Spontaneitatea este sexy? Ei bine, cumpărătorii din întreaga lume par să creadă asta, deoarece tot mai mulți oameni preferă să achiziționeze cadouri romantice în ultima clipă!
Studiul „Mastercard Love Index”, creat prin analizarea tranzacțiilor cu cardurile de credit, debit și prepaid pe o perioadă de patru zile, în trei ani consecutivi (11-14 februarie, între 2016 și 2018), a dezvăluit că în timp ce cheltuielile din această perioadă au crescut cu 3% începând cu 2016 pe plan global, cumpărăturile de ultim moment, realizate chiar de Ziua Îndrăgostiților, însumează o mare parte a achizițiilor (30%) în 2018.
În România, cheltuielile pentru cadouri de Ziua Îndrăgostiților au crescut cu 50% în 2018 față de 2016, numărul total al tranzacțiilor fiind cu 123% mai mare, arată studiul. Studiul relevă și o creștere cu 185% a numărului de tranzacții de comerț electronic realizate în perioada analizată din 2018, față de 2016.
Pentru 2018, datele „Mastercard Love Index” au arătat că achizițiile făcute de români în avans, dedicate Zilei Îndrăgostiților, sunt realizate, în proporție de 31%, pe data de 11 februarie, după ce și în 2017 s-a înregistrat o valoare similară, de 33% (iar în total au fost 81.291 de tranzacții pe 11 februarie, cumulat pe ultimii 3 ani).
În același timp, numărul de tranzacții efectuate de români în restaurante a crescut cu 148% în ultimii trei ani, iar suma cheltuită în restaurante a crescut cu 54% între 2016 și 2018. Și numărul tranzacțiilor hoteliere a crescut cu 21% în 2018 față de 2016, iar volumul cheltuielilor hoteliere s-a majorat cu 10%, în preajma Zilei Îndrăgostiților.
În plus, numărul tranzacțiilor contactless a crescut în România de peste 17 ori (cu 1742%), în perioada analizată din 2018, față de perioada similară din 2016. Ca pondere în numărul total al tranzacțiilor, cele realizate cu carduri contactless au reprezentat 38% în 2018, față de 8% în 2016. Ca volum însă, valoarea vânzărilor cu cardurile Mastercard contactless în România a crescut de peste 20 de ori (2069% - în perioada dedicată cumpărăturilor aferente Zilei Îndrăgostiților din 2018, față de aceeași perioadă din 2016).
„Într-o epocă în care plățile contactless și cumpărăturile electronice cu livrare în aceeași zi reprezintă ceva normal, acum este mai ușor ca oricând să îi impresionăm pe cei dragi cu surprize de Ziua Îndrăgostiților. Datele noastre arată că, pe plan global, consumatorii se bucură de experiențe spontane, pe care le împărtășesc cu cineva special, în plus față de cadouri materiale, chiar și atunci când fac achiziții romantice pe ultima sută de metri. Studiul ‘Mastercard Love Index’ - acum la a patra ediție - evidențiază tendințele globale și regionale cheie pentru a descoperi preferințele consumatorilor și, sperăm, le oferă comercianților o perspectivă valoroasă asupra obiceiurilor de cumpărare ale consumatorilor în perioada de vârf din preajma celei mai romantice zile a anului”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager, Mastercard România.
În perioada analizată, românii au cheltuit pe flori dublu în 2018 față de 2016, (+216%), iar numărul tranzacțiilor din acest segment a fost cu 165% mai mare. Și bijuteriile s-au bucurat de o creștere a cheltuielilor cu 49%.
Creștere de 76% a numărului tranzacțiilor de ultim moment… pe plan global
Cumpărătorii care au realizat achizițiile chiar de Ziua Îndrăgostiților au făcut ca numărul tranzacțiilor de comerț electronic să crească cu 76% în 2018 (față de 2016) pe plan global.
Cumpărătorii globali nu preferă cadourile standard. Datele arată doar o creștere mică, de 7%, pentru sumele cheltuite pe trandafiri și cadouri florale, iar suma cheltuită pentru bijuterii a scăzut cu 8% în 2018 față de anul 2016. În schimb, a existat o creștere cu 41% a valorii achizițiilor de cărți și muzică. Datele arată că numărul de tranzacții hoteliere globale a crescut cu 9% între 2016 și 2018, iar volumul, cu 5%.
Utilizarea tehnologiei contactless continuă să avanseze, valoarea tranzacțiilor a crescut cu 229%, iar numărul lor, cu 193% față de perioada analizată din 2016. Nu este deloc surprinzător faptul că aceasta este metoda preferată de plată - cu posibilitatea de a plăti în peste 9 milioane de puncte de acces, din 114 țări.
Rezumatul regional al obiceiurilor de consum din Europa:
CHELTUIELILE PENTRU REGIUNE ÎN PERIOADA ZILEI ÎNDRĂGOSTIȚILOR, 2016-2018
|
|
Europa
|
|
# # #
Despre Mastercard
Mastercard, www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Operăm cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un liant între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 țări și teritorii. Produsele și soluțiile Mastercard fac activitățile zilnice de comerț – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanțelor – mai simple, mai sigure și mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriți-ne pe Twitter: participați la discuțiile de pe blogul Beyond the Transaction și înregistrați-vă pentru cele mai noi știri.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu