Teatrul Tandarica: Program manifest pentru educarea copiilor

Teatrul Țăndărică vă invită, începând de sâmbătă 19 martie, la STAGIUNEA ȚĂNDĂRICĂ ALTFEL, care debutează cu o serie de întâlniri și sesiuni interactive ce oferă acces copiilor și părinților la informații utile pentru dezvoltarea unui comportament rațional și echilibrat.

Sesiunile interactive se vor desfășura în perioada martie - mai 2016 și abordează teme de interes general, de la însușirea unui comportament preventiv, până la terapia cu animale de companie, susținute de profesioniști din domeniile respective. Prezentările au loc în fiecare zi din weekend, de la ora 11.00 și durează 15 minute, după care se dă startul spectacolelor.

STAGIUNEA ȚĂNDĂRICĂ ALTFEL, un program manifest pentru educarea copiilor prin cultură, informație și divertisment, s-a născut din dorința ca tânăra generație să aibă toate cunoștințele necesare pentru a se dezvolta armonios din punct de vedere intelectual, emoțional, social și civic, și totodată să fie pregătită să reacționeze preventiv în orice situație.

Așadar, weekend-ul acesta vă invităm la primele două prezentări:    
- Sâmbătă, 19.03.2016, la orele 11.00, la întâlnirea cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), cu tema  “PRIETENUL MEU POMPIERUL”. Prezintă plutonier major Radu Maria Magdalena. De la ora 11.20 va începe spectacolul Croitorasul cel viteaz.

- Duminică, 20.03.2016, la orele 11.00, la întâlnirea cu Inspectoratul General al Poliției Române, cu tema “COPILĂRIA ÎN SIGURANȚĂ”. Spectacolul Capra cu trei iezi va începe la ora 11:20.

Parteneri: Poliția Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, School for Happiness.


Biletele se pot achizitiona ONLINE pe www.teatrultandarica.ro sau se pot rezerva telefonic la 021.315.23.77.
Mai multe informatii, aici: https://www.teatrultandarica.ro/agentia

0 comentarii: