A treia ediție a rezidenței de scenaristică PUSTNIK, primul astfel de
program din România destinat tinerilor scenariști și regizori emergenți
din Europa, va avea loc între 02 și 10 septembrie, la Portul Cultural
Cetate. Timp de 9 zile, 8 cineaști (3 din România și 5 din afara țării)
își vor dezvolta proiectele de film de lungmetraj, pe care le vor putea
prezenta, la finalul rezidenței, producătorilor invitați, în cadrul
sesiunilor de pitch.
Regizorii și scenariștii între 18 și 35 de ani se pot înscrie cu
proiecte aflate în diferite stadii de dezvoltare (synopsis, exposé,
treatment sau prim draft). Aceștia trebuie să fi scris anterior
scenariul pentru cel puțin un scurtmetraj prezentat într-un festival
internațional de film, iar proiectul cu care aplică la rezidență să
reprezinte debutul lor în lungmetraj.
Deadline-ul pentru aplicații este 18 iunie 2017, iar înscrierea se poate face online, la www.pustnik.com. Puteți găsi orice informație despre acest proces în secțiunea How to apply.
Selecționerii rezidenței sunt Andreea Borțun (scenarist și regizor,
România), Bryn Chainey (scenarist și regizor, Marea Britanie/Australia),
co-fondatori ai programului PUSTNIK și Lavinia Cioacă (critic de film,
România).
În primele 5 zile, rezidenții își vor dezvolta poveștile cu care s-au
înscris, urmând ca la finalul programului să primească feedback și să
își poată susține proiectul în fața producătorilor din țara lor de
proveniență. Cei 8 cineaști vor mai lua parte la un masterclass susținut
de un regizor din noul val românesc și la un workshop cu un invitat
străin, care va vorbi despre implicarea creativă a producătorului în
procesul de dezvoltare a scenariului.
La ediția de anul trecut au participat Giacomo Abbruzzese (Italia),
Tudor Botezatu (România), Anton Breum (Danemarca), Anca Buja (România),
Jacqueline Lentzou (Grecia), Emily Marcuson (Marea Britanie), Andrei
Răuțu (România) și Pilar Palomero (Spania).
Dintre aceștia, Tudor Botezatu a primit finanțare de la CNC pentru dezvoltarea proiectului „The Mind Patrol”, Jacqueline Lentzou a fost selectată cu proiectul „Selini66”
în cadrul Torino Film Lab, unul dintre cele mai importante workshop-uri
de film din Europa și lucrează în prezent cu scenaristul român Răzvan
Rădulescu, Anton Breum este în faza de dezvoltare cu „After the Attack”,
care urmează să fie produs de compania daneză Meta Film, iar Emily
Marcuson lucrează împreună cu un regizor și un producător la proiectul
„Stevenson Street”.
Mai multe informații:
www.pustnik.com
www.facebook.com/pustnik
Karin Budrugeac - karin.budrugeac@gmail.com
PUSTNIK este prima rezidență europeană de scenaristică desfășurată
în România. Proiectul își propune să le ofere tinerilor scenariști un
context prielnic dezvoltării poveștilor la care lucrează, într-un cadru
natural și relaxat, departe de presiunile industriei. În același timp,
PUSTNIK își dorește să creeze în jurul său o rețea de profesioniști din
cinema, cercetători și oameni de cultură, cu scopul încurajării
colaborărilor dintre aceștia.
Program organizat de Asociația TETA
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Centrul Național al Cinematografiei
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu