Se caută proiecte de film: încep înscrierile la Transilvania Pitch Stop



Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) organizează, în perioada 29 mai – 4 iunie 2016, cea de-a treia ediție a programului Transilvania Pitch Stop (TPS). Proiectul le este dedicat cineaștilor din România și Republica Moldova aflați la primul sau al doilea lungmetraj și oferă consultanță personalizată de dezvoltare de scenariu, training și o platformă pentru susținerea pitch-ului în fața unor potențiali parteneri. Prin parteneriatul cu Festivalul de la Locarno, TPS susține primii pași către finanțarea celor mai promițătoare proiecte de film, facilitându-le vizibilitatea la nivel internațional.

Până pe 30 aprilie 2016, regizorii sunt invitați să își înscrie un proiect de lungmetraj de ficțiune aflat într-o etapă de început a dezvoltării. Se va acorda o atenție specială proiectelor de calitate cu un potențial ridicat de a fi realizate, cu accent pe cele cu buget redus și independente. Este recomandată prezența unui producător atașat proiectului.

Regizorii și producătorii celor cinci proiecte selecționate vor fi invitați la TIFF, unde, în cadrul unui atelier-maraton de șase zile, se vor forma grupuri de lucru - echipa proiectului și trainerii. Accentul activitatii în grup va fi pus pe idei eficiente de „vânzare” a proiectului în fata unor potentiali parteneri institutionali si finantatori, pregatirea pitch-ului, dar si pe consultanta la nivel de scenariu si structura dramaturgica din partea trainerilor si expertilor implicati. TPS pune accent pe interactiunea dintre grupuri si familiarizarea cu fiecare proiect în parte, încurajând colaborarea si schimbul de idei între echipe, pentru o experienta creativa completa.

Unul dintre premiile acordate în urma deliberarii celor trei membri ai juriului este TPS Development Award  - în valoare de 2000 de euro, oferit de TIFF si adjudecat anul trecut de Ivana Mladenovic, cu proiectul Soldatii. CoCo Award i-a fost acordat anul trecut lui Bogdan Muresanu, pentru 1985, constând în includerea proiectului în cadrul Connecting Cottbus East West Co-production Market. În urma parteneriatului semnat de la prima editie cu Festivalul de la Locarno, doua proiecte câstigatoare vor fi invitate în cadrul Locarno Industry Days, pentru un matchmaking personalizat cu profesionistii din industrie (producatori, companii de finantare, agenti de vânzari, distribuitori).
 

Toți cei interesați să aplice la Transilvania Pitch Stop o pot face până pe data de 30 aprilie 2016. Pentru a înscrie proiectul, este necesară crearea unui cont pe platforma eventival.eu, la acest link: https://vp.eventival.eu/tiff/2016.

Toate documentele necesare pentru finalizarea aplicației pot fi găsite consultând regulamentul TPS. Detalii, pe www.tiff.ro și la adresa de mail tps@tiff.ro.

***
Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

#concert The Hollywood Vampires la Bucuresti - 6 iunie

The Hollywood Vampires , super-grupul care a facut senzatie la Premiile Grammy anul acesta, vine in Bucuresti, la Romexpo, pe 6 iunie 2016.

Se poate numi o “vara incendiara” aceea in care ai ocazia sa-l vezi in carne si oase pe Johnny Depp, in rolul de rock-star fluturandu-si pletele , pe o scena imensa si stapanind chitara precum un adevarat zeu al muzicii. Acest vis va deveni realitate anul acesta, pe 6 Iunie in Bucuresti, la Romexpo, cand super-grupul The Hollywood Vampires format din Johnny Depp, Alice Cooper si Joe Perry ( Aerosmith) va sustine un show exploziv in premiera in Romania. Este o onoare , dar si un moment unic pentru tara lui Dracula, avand in vedere ca o trupa precum The Hollywood Vampires vine la noi in acelasi an in care a performat la decernarea premiilor Grammy. 


Johnny Depp, unul dintre cei mai cunoscuti actori ai planetei are bineinteles un program incarcat, impartindu-si viata intre cariera muzicala si film, asa ca romanii se numara printre putinii norocosi care se vor putea bucura de o intalnire de gradul zero cu titanul marilor ecrane. 


Grupul The Hollywood Vampires, in care s-au perindat nume grele ale rock-ului precum John Lennon sau Ringo Starr, a fost infiintat de catre legendarul Alice Cooper in 1970. In 2015, i-a cooptat pe Johnny Depp si Joe Perry ( Aerosmith) pentru a sustine un concert la Festivalul Rock in Rio, din Brazilia, iar dupa succesul rasunator, acestia au decis sa porneasca in turneu incepand cu data de 24 Mai 2016.


Asadar, Phoenix Entertainment va invita sa va racoriti in aceasta vara cu un concert de proportii : The Hollywood Vampires, pe 6 Iunie, la Romexpo .


Incepand de astazi, veti putea achizitiona bilete la toate categoriile, la pret promotional (Early Bird): Diamond Circle 439 ron, Golden Circle 249 ron, Normal Circle 149 ron. Acestea sunt disponibile in numar limitat. Dupa epuizarea lor, preturile vor fi: 459 ron la Diamond Circle, 279 ron la Golden Circle si 169 ron la Normal Circle.


Biletele se gasesc in reteaua Eventim si online pe www.eventim.ro.
http://www.eventim.ro/ro/bilete/the-hollywood-vampires-bucuresti-romexpo-428842/event.html

Un concert organizat de Phoenix Entertainment si sustinut de Rock FM!

Fb event: https://www.facebook.com/events/1687477438170904/

Pixels - show aniversar & lansare album - 14 aprilie

Pe 14 aprilie Pixels laseaza pe orbita al treilea album - ROK, un material la care formatia a lucrat 4 ani. Cu aceasta ocazie, trupa sarbatoreste si 10 ani de existenta.

Invitat special este SILENT STRIKE, care si el se gandeste ca acum 10 ani lansa primul album.

Bilete: 25lei in pre-sale pe eventbook.ro
30 lei, in seara evenimentului, la intrare in club.
Albumul digital se va distribui gratuit la concert.
FB event: https://www.facebook.com/events/189749788063477/
============================================
Albumul va contine 12 piese printre care veti regasi single-urile: Silk And Silicone, Electric Blood, Woods dar si Night.

2016 este anul Pixels. O trupa care este la al treilea album și care a trecut prin multe până să ajungă aici. La 10 ani de la înființare, trupa Pixels își propune un an activ și cu un album lucrat îndelung, timp de 4 ani. Albumul se numește ROK și este înregistrat și mixat la creativelaboratories.ro și sprijinit de greenvillemusic.ro.

Pixels înseamnă circuite, înseamnă sunet, silicon și satin; o legiune a cărei valoare este mai mare decât suma părților sale. Anul acesta, se împlinesc 10 ani de Pixels.

Asta înseamnă:

...trei generații de membrii: Dan Șerbanescu, Alexandru Buzea, Alexandru Catrina, Marius Lung, Irina Creangă.

...si zeci de scene: Delta Music Fest (alături UNKLE), Stufstock (alături de Deus), Fabrica (alături Sofa Surfers), Party Orange (alături de Sophie Ellis Bextor), Control (alături de Lowe), InTransylvania, Shine Festival, StreetDelivery etc.

Componenta actuala a formatiei este: Catalin Rulea - Voce / Chitara / Sintetizator, Andreas Aron - MC / Bas, Tudor D. Popescu – Tobe, Liviu Iancu - Sintetizator / Backing Vocals, Ana Maria Alexie – Voce.
--------------------------------------------------
======================================

¬ A sosit momentul să deschidem un nou capitol. ROK este cel de-al 3-lea album Pixels. Unul în care ne-am propus să explorăm ideea de contradicție: analog și digital, chitară și sintetizator, puls uman și beat programat; totul adus împreună de o voce androgină, unanimă. ¬ - PIXELS

 

The Amsterdams - lansare album "Eternity for Dummies" - 12 aprilie


După „Winds Apart”, materialul unplugged lansat în 2013, The Amsterdams revin în 2016 cu noul album de studio: „Eternity for Dummies”!

Concertul de lansare va avea loc marți, pe 12 aprilie la București în Club Control (str. Constantin Mille, nr. 4) începând cu ora 21:00 și va fi însoțit de un show vizual digital realizat de Buzilan Studio. Facebook event: http://umusic.ly/lansare.EFD.Control

După aceea, trupa va mai susține concerte de lansare în următoarele orașe:
- Cluj, 14 aprilie, Euphoria Music Hall (cal. Mănăștur, nr. 2-6)
- Oradea, 22 aprilie, Bodega (str. Arany Janos, nr. 7)
- Timișoara, 23 aprilie, The Note Pub (bd. Mihai Eminescu, nr. 2)

De pe noul album de studio cunoașteți deja piesa Arrows, lansată în concert acum câteva săptămâni, piesă care are acum și un videoclip oficial! Acesta a fost realizat de către Creative Division, producător Sorin Cucu, regia Andrei Lupu și Cristi Nedelciu. Fotografii making-of de la filmări găsiți pe pagina Creative Division -http://bit.ly/1Sqh8to


Albumul „Eternity for Dummies” va fi lansat pe 12 aprilie sub egida Universal Music România.
Fiți așadar alături de The Amsterdams la concertele din turneul de lansare – pe 12 aprilie la București, pe 14 aprilie la Cluj pe 22 aprilie la Oradea și pe 23 aprilie la Timișoara!

The Amsterdams:
Andrei Hațegan (voce, chitară)
Andrei Ungureanu (chitară)
Augustin Nicolae (bass, backing vocals)
Ovidiu Bejan (chitară, synth, backing vocals)
Chris Olsman (tobe)
http://fb.com/theamsterdams
http://www.umusic.ro/
------------------------------------------------
Intrare generala in club: 10 lei, incepand cu ora 21.00
BAR SPECIAL OFFER: 50% discount, dupa ora 22.00.

FB event: https://www.facebook.com/events/1749864515243200 

Karpov not Kasparov live. Afterparty: Spatz Habibi (DE)

LIVE: Karpov not Kasparov
♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝
Semi-eroi ai scenei locale dar si neobositi turisti muzicali, Karpov not Kasparov si-au plimbat instrumentele de-a lungul si de-a latul batranului (dar petrecaretului) nostru continent, prin cluburi si localuri de cartier din Viena, Berlin, Milano, Brussellex, Florenta, Hamburg, Budapesta, Linz, Torino, Dusseldorf, Belgrad, Leipzig, Basel, Varsovia, Luzern, Praga, Lille, Cracovia, Sofia si nu in ultimul rand Chisinau si Galati. In plus, cateva festivaluri mici si maricele, un album pe vinil, difuzari la radiouri transatlantice, coloane sonore pentru filme mute, concerte in toalete publice, in bucatarii de restaurant, in magazine de pantofi sau la azile de seniori.
Pentru sambata la Control, ce doi au pregatit un program artistic vocal-instrumental presarat cu hituri consacrate sau in devenire. Remixuri de piese vechi si schite de melodii noi. Fumuri pe scena, cabaret, animatoare...
♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝
www.knotk.com
www.soundcloud.com/knotk
www.facebook.com/karpovnotkasparov
Sala Berlin/ 21.00h

DJ set: Spatz Habibi (DE)
♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝
A trecut ceva vreme de cand Spatz Habibi era doar un insider tip soptit intre audiofilii si tocilarii muzicali ai Berlinului.
Duo-ul anglo-saxon isi plimba acum impresionanta colectie de viniluri prin toata Europa, la festivaluri si petreceri underground.
In putinul lor timp liber cei doi au reusit sa devina parintii biologici ai casei de discuri PolychromeSounds. De atunci tot invita Dj si muziceni din intreaga lume prin localuri decadente din Berlin unde se intampla cele mai deocheate petreceri, din punct de vedere muzical, desigur.
♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝♝
http://polychromesounds.com/
https://soundcloud.com/spatzhabibi
https://facebook.com/spatzhabibi/
Front Control/ 22.00h


FB event: https://www.facebook.com/events/260348167631331

Salonul de Proiecte: La Seral II

LA SERAL II

Curatoriatul: între educație și construcție instituțională
Prezentări, ateliere și seminarii
Aprilie - Mai 2016
București


Prezentări publice
Amfiteatrul UNArte - Calea Griviței nr. 28
UNAgaleria - Str. General Constantin Budișteanu nr. 10

Ateliere și seminarii
UNArte - Str. General Constantin Budișteanu nr. 19 - Etajele 3 și 4

Această sesiune de prezentări, ateliere și seminarii ce se desfășoară pe durata a două luni constituie un nou capitol al programului educațional "La seral", program demarat de Salonul de proiecte în octombrie 2014. De această dată vor fi urmărite teme legate de curatoriat, o practică înțeleasă nu doar prin prisma dimensiunii ei educative, ci și prin posibilitățile pe care ea le generează de a crea platforme ce încurajează inițiative artistice și tipuri de gândire care nu pot fi articulate în alte tipare instituționale. Intervențiile din cadrul programului aduc în atenție exemple/studii de caz care chestionează, pe de o parte actul educațional, iar pe de altă parte oferă un cadru de discuție și cunoaștere a unor modele inovatoare de susținere a artei contemporane în contexte culturale și socio-politice care sunt de multe ori ostile premiselor și modurilor ei de manifestare. Programul are o marcată componentă regională, axându-se pe problematici relevante spațiului central și est-european, fără a se limita însă la acesta. Setul de probleme identificate la nivel regional pot fi cu ușurință extrapolate unui context mai larg, de unde și nevoia de a vorbi despre auto-organizare și deschidere instituțională, despre noi moduri de a construi viitorul, extinzând în permanență spectrul de interogații de la nivelul local la cel regional și global.
 
Program

Mona Vătămanu și Florin Tudor

Artiști vizuali (București, RO)
prezentare publică - marți, 5 aprilie / 18.00 / UNArte Griviței, Amfiteatru
atelier - miercuri, 6 aprilie / 10.00 / UNArte Budișteanu, Etaj 4, Sala 53

Grupul h.arta
Colectiv artistic format din Maria Crista, Anca Gyemant, Rodica Tache (Timișoara, RO)
prezentare publică - marți, 12 aprilie / 18.00 / UNArte Griviței, Amfiteatru
atelier - miercuri, 13 aprilie / 10.00 / UNArte Budișteanu, Etaj 4, Sala 53

Jelena Vesić
Scriitoare, curatoare independentă (Belgrad, SRB)
prezentare publică - miercuri, 20 aprilie / 18.00 / UNAgaleria
seminar - joi, 21 aprilie / 10.00 / UNArte Budișteanu, Etaj 3, Sala 43

Eszter Szakács
Curatoare, tranzit.hu (Budapesta, HU)
prezentare publică - miercuri, 4 mai / 18.00 / UNAgaleria
seminar - joi, 5 mai / 10.00 / UNArte Budișteanu, Etaj 3, Sala 43

Vlad Morariu
Cercetător, lector, curator / Loughborough University (UK)
prezentare publică - miercuri, 11 mai / 18.00 / UNAgaleria

Antonia Alampi
Curatoare independentă, istoric de artă, pedagog (Berlin, DE)
prezentare publică - miercuri, 18 mai / 18.00 / UNAgaleria
seminar - joi, 19 mai / 10.00 / UNArte Budișteanu, Etaj 3, Sala 43

Kate Fowle
Directoare curatoriat, Garage Museum of Contemporary Art (Moscova, RU)
prezentare publică - miercuri, 25 mai / 18.00 / UNAgaleria

Pentru înscrierile la ateliere și seminarii vă rugăm să ne scrieți în prealabil la adresa: salonuldeproiecte@gmail.com. Participarea se va face în limita locurilor disponibile.

Program organizat de Asociația Salonul de proiecte, București

În parteneriat cu Universitatea Națională de Arte, București

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Salonul de proiecte este un program curatorial inițiat în anul 2011 de Magda Radu și Alexandra Croitoru. Acest program își propune realizarea unor expoziții, prezentări și dezbateri care se concentrează predominant asupra artei contemporane din România, punând producțiile tinerilor artiști într-un context local și internațional mai larg. Începând cu toamna lui 2015 programul funcționează exclusiv prin intermediul Asociației Salonul de proiecte. Echipa: Magda Radu, Alexandra Croitoru, Ștefan Sava și Alina Bucur.

www.salonuldeproiecte.ro
https://www.facebook.com/SdeProiecte

Un film romanesc in competitia BIFF 2016

O producție românească intră anul acesta, alături de alte 6 filme, în competiția pentru trofeul BIFF.
 

Este vorba despre un titlu pe care vi-l prezentăm cu mare bucurie din două motive, cel puțin. Pentru că este un film românesc în cursa pentru premiul BIFF 2016, după cîțiva ani ”secetoși”, să zicem așa și pentru că regizorul său este domnul Dan Chișu, campionul producției independente de film. Așadar, avem un personaj absolut cuceritor, faimosul Bahoi, și mediul cel mai potrivit cu egoul său de neoprit, internetul.
Doamnelor și domnilor, acesta este ”YOU TUBE BAZAAR”!


 
În competiția BIFF mai puteți vedea, anul acesta, două producții care au făcut parte din competiția oficială a Festivalului de Film de la Berlin: “SOY NERO” și “A DRAGON ARRIVES!” dar și alte producții care merită toată atenția.

SOY NERO (Germania / Franța /Mexic, S.U.A. 2016)
 “SOY NERO”, regizat de Rafi Pitts care îl are co-scenarist pe Răzvan Rădulescu. Un film la fel de ursuz și incomod precum subiectul pe care-l abordează, SOY NERO se manifestă degajat sub emblematica semnătură a lui Rafi Pitts, originile iraniano-britanice ale regizorului lăsându-și amprenta asupra încărcăturii culturale a acestei producții cinematografice.



A DRAGON ARRIVES! / Ejdeha Vared Mishavah!, (Iran 2016)
Cînd vorbim de filme iraniene, destui dintre noi nu (mai) așteptăm mari surprize de la o cinematografie care ne-a învățat sau,dacă vreți,ne-a cam sufocat cu drame sociale bine așezate într-un teritoriu stilistic anchilozat,de ceva timp. Tocmai de aceea întîlnirea cu filmul ” A Dragon Arrives!” (regia Mani Haghighi) poate echivala cu o mică revoluție, mai bine spus contra-revoluție, iraniană. Sîntem în anul 1965, un Chevrolet portocaliu ajunge la poarta unui cimitir așezat în mijlocul deșertului și din el coboară doi domni îmbrăcați în costume a la Blues Brothers. Mai mult nu vă spunem, pentru că trebuie să vedeți acest film, într-un fel, inclasabil. 


THINGS TO COME / L’Avenir (Franța / Germania 2016) BIFF vă prezinta încă un film premiat la începutul anului, la Berlin. Mia Hansen-Love a primit premiul pentru regia "L'avenir" (sau,"Things to Come"), unde  Isabelle Hupert este, așa spun toate cronicile, impecabilă in rolul unei profesoare de filosofie, a cărei viață plăcută este spartă de o veste neașteptată și crudă.


MA MA (Spania / Franța 2015) Ma Ma”, ultimul film a lui Julio Medem, autorul aclamatului ”Lucia y el sexo”, este drama unei profesoare șomere, care este diagnosticată cu cancer la sîn. Dincolo de această prezentare seacă este Penelope Cruz, într-un rol de compoziție, așa cum nu am mai văzut-o de ceva timp. 



MY GOLDEN DAYS / Trois souvenirs de ma jeunesse (Franța 2015) Trecem într-un registru mai blînd cu ”Trois souvenirs de ma jeuness / My Golden Days”, al francezului Arnaud Desplechin. Cum spune și titlul, iubirea/iubirile tinereții nu vor să plece din inima noastră, niciodată, iar asta înseamnă, poate, cel mai frumos lucru pe care-l mai păstrăm și la care nu vrem să renunțăm.

DEATH IN SARAJEVO / Smrt u Sarajevu  (Franța / Bosnia și Herțegovina 2016) Marele premiu al juriului și Ursul de argint la Festivalul de Film de la Berlin, de anul acesta, vine și el, la BIFF 2016, iar asta ne bucură foarte, mai ales că regizorul este un nume care ne-a mai vizitat anii trecuți, Danis Tanovic. Și dacă mai e nevoie de (încă) un argument pentru ca dumneavoastră să veniți să vedeți ”Death in Sarajevo”, vă spunem, doar, că scenariul este bazat pe piesa ”Hotel Europa”,a filosofului francez Bernard-Henri Levy.
Festivalul Internațional de Film București, cel mai longeviv festival competițional de lungmetraj din Capitală, se va desfășura între 18 și 23 aprilie, la Institutul Francez (Cinema „Elvira Popescu”), si Muzeul Tăranului Român (Cinema Muzeul Țăranului), unde vor avea loc evenimente speciale dedicate copiilor și adulților: proiecții în premierã în România, gale,  „workshop-uri”, „master-classes” etc. Organizat de Fundația CHARTA, BIFF se desfășoară cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România și al Institutului Cultural Român, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, Principele Radu al României.
 
  Filmele, cele mai multe fără distribuitor în România și invitații speciali din cinematografia românească și internațională, garantează o săptămână magică pentru iubitorii de artă și cultură.  Filmele vor avem cel mult 2 proiecții. 

Biletele se pot achiziționa de la cinematografele partenere dar și online de pe eventbook.ro

NexT cucerește galaxia cu Out in Space!



Festivalul Internațional de Film NexT goes Out In Space și timp de o seară devine intergalactic! Povești fantastice în care cosmonauți, extratereștri, roboți, oameni de știință geniali sau monștrii din spațiu se luptă pentru supremația în Univers, dar și o petrecere cosmică vă așteaptă sâmbătă, 9 aprilie, începând cu ora 21.00, la Terra Events Hall, într-un eveniment special susținut de Silva.

În cinema, SF-ul presupune transpunerea în imagini cât mai creative și inedite a necunoscutului, la care se adaugă admiraţia totală în faţa tehnologiei și un simț acut al pericolului care întâlnește, uneori, momente de distracţie suprarealistă.  O experienţă audiovizuală intensă care vă va transporta în alte timpuri şi spaţii, NexT Out in Space demonstrează că un film SF nu trebuie să fie lung ca să fie captivant. 

După proiecție, de la ora 22.30, colectivul Discotecă vine la Terra cu RomPop Time Machine. Va rula cu viteza sunetului, timp de o noapte, pe căile stelare ale universului RomPop, între galaxiile '60, '70, '80 și '90. Mașina timpurilor [trecute] RomPop va jalona cu grație retrofuturistă printre sateliți sovietici, visuri cosmice, planete roșii, galbene și albastre, milenii III, porți solare și stele căzătoare, apelând la tot instrumentarul space fiction din muzica românească manufacturată între lansarea Sputnik-ului (Trio Grigoriu) și cea a navetei Shenzhou (BoySonic). Perfect pentru o petrecere de proporții cosmice care să încingă cizmele de dans ale cosmonauților cinefili. 

Discotecă este un colectiv format din Batiscaf Radio, Coughy și Sillyconductor, care explorează și descoperă artefacte are muzicii pop made in România, mai ales în perioada anilor ’60-’90.

Filme NexT Out in Space
Attack of the Giant Brain Sucker Monster from Outer Space/ L’Attaque du monstre géant suceur de cerveaux de l’espace/ Atacul monstrului gigantic care suge creiere din spaţiu, Franța, 2010
Într-un musical color din anii 60’, apare din senin un monstru oribil dintr-un film vechi de Hollywood alb-negru, care atacă locuitorii unui orăşel dezintegrându-i sau transformându-i în zombi supăraţi şi flămânzi!

Chasm/ Abis, SUA, 2015
Un astronaut caută urme de minereu deasupra unei planete străine, neavând drept companie decât computerul de bord. Din păcate, se întinde mai mult decât trebuie şi ajunge să vadă foarte de aproape suprafaţa planetei.

Clones/ Clone, Elveția, 2015
În viitorul îndepărtat, un profesor de fizică cuantică este pe punctul de-a suferi o operaţie prin care i se va îndepărta o tumoare de pe creier – şi i se oferă posibilitatea de a-şi faci o copie după propriul creier, pentru orice eventualitate.

Deadly Drive-in Disaster/ Dezastru fatal la Drive-in cinema, Olanda, 2015
Agenta specială Sola Powers, de la Biroul de afaceri extra-terestre, se aruncă în plină acţiune când un cinema drive-in, unde rulează un film clasic cu o invazie de OZN-uri, este atacat de o farfurie zburătoare adevărată!

They Will All Die in Space/ Vor muri cu toţii în spaţiu, Spania, 2015
Nava Tantalus pluteşte fără control prin spaţiu.

Silente, Spania, 2015
Anori este un eschimos care trăieşte pe planeta Silente. Înregistrând sunetele naturii, într-o bună zi îl surprinde apariţia unui obiect bătut de vânt. Originea sa este necunoscută.

Tristes Déserts – A Robot's Tale/ Tristes Déserts – Povestea unui robot, Austria, 2015
Rezultat filmic-muzical al colaborării – de inspiraţie barocă şi SF – dintre artista Stephanie Winter, tenorul August Schram şi duo-ul electronic Austrian Apparel. 

We Can't Live without Cosmos/ Mi ne mozhem zhit bez kosmosa/ Nu putem trăi fără cosmos, Rusia, 2014
Doi cosmonauţi, prieteni, încearcă să dea tot ce au mai bun în fiecare zi la antrenamente ca să-şi vadă visul comun devenit realitate. Dar povestea asta nu este doar despre un vis.

Cele opt scurtmetraje au fost culese din cele mai îndepărtate  colțuri ale  galaxiei  de către cei trei selecționeri NexT – Irina Trocan, Masimilliano Nardulli și Oana Ghera- , cu ajutorul criticului de film Alexandru Vizitiu.

Biletele și abonamentele pentru cea de a zecea ediție a Festivalului Internațional de Film NexT se pot achiziționa online de pe www.eventbook.ro.
Festivalul Internaţional de Film NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT.

Cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei, Institutului Cultural Român, Uniunii Cineaștilor din România.

Proiect cultural finantat de Ministerul Culturii.

Co-finantat de: Programul Europa Creativă - Sub-Programul MEDIA al Uniunii Europene. 

Concert deJucarie in Control Club - 5 aprilie

Formația deJucārie va concerta Marți, 5 Aprilie, în Club Control din Bucureşti, începând cu ora

21, aceasta fiind și prima apariție pe scenă în 2016.

Pe lângă melodiile din perioada SoNaked, dintre care cele mai cunoscute sunt Pe Lună și În doi, formaţia va prezenta şi o serie de melodii noi precum Dalila, Firava Electrică sau Când Eram Tineri.

Noile melodii fac repertoriul deJucārie foarte variat, oscilând între distors brutal şi acorduri suave, între ritmuri rapide şi altele subtile, între punk şi chiar bossa nova. Toate aceste combinaţii sonore, precum şi faptul că formaţia e cam scumpă la vedere pe scenele cluburilor, transformă chiar şi o seară de marţi într-una potrivită pentru un concert.

Anul acesta deJucārie are în plan definitivarea primului album, intitulat Nici Eu Nu Mă Suport, iar în curând va lansa şi primul său videoclip.

Web: www.deJucarie.ro

Facebook: https://www.facebook.com/deJucarie

Regizorul italian Adriano Valerio vine la premiera “BANAT” din România



“BANAT (Călătoria)” va avea premiera oficială în cinematografele din România pe data de 1 Aprilie, película fiind distribuită de microFILM.

La premiera de gală, care va avea loc pe 31 martie, de la ora 20.00 la Cinema Elvira Popescu, vor fi prezenți regizorul italian Adriano Valerio, actorul Ștefan Velniciuc, producătorul Ada Solomon, dar și o parte din echipa filmului.

De vineri, 1 Aprilie, “BANAT (Călătoria)”  va putea fi văzut la București (Cinema City AFI Cotroceni din AFI Palace Cotroceni, Grand Cinema & More din Băneasa Shopping Center, Cinema Elvira Popescu, Cinemateca Union, Cinema Muzeul Țăranului), Bârlad (Cityplex Bârlad), Brașov (Cinema One din Coresi Shopping Center), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex din Tomis Mall), Focșani (Ansamblul Folcloric „Țara Bârsei”), Odobești (Casa de Cultură), Slobozia (Casa de Cultură Galax), Târgu Mureș (Cinema Arta). 

Din 8 aprilie, “BANAT (Călătoria)” va rula și la Baia Mare (Cinema Dacia),  București (Cinema Corso, Cinema Europa, Cinema Scala), Botoșani (Cinema Unirea), Craiova (Cinema Modern), Deva (Cinema Patria), Iași (Cinema Victoria, Cinema Republica), Pitești (Cinema „Sebastian Papaiani”), Timișoara (Cinema Timiș). 

Pelicula care a fost proiectată în premieră mondială, în toamna anului trecut, la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, în competiția oficială a secțiunii Settimana Internazionale della Critica, a câștigat Silver Award la Luxor African and European Film Festival, Egipt, Premiul “Corso Salani” pentru cel mai bun lungmetraj la Trieste Film Festival, dar și Premiul pentru cea mai bună imagine la Tirana International Film Festival.

Lungmetrajul de debut al regizorului Adriano Valerio este o coproducție Italia, Bulgaria, România și Macedonia, coproducătorul român fiind Ada Solomon prin compania Parada Film.
“Banat (Călătoria)” îi are în rolurile principale pe Edoardo Gabbriellini, Elena Radonicich, iar Piera Degli Esposti și Ștefan Velniciuc interpretează rolurile cheie ale poveștii filmului în Italia, respectiv în România.

Filmul spune povestea unor tineri aflați în plină criză: un moment suficient de apăsător îi privează pe Ivo și Clara de libertatea de a visa. Sunt doi străini care își împart bunele și relele vârstei de 30 de ani, precum și dezamăgirea față de tot ce îi înconjoară. Clara a ieșit dintr-o relație de lungă durată și e pe cale să își piardă locul de muncă. Ivo este șomer, iar frustrările îl împing spre o decizie radicală.
“Banat (Călătoria)” relatează povestea unei emigrații în sensul opus celei obișnuite: nu din România în Italia, ci din Italia în România, în căutarea unui loc de muncă și a fericirii. Este oare exilul din propria țară singura cale spre împlinire?  

Filmările au fost realizate anul trecut, scene importante fiind turnate în România la Voinești (Târgoviște) și la malul Mării Negre. 

Adriano Valerio și Ezio Abbate semnează scenariul lungmetrajului, scenografia filmului pentru scenele din România este realizată de echipa condusă de Adrian Cristea, iar monteurul filmului este Cătălin Cristuțiu.

Adriano Valerio este unul dintre cei mai talentați tineri regizori italieni. Scurtmetrajul său "37°4 S" a câștigat în anul 2013 o Mențiune Specială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes și a fost remarcat în peste 60 de festivaluri internaționale.

“Banat (Călătoria)” este o producţie a Movimento Film, cu Rai Cinema. Este coprodus cu Ars Digital, din Bulgaria, Kt Film & Media din Macedonia, Parada Film în coproducție cu Hi Film, din partea României.

La finanțarea românească a filmului au contribuit: Centrul Național al Cinematografiei, FIAT și Alka - marca Toortitzi .

Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/BanatCalatoria