Poziția Asociației Parcul Natural Văcărești în privința incendiilor
Trei incendii au avut loc în ultimele 48 de ore în Parcul Natural Vãcãrești: primul a afectat o suprafață de 2000m, în zona apropiată de Sun Plaza, în cursul nopții a ars o suprafață mai mică, spre Târgul Vitan, un al treilea s-a aprins pe o zonă uscată dinspre Str. Săvinești (Șos. Olteniței). Pompierii au intervenit urgent, alertați de locuitorii cartierului și de Asociația Parcul Natural Văcărești, pentru a stinge incendiile.
Constatăm cu îngrijorare un număr atât de mare de incendii consecutive în Parc, într-un interval extrem de scurt. Aceasta în condițiile în care de obicei incendiile au loc în alte perioade ale anului - septembrie-noiembrie și februarie-martie, iar anual se produc 5-6 incendii de mari dimensiuni.
Experiența de până acum ne-a arătat că incendiile se produc în bună măsură din cauza neglijenței oamenilor - mucuri de țigară aruncate în stuf, arderea cablurilor pentru firele de cupru, sau arderea unor copaci pentru încălzire. Incendiile se extind din cauza vegetației uscate dar și pentru că intervenția pompierilor este dificilã. Nu existã guri de alimentare cu apã, autospecialele pătrund foarte greu în parc.
Deși în trecut membrii Asociației Parcul Natural Văcărești au fotografiat diverse persoane care au aprins focul în zonă, din păcate de această dată ei nu au putut să identifice autorul/ autorii niciunui incendiu, chiar dacă, pentru unul dintre focuri, ei au alertat pompierii, acesta fiind singurul lucru pe care îl pot face potrivit legii și statutului actual al Parcului.
Această situație, în care incendiile distrug natura din Parcul Natural Văcărești, arată cât de importantă este accelerarea procedurii de dare în administrare a Parcului. Acest lucru va permite luarea măsurilor necesare atât pentru prevenirea reală a incendiilor, cât și toate măsurile de organizare a accesului în Parcul Natural Văcărești și de dezvoltare a acestuia, pentru a proteja și valorifica biodiversitatea zonei.
Până atunci, este important ca fiecare - autorități, ONG-uri, cetățeni - să acționeze în aria sa de responsabilitate, lucru valabil și pentru oamenii care intră în parc și care trebuie să înțeleagă că o neglijență mică produce pagube mari.
Persoana de contact: Dan Bărbulescu, Asociația Parcul Natural Văcărești, dan@parcnaturalvacaresti.ro, 0729199396
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu