9 nume noi la Sziget 2016: Manu Chao La Ventura, Hardwell, Kaiser Chiefs, Fidlar, Boys Noize, Dillon Francis, Movits!, Vinai si DJ Sliink



Continuăm seria de anunțuri adăugând 9 nume noi în programul Sziget 2016. Insula Libertății a primit, anul trecut, premiul pentru cel mai bun line-up european, anul acesta intenționând să își păstreze titlul. De data aceasta, se alătură artiștilor deja confirmați Manu Chao La Ventura, Hardwell, Kaiser Chiefs, Fidlar, Boys Noize, Dillon Francis, Movits!, Vinai și DJ Sliink. Fiți alături de noi, în perioada 10-17 august, la Budapesta. 
 
Avem și numele celui care va închide ediția din acest an a festivalului: spectacolul final, din data de 16 august, va fi pe mâinile lui Hardwell! Manu Chao La Ventura vin cu binecunoscutele lor ritmuri de dans, pentru a se asigura că atmosfera de la scena principală este una incendiară. În plus, pe scenele de la Sziget 2016 îi vom regăsi și pe Kaiser Chiefs, Fidlar, Boys Noize, Dillon Francis, Movits!, Vinai și DJ Sliink.

 
Sziget Festival își va deschide porțile în luna august și se așteaptă să găzduiască vizitatori din peste 90 de țări. Cei interesați sunt sfătuiți să se grăbească căci biletele se vând cu repeziciune – spre exemplu, abonamentele pentru 5 zile sunt deja epuizate; mai sunt disponibile abonamente pentru 7 zile și bilete zilnice. Opțiunile de cazare pot fi găsite aici: http://szigetfestival.ro/cazare

 
Reamintim că artiști solo, dueturi sau trupe cu maxim 3 membri se pot înscrie, până la 31 martie, în cadrul Campfire – detalii, aici: http://campfire.szigetfestival.ro


Bilete și informații: www.szigetfestival.ro

0 comentarii: