Premiul Goncourt - Alegerea Romaniei 2019


Pe 1 noiembrie, va fi anunţat titlul romanului preferat al studenților români a șapte mari universități din țară în cadrul selecției oficiale propuse de Academia Goncourt.

Premiul Goncourt - Alegerea României 2019 este decernat pentru al şaptelea an consecutiv, în cadrul unui proiect organizat de Institutul Francez din România și Ambasada Franței, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei în Europa Centrală și Orientală şi a Groupe Renault România. Această mare consultare literară, cu un concept inedit, se doreşte a fi un barometru al preferinţelor de lectură ale tinerilor români. Încă de la crearea sa, evenimentul a contribuit la afirmarea vocii acestora din urmă în lumea criticii literare tinere din Europa, punând în evidenţă inteligenţa cu care studenţii români descifrează şi analizează curentele artistice continentale, privirea lor critică asupra dezbaterilor de actualitate, dar şi forţa mereu reînnoită a francofoniei în România.

Juriul format din reprezentanții studenților facultăților de limba și literatura franceză a şapte universități din România (Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu și Timișoara) se va reuni pentru deliberările finale în dimineața zilei de vineri, 1 noiembrie, la Librăria franceză Kyralina. Aflate sub patronajul Academiei Goncourt, dezbaterile se vor desfășura în prezența excepțională a scriitoarei franceze Pauline Delabroy–Allard, laureata Premiului Goncourt – Alegerea României 2018, preşedintă de onoare a acestei ediţii din partea Franţei, şi a Elenei Diaconu, jurnalistă  Radio România Internaţional, preşedintă de onoare din partea României.  

În aceeași zi, de la ora 12.00, doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franţei în România va anunța alegerea studenților români în cadrul unei conferințe de presă deschisă publicului larg, organizată la Institutul Francez din București (Bd. Dacia, nr. 77).

Vor lua cuvântul, totodată, Hélène Roos, Directoarea Institutului Francez din România, Mohamed Ketata, Director Regional al Agenţiei Universitare a Francofoniei în Europa Centrală și Orientală, Christophe Dridi, Președinte Director General Dacia și Director General Groupe Renault România, scriitoarea Pauline Delabroy-Allard, preşedinta de onoare din partea Franţei, Elena Diaconu, preşedinta de onoare din partea României, Despina Jderu, preşedinta Juriului Goncourt din Universitatea Bucureşti și reprezentanta juriului studenţesc.
De asemenea, din partea sponsorilor, participă Nicolette Tabără, reprezentanta Centrului de carte străină Sitka, și Christian Derveloy, Director general Imprimeria Arta Grafica.

Reamintim, în acest context, că Pauline Delabroy-Allard își va lansa romanul Povestea asta este despre Sarah în limba română (traducere de Despina Jderu) la Librăria Humanitas Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38), joi 31 octombrie, la ora 19.00. Vor vorbi: Pauline Delabroy–Allard, Prof. dr. habil. Lidia Cotea, Directorul Departamentului de Limba și Literatura Franceză al Facultății de Limbi și Literatură Străine, Universitatea București, Despina Jderu, președinta Juriului Goncourt al Universității București, traducătoarea romanului și Simona Preda, critic literar. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.
Discuția se va desfășura în limbile română şi franceză, fiind asigurată traducerea în limba română. Vor urma apoi o sesiune de întrebări şi răspunsuri precum și o sesiune de autografe.

Vineri, 1 noiembrie, 18.30, Librăria franceză Kyralina (str. Biserica Amzei, nr. 10) are loc o întâlnire cu Pauline Delabroy-Allard în cadrul programului radio Le son des mots, realizat de Librăria Kyralina şi Radio România Internaţional. Discuția se va desfășura în limba franceză și va fi urmată de o sesiune de autografe.

***
Proiectul Premiul Goncourt – Alegerea României a fost conceput ca un instrument care să faciliteze și să accelereze cooperarea interuniversitară la scară națională, să contribuie la formarea noilor generații de critici literari specializați în literatura franceză și literaturile francofone contemporane, dar și să încurajeze publicul să descopere acest tip de creație literară. Ca o dovadă a dinamismului acestui demers şi a interesului pe care îl suscită, este de notat că toate cărţile alese de către studenţii români au fost traduse şi publicate de edituri locale importante:  

Laureat 2013: Sorj Chalandon, Le Quatrième mur, Grasset, 2013 / Al patrulea zid, Humanitas Fiction (traducere și note de Doru Mareș), 2014
Laureat 2014: Kamel Daoud, Mersault, contre-enquête, Actes Sud, 2014 / Cazul Mersault, contraanchetă, Ibu Publishing (traducere de Cristina Radu), 2015
Laureat 2015: Tobie Nathan, Ce pays qui te ressemble, Stock / Ţara aceasta care-ţi seamănă, Ibu Publishing (traducere din franceză de Adina Diniţoiu şi Jianca Ştefan), 2016
Laureată 2016: Catherine Cusset, L’autre qu’on adorait, Gallimard / Celălalt pe care-l adoram, Humanitas Fiction (traducere și note de Doru Mareș), 2017
Laureat 2017: François-Henri Désérable, Un certain M. Piekielny, Gallimard / Un anume domn Piekielny, Humanitas Fiction (traducere și note de Adina Diniţoiu), 2018
Laureată 2018: Pauline Delabroy-Allard, Ça raconte Sarah, Editions de Minuit / Povestea asta este despre Sarah, Humanitas Fiction (traducere de Despina Jderu), 2018

Premiul Goncourt – Alegerea României este organizat din 2013, România fiind a cincea țară din constelația Goncourt, după Polonia (1998), Serbia (2012), Liban (2012) și Italia (2013). În prezent, 19 ţări şi regiuni din lume aleg şi decernează un asemenea Premiu Goncourt.

Lista Goncourt 2019:
·       Le ghetto intérieur de Santiago H. Amigorena (P.O.L)
·       Le ciel par-dessus le toit de Nathacha Appanah (Gallimard)
·       Un dimanche à Ville-d’Avray de Dominique Barbéris (Arléa)
·       La part du fils de Jean-Luc Coatalem (Stock)
·       Mur Méditerranée de Louis-Philippe Dalembert (Sabine Wespieser)
·       Tous les hommes n’habitent pas le monde de la même façon de Jean-Paul Dubois (L’Olivier)
·       Un monde sans rivage d’Hélène Gaudy (Actes Sud)
·       Rouge impératrice de Léonora Miano (Grasset)
·       La terre invisible d’Hubert Mingarelli (Buchet Chastel)
·       Soif d’Amélie Nothomb (Albin Michel)
·       Avant que j’oublie de Anne Pauly (Verdier)
·       Sœur d’Abel Quentin (L’Observatoire)
·       Extérieur monde d’Olivier Rolin (Gallimard)
·       Le cœur battant du monde de Sébastien Spitzer (Albin Michel)
·       Les choses humaines de Karine Tuil (Gallimard)
Premiul Goncourt – Alegerea României este organizat de Institutul Francez din România, Ambasada Franței, Lectoratul de franceză al Universității din București, în colaborare cu Agenția Universitară a Francofoniei în Europa Centrală și Orientală şi Groupe Renault România. Partenerii celei de-a șaptea ediții sunt: Editura Humanitas Fiction, Librăria Kyralina şi Centrul de carte străină Sitka. Evenimentul beneficiază de sprijinul Imprimeria Arta Grafica. Parteneri media: RFI România, Observator cultural, Radio România Cultural şi Radio România Internațional.

Urmăriți programul aici:
https://www.facebook.com/events/487285948524671/

0 comentarii: