Digital Cube va oferi un premiu în valoare de 20 000 de euro la Festivalului de Film de la Sarajevo



Digital Cube, una dintre cele mai mari companii de post-producție din Europa de Est care oferă soluții complete pentru cinematografia digitală, va acorda un premiu în cadrul celei de-a 22-a ediții a Festivalului de la Sarajevo (12 - 20 august). Valoarea premiului este de 20.000 de euro și constă în servicii de post-producție de imagine acordate filmului câștigător al secțiunii Docu Rough Cut Boutique. În această secțiune sunt prezentate documentare aflate într-o fază incipientă de montaj, care primesc suport pe parcursul celor 5 zile de program din partea mai multor profesioniști din domeniu.

Proiectele selectate pentru mentorat anul acesta în cadrul secțiunii Docu Rough Cut Boutique sunt: City of The Sun (r. Rati Oneli), F**k YU (r. Marija Ratković Vidaković & Dinka Radonić), Ultra (r. Balazs Simonyi), I Am Hercules (r. Marius Iacob), In The Shadow of War (r. Reyan Tuvi).

Proiectul câștigător al premiului va fi desemnat de reprezentantul companiei la Sarajevo Film Festival, Cristian Nicolescu.

Digital Cube este un colaborator constant al Festivalului de Film de la Sarajevo, încă din 2013. Printre filmele premiate în cadrul secțiunii Docu Rough Cut Boutique care au beneficiat de serviciile de post-producție ale Digital Cube se numără Korida (r. Siniša Vidović, Austria), un film despre luptele de tauri din Bosnia, nominalizat deja la premiul de cel mai bun documentar la Max Ophϋls Festival și selecționat anul acesta în competiția oficială de documentar a festivalului de la Sarajevo, și Drifter (r. Gábor Hörcher), un thriller unguresc plin de adrenalină dar și de emoție, câștigător al premiului pentru debut la festivalul de documentar de la Amsterdam în 2014 și al unei mențiuni speciale la goEast Festival în 2015.

În competiția oficială a festivalului de film de la Sarajevo va fi prezentat și filmul Album, în regia lui Mehmet Can Mertoğlu și filmat de Marius Panduru. Filmul a beneficiat de scanare și post-productie 4K în studioul Digital Cube, în primăvara acestui an. Pelicula a fost prezentată la Cannes anul acesta, unde a primit premiul Premium France 4 Visionary, în cadrul secțiunii Semaine de la Critique. 

De asemenea, cel mai nou film al regizorului Cătălin Mitulescu, Dincolo de calea ferată/ By The Rails (r. Catălin Mitulescu, România), recompensat cu o mențiune specială la festivalul de la Karlovy Vary în vara aceasta, a beneficiat de serviciile de post-producție ale companiei, cei doi fondatori dar si monteuri  reprezentativi ai Digital Cube, Cristian Nicolescu și Eugen Kelemen, fiind și co-producători ai acestui film.

La începutul verii, Digital Cube a oferit servicii de asistență de montaj și echipament de montaj uneia dintre cele mai așteptate miniserii din aceasta toamnă, Harley Davidson, produsă de Discovery Channel, care va avea premiera pe 5 septembrie, iar în prezent, în studio a început post-producția miniseriei HBO Europe, Valea mută/ The Valley of Silence, regizată de Marian Crișan și filmată de Tudor Mircea.

Digital Cube a fost înființat în 2010 și este cel mai mare studio de post-producție românesc, având în echipa sa o multitudine de oameni de creație, de la tehnicieni și coloriști până la cei mai buni manageri de proiect din regiune. Echipei Digital Cube i s-a alăturat recent coloristul Claudiu Doagă, care a colaborat de-a lungul timpului cu directori de imagine renumiți, cum ar fi John Seale (Cold Mountain), Shelly Johnson (Expandables 2), Emanuel Kadosh (Modigliani), Marius Panduru (Box, Periferic), Oleg Mutu (După dealuri, La limita de jos a cerului) și care în acest moment a finalizat colorizarea la ultimul proiect al Cristinei Iacob, Selfie 69, filmat de Barbu Bălășoiu.

Cristian Nicolescu (Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii/ The Way I Spent The End of The World și Nunta mută/ Silent Wedding) finalizează montajul filmului de debut al regizorului Daniel Sandu, Un pas în urma serafimilor/ One Step Behind The Seraphim, produs de Ada Solomon, iar Eugen Kelemen (Periferic, Box și seria HBO România, Umbre/ Shadows) începe montajul filmului de debut al regizoarei Mihaela Popescu, În pronunțare, produs de Alex Teodorescu. 

Digital Cube oferă profesioniștilor din industria cinematografică servicii complete de post-producție, incluzând servicii și echipamente de montaj, atât în studio cât și pe platoul de filmare, dailies-uri digitale, având o echipă excepțională de specialiști DIT, colorizare de film și TV cu echipamente de ultimă oră Baselight și  Barco, scanare și restaurare de film 4K, masterizare HD/ UHD pentru emisii TV și encodare 2K și 4K pentru DCP.

0 comentarii: