Nicolas Cage, distins cu Trofeul Transilvania la TIFF 2019


Relaxat, fericit și impresionat de numărul copleșitor de fani care au vrut să-i fie alături în seara de gală, Nicolas Cage s-a aflat, sâmbătă, pe 1 iunie, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, pentru a primi din partea TIFF  Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale

,,Sunt foarte fericit să fiu din nou aici, în România, unde am filmat deja două filme de care sunt mândru. Ambele experiențe au fost minunate și mă bucur să vă spun personal că sunt recunoscător pentru asta.’’. Actorul s-a declarat fascinat de spiritul Transilvaniei și le-a mărturisit celor prezenți că România, cu poveștile ei despre Vlad Țepeș, a avut un efect special asupra imaginației sale. Acesta și-a anunțat intenția de a filma pentru un nou proiect la noi în țară. ,,Voi pune acest trofeu pe noptiera de lângă pat, și când mă voi simți singur la 3 dimineața, mă voi gândi la prietenii mei din Transilvania!’’, a mai adăugat el, înainte de a viziona, împreună cu publicul,  Față în față (Face Off), în regia lui John Woo, unul dintre filmele sale preferate.

Superstarul pe care The Guardian îl descria recent ca fiind ,,cel mai important actor al zilelor noastre’’ și-a continuat vizita în România cu un masterclass organizat duminică, la ora prânzului, și cu o baie de mulțime, care le-a oferit fanilor șansa de a se fotografia cu el. Într-un dialog cu directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, Nicolas Cage a împărtășit publicului detalii din culisele celor mai cunoscute filme din cariera sa. A vorbit despre lucrurile care îl inspiră, despre secretele și tehnicile sale actoricești, despre relația cu Hollywood-ul și despre proiectele sale viitoare.

,,Primul și cel mai mare dar al unui actor este imaginația. Al doilea este capacitatea sa de a-și folosi imaginația și forța de a crede în ea.’’ a subliniat Cage, povestind despre sursele sale de inspirație de-a lungul timpului. Pentru a construi personajul alcoolic din Leaving Las Vegas (r. Mike Figgis), care i-a adus Oscarul pentru cel mai bun actor într-ul rol principal, recunoaște că l-a avut în minte pe bețivul familiei, un unchi pe care l-a și angajat consilier pe platou. A recunoscut că nu s-a așteptat niciun moment să primească această distincție și că înainte să accepte proiectul, respins deja de toate casele de producție, agentul său l-a sfătuit să n-o facă. ,,Oricum n-o să câștig niciodată un Oscar’’, și-a zis, și a acceptat. Crede că ideea de a face un film din dorința de a câștiga premii este din start o premisă greșită. Așa a ajuns să joace, în cei peste 40 de ani de carieră, roluri extrem de variate, atât în filme cu bugete gigantice, cât și în producții independente, toate extrem de apreciate de public.

Vizita lui Nicolas Cage la TIFF, posibilă cu sprijinul CEMACON, s-a încheiat, duminică seară, cu prezența starului la Castelul Banffy din Bonțida, unde și-a dorit să introducă unul dintre cele mai recente filme în care joacă rolul principal, Mandy (r. Panos Cosmatos). 

În următoarele zile, spectatorii TIFF trebuie să se aștepte la multe alte momente și întâlniri speciale cu nume importante ale cinematografiei. Programul festivalului dedică începutul acestei săptămâni evenimentelor care îmbină muzica și filmul. Marți seară, pe 4 iunie, în decorul unic al Arkhai Sculpture Park din satul Vlaha, vom celebra 50 de ani de la prima ediție a legendarului festival Woodstock. Concertul Oigan plays Dylan va deschide proiecția-eveniment a documentarului Generația Woodstock (Woodstock: Three Days that Defined a Generation), proaspăt lansat la Tribeca Film Festival din New York. Filmul reia povestea celor 3 zile care urmau să schimbe lumea, coagulând o întreagă generație în jurul ideii de pace și libertate.

Luni seara, vor ajunge în TIFF și The Kabatronics, mixul fantastic dintre britanicii de la TransGlobal Underground și maeștrii brass ai Fanfarei  Tirana din Albania. De la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, fanii world music și a mixurilor inovatoare vor porni într-o călătorie magică pe un covor zburător, din Londra și până la Tirana. Muzica lor împletește ritmurile kaba specific zonei de sud a Albaniei cu influențele reggae și sound-uri electronice hipnotizante. 

Muzica fără frontiere este gata să cucerească publicul și în seara de marți, la concertul legendarul grup muzical francez Les Négresses Vertes. Reuniți după o absență de 18 ani, artiștii care au colaborat, de-a lungul timpului, cu nume mari precum Massive Attack sau Howie B, ajung pentru prima dată în România, pe 4 iunie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților.
Biletele la toate evenimentele incluse în programul festivalului pot fi achiziționate atât de la casieriile din Cluj-Napoca, cât și prin intermediul aplicației oficiale, disponibilă în App Store și Google Play.

***
Ne puteți urmări pe:
www.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Identității Naționale, Centrului Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Județean Cluj, Institutului Cultural Român, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene, Dacin Sara, Uniunii Cineaștilor din Romania, Departamentului pentru Relații Interetnice – Guvernul României
Prezentat de: Banca Transilvania
Partener Principal: Mastercard
Mașina Oficiala: Mercedes Benz
Cafeaua Oficială: Nespresso
Transportator Oficial: Tarom
Sponsori: Orange, Cemacon, Lidl, HBO GO, Kronenbourg Blanc, Regina Maria, E-On, McDonalds, IQOS, Tenaris Silcotub, Groupama, Cinema City, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti, Energobit, Madd Electronics, Eximtur, Ecco, Maris, Obsentum, Via Viticola Sarica Niculitel, Zetea, BDG, Clever, PMA, IKEA
Partener Logistic Oficial: DHL
Parteneri media: Europa FM, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Harper's Bazaar, Cosmopolitan, Auto-Motor-Sport, TV5, Business Review, Radio România Cultural, Observator Cultural, Agerpres, VICE, Glamour, Cinemagia, Revista BIZ, Life.ro, AaRC.ro, Sinteza, LiterNet, Verbs describe Us, GeoMovies
Parteneri media locali: TVR Cluj, EBS Radio, Făclia, Filmtett, InfoTrafic, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Ziua de Cluj, Transindex
Partener de monitorizare: mediaTRUST

0 comentarii: