Ghici cine vine la Impro?
La TNB începe astăzi a treia ediție a Festivalului Național de Improvizație. Până duminică, 27 septembrie, la Sala Media spectatorii pot intra în atmosfera teatrului de improvizație prin 15 spectacole originale. 70 de actori vor juca pentru prima oară în fața publicului spectacolul lor de vis. Dintre spectacolele adunate în jurul conceptului de „ Dream Project”, primul ales, pentru deschiderea festivalului, astăzi, de la ora 19.00, este „Improcabaret” - un show muzical realizat de singura trupă de improvizație exclusiv feminină din România.
Vineri, de la ora 20:15, puteți descoperi misterele unei crime în care autorul este încă în libertate. “Mistere Urbane” este un spectacol în care martorii, criminalul, motivul şi arma crimei sunt piesele de puzzle, iar totul este improvizat de către actorii trupei Urban Impro.
Sâmbătă va urca pe scena Teatrului Național București unica trupă din afara capitalei. IDIOT e singurul și cel mai bun trup de improvizație teatrală din Iași iar cei cinci actori pot fi văzuți începând cu ora 19:00.
În utlima zi de festival, înainte de spectacolul de închidere în care 5 invitați străini vor juca un spectacol în limba engleză, într-o formulă originală, de la ora 19:00 publicul va lua parte la un spectacol de gală - o decernare de premii improvizate, în care publicul joacă rolul Academiei de Film. “And the winner is..” este spectacolul jucat de cei patru improvizatori ai trupei Obligo., de la ora 19:00.
Pe lângă spectacole, atât publicul cât și improvizatorii pot participa și la workshopurile acestei ediții, susținute de șase invitați speciali sosiți din SUA, Israel Iralnda, Belgia. Actori precum Maria Dinulescu, Andreea Bibiri, Vlad Logigan, Alex Conovaru, Nicoleta Lefter, Victoria Dicu, Geo Remeș s-au alăturat întalnirilor din cadrul Festivalului Național de Improvizație.
Pe lângă spectacole, workshopuri și discuții deschise, cei curioși în ale improvizației sunt invitați la o lansare de carte mai neobișnuită, “O cărticică haioasă despre improvizație” va fi lansată prin prezența virtuală a autoarei Jill Bernard în cadrul festivalului și în librăriile din România. Lansarea va avea loc duminică, de la ora 17:00, la TNB, iar intrarea la eveniment este gratuită.
Programul integral al celei de-a treia ediții IMPRO poate fi accesat pe http://improfest.ro/program/
Biletele și abonamentele valabile în perioada 24-27 septembrie s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate de pe www.bilet.ro și de la casa de bilete a TNB.
IMPRO este organizat de Asociația Tam-Tam și finanțat de ARCUB în cadrul Programului cultural „Ești București” 2015 (Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti)
Parteneri: Ambasada Statelor Unite ale Americii, Ambasada Israel, Teatrul Național București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Universitatea București, Maronqua, Improvisneyland, Pegas, Kfea, Aqua Carpatica, Dianei 4.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu