Program Fringe Festival
După 4 zile pline de spectacole de comedie și un public numeros, Sibiu Fringe Festival începe în forță o nouă săptămână. Sibiul face cunoștință în toată această perioadă cu cele mai bune spectacole de comedie din zona independentă. 9-18 iunie este perioada în care Fringe Festival se desfășoară la Sibiu în cele mai neconvenționale spații.
Ioan Isaiu este în premieră pe scena teatrului independent din Sibiu. Recunoscut ca un actor complet de teatru și film, după un come back spectaculos din Noua Zeelandă și Singapore, actorul a demonstrat că prima dragoste nu se uită. Înainte să joace în serialele trustului Media Pro a fost actor la Teatrul Național Cluj-Napoca. La Sibiu a venit să joace în piesa „Amantul înșelat”, marți, 13.06. 2017, de la 20:30, la Imperium Pub. O piesă care abordează lupta dintre doi bărbați pentru FEMEIA care face parte din destinul amândurora. O întâlnire în parc între soț si amant și o oră de haz pe seama luptei fără scrupule dintre cei doi. Regula este că nu există reguli. Se iau ostateci, se leagă cu catușele de bancă, se îmbrâncesc, se împrietenesc și se îmbată.
„Mă simt foarte bine la Sibiu. Am jucat deja un spectacol în festival și am fost impresionat de căldura publicului. Vă aștept să râdem împreună la Sibiu FRINGE Festival. Marți- Amantul înșelat și joi - Menage a trois", a spus actorul Ioan Isaiu
Tot pe Ioan Isaiu îl putem vedea și joi, 15.06.2017, de la 20:30, în piesa „Manage a trois”, la Sala Adore. Piesa este o comedie ca un sitcom. Doi ziariști flămânzi (actori – Sorin Misirianțu și Ioan Isaiu) vor să vândă un ziar cu un nume care ar putea fi chiar numele destinului lor financiar – COLAPS. Unul dintre ei se iese cu doamna în vârstă care le închiriază apartamentul, pentru a scuti banii de chirie. În apartamentul de vis-a-vis se mută o tânără superbă (actriță – Anca Lăcusteanu). Din acest moment lucrurile se complică. Piesa este o comedie irezistibilă, care aduce realul la limitele absurdului si invers.
O altă piesă din programul acestei ediții este „O noapte furtunoasă” de la Teatrul Arte dell’Anima, care își așteaptă publicul, miercuri, 14.06.2917, de la ora 20:00. Spectacolul prezintă mahalaua românească de început de final de secol XIX într-o manieră actuală, subliniind contemporaneitatea operei lui I.L. Caragiale.
Zile pline de râsete, zâmbete, de comedie, de spectacole pentru copii și toate ingredientele necesare, pentru ca Fringe Festival Sibiu să marcheze și în acest an o ediție de succes.
Asemeni modelului de la Edinburgh și Fringe-ul de la Sibiu se dezvoltă. Din acest an acest festival este singurul din țară care stă sub parteneriatele World FRINGE și Europe FRINGE acolo unde se regăsesc și cele mai puternice și mai mari festivaluri din lume. Sibiu Fringe Festival este un punct de întâlnire al comunității teatrului independent românesc, o platformă de sprijin pentru aceasta și un spațiu de celebrare a celor mai valoroase producții de gen.
Biletele sunt puse în vânzare pe tomtix.ro sau sbfringe.ro, dar sunt disponibile și în locațiile de desfășurare a evenimentelor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu