac, Clemence Valleteau, Iulia Ciochină, Radu Bânzaru.

Mai multe despre film puteți afla de pe website-ul oficial al filmului: www.filmulcomoara.ro

Imaginea filmului este semnată de Directorul de imagine Tudor Mircea, cu care Corneliu a colaborat și la Când se lasă seara peste București sau Metabolism, iar producția este asigurată de Marcela Ursu(42 Km Film), în coproducție cu Les Films de Worso și Rouge International. Proiectul este susținut de CNC România (Centrul Național al Cinematografiei), ARTE, EURIMAGES, CNC Franța, cu participarea  HBO România, Nestle și UPC România.

Premiera în România va avea loc în data de 29 mai 2015, iar 42 KM FILM este compania de distribuție a filmului în România.

Mai multe detalii găsiți și pe pagina: www.facebook.com/filmulcomoara, iar accesând link-ul de mai jos puteți urmări trailerul filmului conceput de Good Hands:

________________


Corneliu Porumboiu este regizor și scenarist, cunoscut pentru lungmetrajele A fost sau n-a fost? (2006), Polițist, Adjectiv (2009),  Când se lasă seara peste București sau Metabolism (2013) și documentarul Al doilea joc (2014), selectat la Festivalul International de Film de la Berlin în sectiunea Forum.

0 comentarii: