Evocare Malvina Ursianu si lansare de revista la Cineclubul FILM
Cineclubul FILM, ediţia a zecea: Vineri, 18 martie, ora 19:00 – Cinemateca Eforie
Tarif unic: 3 lei
Proiecţie: TRECĂTOARELE IUBIRI (România, 1974, 107 min.; dramă) – regia: Malvina Urşianu
Va vorbi despre film şi o va evoca pe cineasta Malvina Urşianu (1927-2015) criticul de film Magda Mihăilescu, autoarea cărţii „Aceste gioconde fără surâs: Convorbiri cu Malvina Urşianu” (Editura Curtea Veche, 2006)
Lansarea numărului 1/2016 al revistei film (dosar: „Filmul şi teatrul”)
Prezintă criticul şi profesorul Dana Duma, redactor şef al publicaţiei
Cineclubul FILM:
Serie de evenimente (proiecţii speciale cu filme româneşti remarcabile, însoţite de discuţii cu invitaţi) organizată în colaborare cu revista FILM, publicaţie trimestrială a Uniunii Cineaştilor din România (UCIN).
Cineclubul FILM a început în luna ianuarie 2015, iar în primele nouă întâlniri de la Cinematecă au fost prezentate filmele româneşti O LACRIMĂ DE FATĂ (Iosif Demian, 1980), S-A FURAT O BOMBĂ (Ion Popescu Gopo, 1962), MERE ROŞII (Alexandru Tatos, 1976), MOROMEŢII (Stere Gulea, 1987), RECONSTITUIREA (Lucian Pintilie, 1970), DIRECTORUL NOSTRU (Jean Georgescu, 1955), DOMNIŞOARA AURICA (Şerban Marinescu, 1886), IACOB (Mircea Daneliuc, 1988) şi NUNTA DE PIATRĂ (Mircea Veroiu, Dan Piţa, 1971).
Printre invitaţii de până acum ai Cineclubului s-au numărat: regizorul şi scenaristul Stere Gulea, directorii de imagine Vivi Drăgan Vasile şi Florin Mihăilescu, actorul Dorel Vişan, criticii Ioan-Pavel Azap, Călin Căliman, Dana Duma, Marilena Ilieşiu, Cristian Tudor Popescu, Călin Stănculescu şi Titus Vîjeu.
Date film:
TRECĂTOARELE IUBIRI
România, 1974, 107 min. / color / versiune originală / Dramă
Regia: Malvina Urşianu
Cu: George Motoi, Silvia Popovici, Gina Patrichi, Cornel Coman, Nina Costa, Mihai Pălădescu, Beate Fredanov, Emilia Dobrin
„Destinul individual, placat peste cel al istoriei, va fi mereu, în filmele Malvinei Urşianu, o abatere de care suntem sau nu vinovaţi. Giocondele fără surâs vor deveni, în cele din urmă, prizoniere ale halelor reci, ale refugiilor de beton şi sticlă. Drama opţiunii, temă obsedantă, în tonalităţi diferite, a multor cineaşti europeni postbelici dintre cei mai importanţi, martori ai unei istorii de răscruce, aduce în prim-planul creaţiei autoarei noastre ruptura dintre destinul individual şi mersul impus societăţii de timpul istoric. (…) Malvina Urşianu se plasează la un alt capăt al segmentului istoric, al scadenţei. Personajele sale au ales, dar vor târî după ele nefericirea propriilor opţiuni şi, deopotrivă, conştiinţa răsfrângerii culpabile asupra existenţei altora. Se înşală cine crede că decide numai pentru el. De aici şi duritatea, asprimea confruntării dintre eroii săi, de o tăioşenie biciuitoare, răceala de teatru ibsenian, silogistic, a cuvintelor care lovesc.” (Magda Mihăilescu, „Aceste gioconde fără surâs: Convorbiri cu Malvina Urşianu”, 2006) TRECĂTOARELE IUBIRI a fost distins de ACIN cu Marele Premiu şi cu Premiul pentru interpretare masculină (George Motoi).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu