9 ilustratori romani reinventeaza afisul de teatru intr-o campanie-experiment



“Doar nu ți-e frică de Virginia Woolf” și “Așteaptă-l pe Godot. În sală” sunt două dintre temele cu care nouă ilustratori români pornesc la drum cu misiunea de a reinventa cel mai vechi mijloc de promovare a spectacolelor – afișul, în campania-experiment “Din dragoste pentru teatru”. Proiectul are ca obiectiv încurajarea consumului de artă teatrală și susține ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), ce are ca temă “dragostea”. 
 
Uneori e nevoie să ne fie reamintit de ce merită să iubim teatrul și să ne reîndrăgostim de lumea misterioasă pe care ne-o oferă un spectacol. Și pentru că elementul central al comunicării dintre spectatori și intituțiile de teatru este afișul, ne-am adunat forțele și am adus alături de noi tineri ilustratori talentați în inițiativa de a revigora, la nivel vizual, prezența acestei arte în viețile noastre. Afișul este mai mult decât mijlocul prin care se comunică numele unui spectacol și distribuția, este un act artistic în sine și ar trebui să atragă, să intrige, să te uimească și să te facă să cumperi un bilet”, a spus Cosmina Frîncu, Brand Communication Manager, BRD - Groupe Société Générale.
 
Rolul asumat de BRD anul acesta este acela de a oferi #UnPicDeAjutor. Am început cu proiectele din zona de dezvoltare tehnologică și continuăm cu cele din sfera culturală. Din dragoste pentru teatru este o campanie-experiment. Dacă oamenii vor cupla cu aceasta, poate le va crește interesul atât pentru ce se întamplă pe scenă, cât și pentru munca din culise. Așadar, orice mic gest de a populariza aceste afișe de autor este o mare declaraţie de dragoste pentru teatru”, a declarat Luiza Vrînceanu, Brand Communication Manager, BRD – Groupe Société Générale.
 
Campania-experiment se desfășoară la initiațiva Scena9 și BRD Groupe Société Générale, iar grupul de ilustratori este format din Andreea Chirică, Marina Plantuș, Matei Branea, Raluca Băraru, Georgiana Chitac, Sinboy, Kitra, Paul Derșidan și Alexandru Lazăr.
 
Fiecare artist a pornit în demersul creativ de la temele unor piese de teatru celebre, atât clasice, cât și contemporane, traduse în 9 titluri: Ai fost sau n-ai fost la Hamlet?, Dr. Faustus te primește acum, Ia-o pe lungul drum al zilei către noapte, Viziteaz-o pe bătrâna doamnă, Doar nu ți-e frică de Virginia Woolf, Așteaptă-l pe Godot. În sală, Lasă pisica pe acoperișul fierbinte, Nu fi rinocer, Invită-l și pe unchiul tău Vania. 
 
Creațiile ilustratorilor vor fi expuse la FITS, între 9 și 18 iunie, precum și în sucursalele BRD din toată țara. Afișele vor fi disponibile și online, pe platforma Scena9.ro, de unde vor putea fi descărcate și distribuite de utilizatori până la finalul lunii iunie. 
 
În acelaşi context, banca organizează, de pe 1 şi până pe 30 iunie, o promoţie adresată tuturor celor care achiziţionează un card de credit BRD cu rate la cumpărături. Cele 3 premii acordate în cadrul promoţiei „Din dragoste pentru teatru”, fiecare în valoare de câte 1.000 de lei, constau în vouchere pentru bilete la spectacole şi experienţe culturale. Câștigătorii își pot alege biletele la spectacole ce au loc oricând în perioada 1 august 2017 – 1 iulie 2018, pe platforma iabilet.ro.
 
BRD este partenerul tinerei generaţii de artiști atât la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (www.sibfest.ro), precum și la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti (www.fnt.ro) și Festivalul Naţional de Teatru Tânăr de la Alexandria (www.ideoideis.ro). S-a implicat şi în proiecte de producţie cum sunt musicalul “West Side Story” (produs pentru FNT în 2015) sau piesa de teatru “Apa de Mina” (Teatrul Act, 2016), dar şi turnee de teatru cum au fost “Manifest pentru dialog” (Teatrul Radu Stanca - Sibiu, 2015 şi 2016) şi Vanilla Skype (Teatrul Act, 2016). Anul trecut, BRD a decis să susţină Apollo 111 (www.apollo111.ro), cel mai nou spațiu de teatru independent din București, fondat de actorul Bogdan Dumitrache.
 
###
Despre Scena9
Scena9 este o platformă care radiografiază viața culturală din România (și nu numai). Facem ordine în actualitatea culturală, scriem despre ce e relevant, ce e nou sau nedescoperit, ce aduce un plus de valoare în peisajul cultural de la noi. Incităm la dialog zone culturale și artistice care, de obicei, nu se intersectează. Suntem jurnaliști-curatori ai fenomenului cultural. Stăm cu ochii pe noua generație de creatori din domenii cât mai variate, de la artă până la știință, le urmărim proiectele și evoluția. Ne propunem să desenăm portretul acestei noi generații care face lumea noastră să se învârtă.
 
Despre  BRD – Groupe Société Générale
BRD - Groupe Société Générale este o bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor și face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Ca actor în societate, BRD investește în cultură, educație și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Cultura reprezintă un pilon esențial de dezvoltare a societății, BRD încurajând în această direcție proiecte culturale inovatoare, care să fie recunoscute și apreciate de tineri. Sub această viziune a fost creată Scena9, o platformă tânără de jurnalism cultural care oferă zilnic instrumente de orientare pe harta lumii culturale, și sunt susținute inițiative de teatru, film, artă vizuală contemporană sau muzică clasică.

0 comentarii: