Carnea interzisă la concertul Morrissey

În 2014, Morrissey declara că "nu e nici o diferență între consumul de carne și pedofilie. Ambele sunt viol, violență, crimă”. Activist înfocat pentru drepturile animalelor și probabil cel mai vehement vegetarian al tuturor timpurilor, fostul solist The Smiths are un talent deosebit în a-și exprima cu stridență convingerile. De câțiva ani încoace, cântă doar în spații care nu comercializează produse din carne, iar Sala Palatului nu va face excepție. Pe 14 octombrie, porțile se deschid de la ora 19:00, iar concertul va începe de la ora 20:00.
 
În 1985, The Smiths lansau "Meat is  Murder", album care a ajuns pe locul 1 în topurile din  Marea Britanie, și care, spune Morrissey, a determinat nenumărați ascultători să renunțe la carne. Morrissey a devenit vegetarian la vârsta de unsprezece ani, influențat de mama sa, de asemenea vegetariană. În epoca The Smiths, era cunoscut prin faptul că le-a interzis membrilor trupei să fie fotografiați consumând carne. În februarie 2013, după multe speculații, arena Staples Center din Los Angeles (capacitate 20 000 spectatori) a fost de acord pentru prima dată în istorie să comercializeze exclusiv mâncare vegetariană cu ocazia concertului Morrissey programat aici. Inclusiv standurile Mc Donalds au fost închise, în ciuda contractelor pre-existente. Într-un comunicat de presă, Morrissey a declarat atunci că "nu este o victorie pentru mine, ci o victorie pentru animale". O solicitare similară îi fusese respinsă anterior lui Paul McCartney. Fostul solist The Smiths este susținător activ al PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) de peste 30 de ani.
 
Morrissey este considerat de revista de muzica NME drept "unul dintre cei mai influenți artiști vreodată", în timp The Independent spunea că cele mai multe staruri pop trebuie să moară pentru a atinge același gen de statut". Pentru spectacolul de la Sala Palatului de pe 14 octombrie au mai rămas în vânzare trei categorii de locuri, la prețurile de 145, 190 sau 220 lei. Tichetele se pot cumpăra online pe www.eventim.ro sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV). Biletele pot fi achizitionate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă, nr. 15.

0 comentarii: