Patricia Kaas revine sâmbătă, pe 24 iunie, la
București, la Sala Palatului, iar luni, pe 26 iunie, cântă la Parcul
Rozelor, la Timișoara. Reprezentanții artistei au trimis o listă de
condiții stricte pe care trebuie
să le îndeplinească spațiul din spatele scenei. Pentru concertul de la
București, biletele VIP au fost deja epuizate.
Organizator: Events.
Pentru concertele pe care le va susține la București și Timișoara, reprezentanții
Patriciei Kaas au trimis o listă de condiții stricte pe care trebuie
să le îndeplinească spațiul din spatele scenei. În cabină, artista a
solicitat o temperatură reglată la 21
0 C și o ventilație optimă, pentru a-și proteja corzile
vocale. Nu acceptă iluminarea cabinei cu neon, iar prezența florilor
este obligatorie. De băut, cântăreața vrea apă, ceai, cafea instant și
lapte bio. Fără dulciuri, dar batoanele cu semințe
sunt obligatorii.
Mai puternică și mai echilibrată ca oricând, vocea
Patriciei nu și-a pierdut sensibilitatea catifelată și nici acel mix
unic de senzualitate și amărăciune ușor cinică. Perioada ei de pauză,
dinaintea celui mai recent album, “Patricia Kaas”,
a fost un timp al renașterii artistice și personale. Nimic din ce a
rănit-o nu a rămas uitat. Totul este rememorat și transpus în cântec. O
bună parte din teme sunt sociale: textele noilor piese vorbesc despre
femei agresate, incest, ba chiar și despre atentatele
de la Bataclan, din noiembrie 2015. Recent, Patricia a fost
nominalizată la categoria "Best French Act Award" la Big Apple Music
Awards 2017. Gala va avea loc pe 22 octombrie, la New York.
Din motive de securitate, accesul cu pungi,
rucsaci, ghiozdane, genți de dimensiuni mari este strict interzis la
ambele evenimente. Sunt de asemenea interzise camerele foto, camerele
video, tabletele sau umbrelele.
Biletele pentru concertul de la Bucureşti sunt
disponibile la preţurile de 120, 150, 200, 250, 300, 350 lei. La
Timișoara, biletele costă 80, 120, 160, 200, 240, 300 lei, în funcţie de
distanţa faţă de scenă. Biletele se pot cumpăra online,
pe eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu