Echipa "Un etaj mai jos" la KINObservator-ul de la Union



Joi, 24 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Strada Ion Câmpineanu nr. 21) va fi prezentată, în cadrul seriei de evenimente KINObservator, cea mai recentă premieră românească, UN ETAJ MAI JOS, în regia lui Radu Muntean. Proiecţia va fi urmată de o discuţie cu regizorul, scenaristul Răzvan Rădulescu, producătoarea delegată Oana Kelemen şi alţi membri ai echipei filmului.

UN ETAJ MAI JOS, al cincilea lungmetraj regizat de cineastul român Radu Muntean (după FURIA, HÂRTIA VA FI ALBASTRĂ, BOOGIE şi MARŢI, DUPĂ CRĂCIUN), a avut premiera mondială în cadrul competiţiei „Un Certain Regard” a Festivalului de la Cannes de anul acesta, fiind ulterior selecţionat în mai multe festivaluri internaţionale importante (TIFF Cluj, Karlovy Vary, Melbourne, Sarajevo, Toronto); filmul, care a fost primit cu cronici excelente, urmează să fie prezentat în curând şi la festivalurile de la Londra (BFI London Film Festival) şi Vancouver.

Scenariul este semnat de regizorul Radu Muntean împreună cu vechii săi colaboratori Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu. Din echipa filmului mai fac parte producătorul Dragoş Vîlcu, directorul de imagine Tudor Lucaciu (RSC), monteurul Alexandru Radu, scenograful Sorin Dima, designerul de costume Eliza Frone, inginerul de sunet Andrei Rigaut, sound designerul Electric Brother (Cristian Ştefănescu) şi directorul de producţie Dragoş Potop. Rolurile principale sunt interpretate de cunoscuţii actori Teodor Corban, Iulian Postelnicu şi Oxana Moravec, cărora li se adaugă interpreţi din mai multe generaţii, precum Tatiana Iekel, Ionuţ Bora, Maria Popistaşu, Ioana Flora, Vlad Ivanov, Adrian Văncică, Alexandru Georgescu, Mihaela Sîrbu, Adina Lucaciu, Constantin Diţă sau Paul Ipate.

Acesta este cel de-al 23-lea eveniment din cadrul KINObservator-ului, program organizat de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista „Observator cultural”, începând din noiembrie 2012. Printre cineaştii ale căror filme au fost prezentate şi discutate până acum în cadrul programului se numără românii Cristian Mungiu, Dan Chişu, Paul Negoescu, Radu Gabrea, Marian Crişan, Florin Piersic Jr., Călin Peter Netzer, Adrian Sitaru, Cătălin Leescu, Marian Baciu, Corneliu Porumboiu, Igor Cobileanski, Valentin Hotea, Tudor Cristian Jurgiu, Anca Damian, Bogdan Mustaţă, Alexandra Gulea, Vlad Petri, Andrei Gruzsniczki şi Radu Jude, dar şi croatul Pavo Marinković.

Sinopsis scurt UN ETAJ MAI JOS:
Dupa ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercatie domestica ce se sfârseste cu o crima, Patrascu trebuie sa înfrunte doi vecini foarte apropiati: unul este bizarul ucigas, celalalt este propria sa constiinta.

(Autor afiş: Petre Apostol)

Pentru mai multe informaţii:
cinematecaromana@gmail.com
www.anf-cinemateca.ro
www.facebook.com/pages/Cinemateca-Română-Pagina-oficială/404750289652215
www.facebook.com/cinemateca.romana

0 comentarii: