Desteapta-te romane, de vanzare
O colecţie de fotografii, scrisori, “declaraţii de avere”, ediţii Princeps şi documente ţinute departe de ochiul public va constitui obiectul licitaţiei ce va avea loc pe 12 iulie la Stejarii Country Club, evenimentul facând parte din ultima serie de licitaţii din această vară.
Expoziția scoate la lumină ediții unicat ale celor mai importanți reprezentanți ai literaturii române. Ediția Princeps din 1884 a volumului ,,Poesii’’ – singurul volum publicat în timpul vieții lui Mihai Eminescu, având copertă originală și prefață scrisă de susținătorul poetului, Titu Maiorescu, este un document de mare raritate pentru piața de carte; are un preț de pornire de 5.000 euro, în condițiile în care în piață se tranzacționează, dată fiindu-i raritatea, la prețuri de până la 20.000 euro. Iar în caz că nu ştiaţi, Andrei Mureşanu ne-a lăsat drept moștenire o ediție Princeps din 1862, ce are un preț de pornire de 400 euro și care debutează prin poemul emblematic ce mai târziu avea să devină imnul României.
Iubitorii de carte vor putea descoperi, de asemenea, un patrimoniu Alecsandri de o valoare inestimabilă, alcătuit din 56 de scrisori ce reconfigurează strădania acestuia pentru unificare şi independenţă, pledoaria sa pe lângă personalităţile europene, documente personale despre averea sa, investită în finanţarea acţiunilor naţionale, cât şi cărţile sale de vizită din perioada în care era delegatul României la Paris.
Poet, erudit, politician, cu o reală pricepere diplomatică, Vasile Alecsandri a avut un statut privilegiat pe lângă Regele Carol I, ce se regăsește în câteva scrisori către Roumanille în care sunt relatate vizite, discuţii şi impresii despre starea politică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pe 25 mai 1878, cu prilejul serbărilor de la Montpellier, Alecsandri avea să ofere literaturii române recunoaştere internaţională prin poezia “Cântecul Gintei Latine”, acest eveniment oferindu-i prilejul de a se afirma în epoca vremii şi de a-l aduce în atenţia Casei Regale, ulterior fiindu-i oferit un apartament la Peleş cu drepturi depline de folosinţă.
Scrisorile sunt datate 1882, anul în care Alecsandri devenea președinte al secției de literatură a Academiei Române, din 1885 fiind numit ministru plenipotenţiar al Regatului României la Paris. Printre obiectele licitaţiei se numără şi o scrisoare trimisă în 1890 – anul morţii lui Alecsandri, în care vorbeşte despre starea sa şubredă de sănătate.
,,Licitația Mari poeți români’’ va avea loc marți 12 iulie, la ora 20:00, la Stejarii Country Club, fiind precedată de ,,Licitația de Orientalism’’, ce va începe la 19:30. Pe 14 iulie se va încheia sesiunea de licitaţii a acestei veri prin alte două evenimente: Licitaţia de Artă Contemporană şi Licitația de Ceasuri și Bijuterii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu